Abraham Lincoln este considerat erou naţional al poporului american. Moartea lui tragică a făcut ca in jurul numelui Lincoln să se formeze o aureolă de viaţa de dragul reunirii ţării şi eliberării robilor de culoare.

S-a născut într-o familie de tărani săraci. De mic a fost nevoit să îndeplinească munci fizice. Din cauza stării materiale grele a familiei, el a mers la şcoală mai puţin de un an, insă în acest timp a reuşit să învete să citească. şi a îndrăgit cărţile.

Când a ajuns la majorat, a decis să devină independent, a studiat mult de sine stătător, a susţinut examenele şi i s-a permis să practice avocatura. Exact în această. perioadă, Abraham a călătorit în New Orleans şi a vizitat piaţa de sclavi. Privirile nefericiţilor oameni i-au rămas pentru totdeauna în memorie şi au declanşat în sufletul său antipatia pentru sclavie.

De atunci, această antipatie a rămas dominantă în concepţia despre viaţă a viitorului preşedinte. Unchiul său şi tatăl unchiului său erau stăpânitori de robi. Iar tatăl lui Lincoln era împotriva sclaviei, atât din considerente morale, cât şi materiale: fiind muncitor, el nu putea concepe munca de sclav. În calitate de adversar al sclaviei, Lincoln a fost unul dintre iniţiatorii creării Partidului Republican, a fost ales candidatul acestui partid pentru preşedinţie şi a câştigat alegeri John Wilkes Booth le în 1860. Acesta a servit drept semnal pentru separarea statelor sudice — americanii s-au divizat în două tabere.

A început războiul civil. Nereuşita în război şi faptul că războiul s-a întins au schimbat treptat poziţia lui Lincoln în problema sclaviei. El a ajuns la concluzia că Statele Unite sau vor deveni absolut independente, sau absolut sclavagiste. La început se pronunţa pentru eliberarea treptată a negrilor, însă, în timpul războiului, ştia cu siguranţă că sclavia trebuie abolită definitiv. În anul 1863, sclaviei i s-a dat ultima lovitură. Ţara jubila.

Lincoln a fost ales pentru a doua oară preşedinte. Poporul credea în el, cu toate greutăţile războiului extenuant. În acea perioadă, Washington sărbătorea biruinţa. În Teatrul Ford, se dădea un spectacol vesel. Lincoln se simţea foarte obosit nu-l interesa spectacolul; totuşi soţia sa l-a convins să iasă în lume. Ea se sirnţea întotdeauna flatată cât de călduros şi cu tandreţe îi întâmpina poporul. Iar poporul, într-adevăr, îndrăgise zâmbetul sincer şi binevoitor al preşedintelui şi sufletul sâu deschis. Lincoln, fiind preşedinte, nu s-a gândit niciodată serios la securitatea sa. În privinţa aceasta, el avea păreri sceptice şi nu acorda atenţia cuvenită, cu toate că într-un timp primea acasă scrisori cu ameninţări.

Dar nici după acestea, el nu se temea că ar putea cineva să atenteze la viaţa lui, iar garda lui de corp nu-şi dădea toată stăruinţa în a-l proteja. Lincoln şi soţia lui au intrat în sala de teatru, şi-au ocupat locurile în cea mai bună lojă şi spectacolul a început. Ceea ce se întâmpla pe scenă nu-l interesa pe preşedinte. El stătea aprofundat în gânduri, absent la ce se petrecea în jur. Pe neaşteptate, în loja preşedintelui a apărut un om. Garda de corp stătea la o oarecare distanţă şi privea pasionat spectacolul. Omul avea într-o mână un revolver şi în alta un cuţit. Mai întâi, el a fluturat teatral cu cuţitul şi, imediat după acest gest, a tras. Revolverul fiind mic, impuşcătura abia de s-a auzit, mai ales că simultan sala izbucnise în râs, sub impresia celor petrecute pe scenă. Lincoln, impuşcat în cap, căzu însângerat. S-a creat o atmosferă de nedumerire, care s-a transformat apoi în panică; unele femei chiar au leşinat.

Câţiva oameni încercau să ajungă în lojă, ca să-l ajute pe preşedinte. Şi garda de corp se îndrepta spre Lincoln, când l-a ajuns şi pe el un glonţ. Ucigaşul a sărit pe scenă şi a strigat vehement: „Aşa vor muri tiranii. Sudul a fost răzbunat!”. Oamenii părea că au amuţit. Acesta era John Wilkes Booth, care făcea parte dintr-o familie de actori cunoscuţi şi era simpatizantul celor din Sud. Cu toate că, atunci când sărise pe scenă, isi rupsese piciorul, Booth a putut să iasă din incinta teatrului, să urce pe calul pe care şi-l pregătise şi să. fugă. Medicii au apărut repede şi au determinat imediat gradul de gravitate al rănii — era mortală. Lincoln a fost transportat la spitalul din apropiere. În îmbulzeala ce se formase, poliţiştii au reuşit cu greu să formeze un coridor pentru cei care duceau corpul preşedintelui muribund.

