Specialiştii au descoperit că afirmaţia potrivit căreia neuronii mor pe măsură ce noi îmbătranim este falsă. Neuronii se imputinează, este adevărat, dar celulele „veştejite” pot fi întinerite folosind anumite tehnici de terapeutică genetică. Aceste descoperiri i-ar putea ajuta pe doctori să creeze noi terapii pentru boli ca maladia Alzheimer, care provoacă o cădere în sistemul nervos.
Specialiştii vor găsi, astfel, noi metode de înţelegere a modului în care functionează celulele nervoase, precum şi motivele pentru care ele nu mor, ci imbătrinesc, ca şi noi.
Tehnica, descoperită de o echipă de profesori americani de la Universitatea din San Diego (California), a fost experimentată pe un lot de maimuţe, cu scopul de a se determina dacă ea imbunătăţeşte memoria şi gandirea.
Neuronii supravietuiesc
Doctorul Mark Tuszynski, conducătorul echipei ştiinţifice, explică cum au descoperit cercetătorii modul în care îmbătranesc neuronii. Toţi am auzit dogma potrivit căreia pierdem 10000 de neuroni pe zi după varsta de 20 de ani. Trebuie să spunem că această afirmaţie este falsă. Lucrul acesta nu se întamplă.
Numărand celulele prezente în cortex (aria cerebrală implicată în procesul de gandire), specialiştii au constatat că foarte puţini neuroni mor de-a lungul vremii. Cu toate acestea, celulele din prozencefal au fost dramatic afectate de înaintarea în varstă si nu au mai secretat anumite substanţe chimice. Acest proces a afectat si cortexul. „Aceste celule sunt ca nişte controlori de trafic aerian„, a mai afirmat doctorul Tuszynski. Celulele respective nu erau insă, moarte, astfel că atunci cand au fost introduse în organisme genele care produc factorul de creştere a nervilor (NGF), ele au fost revitalizate.
Urmează testele cu participanţi umani?
Cercetătorii au folosit în experimente opt maimuţe cu varsta medie de 23 de ani (echivalentul unei varste de 60-70 de ani pentru oameni). Ei au introdus gena NGF în celulele epidermice ale maimuţelor şi apoi au injectat celulele modificate în creierul lor anterior. Astfel, au reuşit să revitalizeze 92% din celulele nervoase ale animalelor.
Aplicarea acestei tehnici pe pacienţii umani este următorul pas pe care doresc să îl facă savanţii americani. Ei au depus deja la „Administraţia alimentelor şi medicamentelor” o cerere prin care solicită să experimenteze metoda recent descoperită în cazul oamenilor bolnavi de Alzheimer.