Viitorul mare han, Tamerlan (Timur), s-a născut în anul 1336, în tribul mongol barlas. Legenda spune ca la naştere, el avea parul alb ca zăpada, iar în mână avea sânge închegat. Timur a repurtat mereu victorii militare şi, drept consecinţă, stăpânea un vast teritoriu. După trecerea secolelor, mormântul lui a trezit interesul arheologilor. Oare, intr-adevăr, ei au eliberat din mormânt „blestemul lui Tamerlan”?

Biografia lui Timur Lenk coincide în multe privinţe cu biografia lui Ginghis Han: ambii, războinici cuceritori, şi-au început drumul spre gloria militară în calitate de lideri ai adepţilor lor, pe care îi selectau personal şi care, ulterior, alcătuiau grupul de sprijin al puterii. Asemenea lui Ginghis Han, Timur pătrundea în toate detaliile organizării forţelor militare, aduna informaţii privind resursele duşmanilor şi starea pământurilor lor; ambii aveau, printre soldaţi, o necontestată autoritate şi se puteau baza cu toată încrederea pe tovarăşii lor.

Este adevărat că alegerea persoanelor pentru funcţiile de demnitari civili nu întotdeauna a fost reuşită (se cunosc numeroase cazuri de pedepsire de către ei a demnitarilor pentru luare de mită — în Samarqand, Herat, Shiraz, Tabriz).

După încheierea unui război care durase şapte ani, în timpul căruia a fost distrusă armata sultanului otoman Baiazid I, Timur a început pregătirile pentru Campania Chineză. El a adunat o armată de două sute de mii de ostaşi şi a pornit spre China, la 27 noiembrie 1404. În ianuarie 1405, a ajuns în oraşul Otrar (ruinele acestuia se află nu departe de locul unde se varsă Arys în Syr Daria). Acolo, s-a îmbolnăvit subit şi a murit. Cripta temutului han se află în mausoleul Gur Amir din Samarqand.

Diferite evenimente misterioase sunt legate de mormântul lui Tamerlan. Conform legendei, dacă se va umbla la cenuşa osemintelor lui Tamerlan, va începe un război mare şi cumplit. Inscripţia de pe placa de nefrit, aflată pe mormântul lui spune: „Oricine îmi va încălca liniştea, în viaţa aceasta sau în următoarea, va fi supus suferinţelor şi va muri”.

În anul 1747, şahul iranian Nadirşah a îndrăznit să ia de pe mormântul lui Tamerlan placa de nefrit, şi, în aceeaşi zi, Iranul a fost ruinat de un cutremur de pământ, iar şahul s-a îmbolnăvit de o boală. grea. Cutremurul s-a repetat, când şahul s-a întors în Iran şi a pus placa la loc.

La 21 martie 1936, lui Stalin i-a fost prezentat un referat în care se vorbea despre oportunitatea trimiterii unei expediţii pentru efectuarea săpăturilor arheologice la mormântul lui Tamerlan. Această expediţie a avut loc doar în anul 1941. Nu este exclus faptul că expediţia organizată de Stalin spera să descopere acolo comori, care ar fi fost transformate în resurse financiare, necesare pentru războiul împotriva lui Hitler. Într-o astfel de interpretare, „coincidenţa” este absolut logică; data efectuării săpăturilor şi începerii războiului ar trebui să coincidă aproximativ. I. Bunici, în cartea „Aurul partidului”, scrie: „Sarcina pusă de Stalin, de a concentra tot aurul, platina şi pietrele preţioase în mâinile statului, continua să fie îndeplinită cu hotărâre.

Dacă în Rusia şi în Ucraina, la mijlocul anilor treizeci, fuseseră scotocite toate cimitirele şi deschise practic toate mormintele, în speranţa că se vor găsi ceasuri de aur sau coroane dentare executate din aur, pe teritoriile republicilor din Asia Mijlocie, astfel de acţiuni încă nu se desfăşuraseră”.

Sunt interesante mărturiile oamenilor care au participat la săpături. Iată ce a relatat M. Kaiumov (cameramanul expediţiei): „Intru ceainărie si văd trei oameni foarte bătrâni. Am reuşit observ că semănau unul cu altul, de parcă erau fraţi. Am luat loc nu departe de ei şi mi s-a adus ceai şi un castron special. Deodată, unul dintre ei îmi zice: „Fiule, eşti dintre acei care au de gând să deschidă cripta lui Tamerlan?”. Şi eu i-am răspuns: „Da, sunt cel mai important om din această expediţie; fără mine, toţi aceşti savanţi nu pot face nimic.”. Hotărâsem să-mi camuflez frica printr-o glumă. Bătrânii, auzindu-mi răspunsul, s-au încruntat şi mai mult, iar cel care îmi vorbise m-a chemat la sine.

Când m-am apropiat, am văzut că are în mâini o carte veche — un manuscris cu paginile pline de litere arăbeşti. „Priveşte, fiule, ce e scris aici, îmi zise bătrânul ducând degetul pe rândurile din pagină: Oricine va deschide mormântul lui Tamerlan, va elibera spiritul războiului. Şi va fi o bătălie sângeroasă şi cumplită, cum nu a mai văzut lumea nicicând…” După ce Kaiumov a relatat această intâmplare participanţilor la expediţie, el a fost luat peste picior. Aceasta se întâmplase la 20 iunie. În ziua următoare, savanţii au deschis cripta, au văzut sicriul, dar… dintr-odată, s-a stins lumina… Ea s-a aprins la fel de brusc după trei ore, fără ca electricianul expediţiei să fi înţeles ce s-a intâmplat.

În noaptea care a urmat, avioanele germane au început bombardamentul teritoriilor sovietice. Bătrânii dispăruseră fără veste: stăpânul ceainăriei a spus că, în acea zi, îi văzuse pentru prima şi ultima oară.

Conform afirmaţiilor lui Kaiumov, el, ajungând pe front, a reuşit să se întâlnească cu mareşalul Jukov. Aceasta s-a întâmplat în octombrie 1942. Explicându-i acestuia situaţia, a propus să fie dusă cenuşa lui Tamerlan înapoi la mormântul acestuia. Au urmat luptele de la Stalingrad. Dacă şi aceasta a fost o coincidenţă, a fost una ciudată de tot.

De atunci, au trecut aproape 70 de ani, au murit toţi participanţii la acele săpături, dar a rămas legenda despre „blestemul lui Tamerlan” şi rolul acestuia în Al Doilea Război Mondial. Şi astăzi se scriu articole, se fac filme, având ca temă străvechiul blestem, căutându-se coincidenţe bizare şi preziceri mistice în legătură cu marele han, Timur Lenk. Se repetă, oare, povestea blestemului faraonului Tutankhamon? Să sperăm că oamenii de ştiinţă vor găsi răspunsul.