El a murit în dimineaţa zilei următoare. O mare de lacrimi sincere, de disperare şi întristare a cuprins ţara. Lumea îşi iubea şi îşi stima, cu adevărat, preşedintele. Acest omor părea o nebunie, americanilor nu le venea să creadă că Abraham Lincoln a incetat să mai existe.

O perioadă, asasinul a stat ascuns, însă a fost găsit repede. Când au vrut să-l captureze, Booth s-a opus îndelung, trăgând focuri de armă dintr-un vechi hambar. Atunci hambarul a fost incendiat şi actorul a ars de viu. De aceea unele detalii ale acestui proces au rămas neelucidate.

Cine era acest om care a tras în preşedinte? Un fanatic dezaxat sau un participant la un adevărat complot, organizat de foştii stăpâni de sclavi care s-au răzbunat pe Lincoln? Desigur, imediat a apărut întrebarea: Booth a acţionat singur sau în spatele lui erau persoane necunoscute şi interesate, de clan? Lincoln, în calitate de preşedinte, era şi comandant general al forţelor armate. Asasinarea lui era o crimă care intra în competenţa tribunalului militar.

Ulterior, în faţa Tribunalului au fost aduşi opt oameni care au participat la omor. Destul de mult fusese implicat în omor soldatul Lewis Payne. Al doilea suspect, Herold, ucenic de farmacist, afirma că în momentul tragediei el nu se afla în Washington. Dar el nu a negat că i s-a alăturat lui Booth, când acela a fugit din Washington, şi chiar îl însoţise până la ferma unde actorul se ascundea de urmăritori. Si al treilea suspect, spionul George Andrew, a recunoscut că a participat la complot. Ei au relatat că în planul lor iniţial era vorba doar despre răpire; la asasinat s-au gândit mult mai târziu.

În ajunul morţii sale, Abraham Lincoln avusese un vis ciudat. Lui i se arătase o procesiune funerară. El îl întrebase pe un om: „Pe cine îl inmormântează.?”. Şi lui i s-a răspuns: „Pe Abraham Lincoln!”. Dimineaţa, i-a povestit visul soţiei sale, iar, în noaptea următoare a fost omorât. Acest vis profetic el şi l-a notat in. jurnal. Savantul şi cardiologul american John Sotos consideră că. lui Lincoln îi era sortit să moară. Si dacă nu ar fi fost asasinat în aprilie 1865, ar fi murit, foarte curând, de o boală genetică rară.

Lincoln suferea de neoplazie endocrină multiplă de tip 3 (NEM 3). Acest sindrom se manifestă prin dereglarea secreţiei unuia dintre hormoni, tumoare la glandele endocrine şi, în majoritatea cazurilor, are drept consecinţă dezvoltarea cancerului. Simptomele bolii pot fi diagnosticate după imaginea preşedintelui în fotografiile care s-au păstrat şi după documentele istorice, consideră Sotos. El afirmă că semnele acestei boli la preşedinte se manifestau prin statura sa înaltă, prin faptul că era foarte slab, prin craniul său mic, neproporţional cu statura şi prin apariţia neuromelor pe buze.

Se ştie că Lincoln în ultimii săi ani de viaţă a afirmat de mai multe ori că presimte că va muri în curând. Cardiologul consideră că nu era vorba de o „predispoziţie către misticism, ci de conştiinţa internă, care se baza pe ceea ce-i sugera organismul”. Americanii au preţuit înaltele intenţii umanitare ale Preşedintelui cel Bun şi de aceea au făcut tot posibilul ca fie etern cinstită. memoria. Ei au ridicat în onoarea lui un complex memorial. În centru, se află monumentul lui Abraham Lincoln: preşedintele stă aşezat într-un fotoliu, cu picioarele adunate, de parcă s-ar intimida de statura sa înaltă, iar portretul său îl aflăm pe cea mai răspăndită bancnotă americană — cea de cinci dolari. Actualul preşedinte al S.U.A., Barack Obama, este un mare admirator al celui de-al XVI-lea preşedinte al Statelor Unite, Abraham Lincoln, care a fost ales al statului Illinois, la fel ca şi el.

La ceremonia de investitură a sa în calitate de preşedinte al Statelor Unite, Obama a depus jurământul pe aceeaşi Biblie pe care a folosit-o modelul său, Abraham Lincoln, şi a lansat un apel la unitatea republicanilor, în numele predecesorului său din secolul al XIX-lea.