Doctorul David Livingstone şi-a dedicat întreaga viaţă studierii Africii. El a călătorit, a facut mari descoperiri, a cunoscut oameni interesanţi. Totodată, s-a bucurat de o mare dragoste din partea băştinaşilor africani, raspunzăndu-le cu acelaşi sentiment. Viaţa celebrului doctor a fost plină de surprize. Iar inima sa a rămas în Africa pentru totdeauna…

Marele cercetător s-a născut în anul 1813, intr-o familie săracă din Scotia. În copilărie, el indeplinea tot felul de munci, pentru a câştiga câţiva bănuţi. Băiatul dorea să studieze, pentru a deveni un om instruit. Până la el, nimeni, din localitatea în care se născuse, nu a reuşit să ajungă un om important datorită invăţăturii; de aceea, el îi povestea, în secret, doar mamei sale despre visurile pe care le avea şi mama îi dădea, în secret, fiului câteva monede, pentru ca el să-şi plătească lecţiile de limba latină. Pentru aceasta, el i-a rămas recunoscător toată viaţa. Limba greacă şi matematica, David le-a învăţat singur şi, când nimeni nici nu se aştepta, a devenit student la colegiul de medicină, apoi i s-a acordat titlul de doctor, iar, după scurt timp, soarta l-a făcut navigator. În anul 1840, tânărului i s-a acordat statutul de misionar şi, în 1841, el a sosit în Cape Town.

Următorii cincisprezece ani, Livingstone i-a petrecut în călătorii interminabile prin regiunile Africii de Sud şi Centrale. Africa a rămas, pentru totdeauna, principala ţintă a vieţii sale. A îndrăgit-o într-atât, încât nu-şi putea imagina, în continuare, viaţa, fără acest continent misterios şi neobişnuit.

El s-a situat, întotdeauna, de partea populaţiei autohtone, apărând-o şi indignându-se de faptul că burii şi portughezii se comportau dur cu aborigenii; din acest motiv i-a şi mers vestea de apărător al negrilor şi de aprig luptător impotriva comerţului cu sclavi. David a invăţat limbile africanilor şi, prin acest gest, şi-a căpătat stima lor. Şi prin câte încercări ale vietii a trebuit să treacă!

Lângă clădirea misiunii se plimbau leii şi era destul de periculos să locuieşti în vecinătatea acestor animale. Doctorul Livingstone a hotărât să omoare un leu pentru a-i determina pe ceilalţi lei să părăsească locul. Atunci când şi-a făcut apariţia un „rege al animalelor”. Livingstone a tras, însă doar a rănit animalul şi acesta a devenit şi mai periculos. Leul s-a aruncat asupra lui David, însă, în acest timp, au intervenit prietenii lui Livingstone, scăpându-l de la o moarte sigură. Mâna sa a rămas schilodită pentru toată viaţa. Începând din Africa de Sud, Livingstone a intreprins câteva expediţii spre nord, în deşertul Kalahari, în locuri absolut necunoscute europenilor.

Timp de şapte ani l-a însoţit în călătorii soţia sa Mary, care i-a născut, în această perioadă, patru copii. Această familie trecea peste toate greutăţile, pe care le oferea un asemenea mod de viaţă; mai tărziu, Mary şi unul din copii s-au îmbolnăvit de febră. Până la urmă, din considerente de protecţie şi din necesitatea de a-şi da copiii la şcoală, Livingstone a fost nevoit să-şi trimită soţia şi copiii în Scoţia, pentru ca ei să nu sufere din cauza vitregiilor pe care le oferea stilul nomad de viaţă.

Celebritatea, la nivel european, a navigatorului i-au adus-o cercetările lacului Ngami şi descrierea vieţii poporului San (Bushmen). În anii următori, el a studiat natura bazinului râului Zambezi, unde, printre altele, a descoperit, pentru europeni, o imensă cascadă, căreia i-a dat numele reginei Angliei, Victoria.

Traversând Africa, de la Oceanul Atlantic până la cel Indian, el a fost primul care a ajuns la concluzia corectă că Africa este un continent cu aspectul de talger plat, cu marginile ridicate. El era însoţit peste tot de ghizi africani, care îi deveniseră prieteni. Pentru forţa şi rezistenţa sa, aceştia l-au poreclit „Marele Leu”. Livingstone a revenit în Marea Britanie, în anul 1856, fiind considerat mare erou. În ultimii trei ani, ştirile despre călătoriile şi descoperirile sale fuseseră urmărite cu mare interes şi uimiseră toată lumea.

Curând, David a publicat o carte despre aventurile sale. „Călătoriile şi cercetările misionarului în Africa de Sud” s-au dovedit a fi atât de interesante, încât ele au dispărut de pe rafturi imediat, de parcă ar fi fost măturate. Peste Livingstone, a început să cadă un torent de premii şi onoruri. Acum, el işi putea îndestula familia, care, după ce se întorsese în patrie, trăia la limita sărăciei.

Acesta a fost un succes fulminant al vieţii sale. Părea că nimic nu prevesteşte vreo nenorocire. Livingstone continua să călătorească şi să organizeze expediţii de studiere a Africii de Est şi Centrale, contribuind la propagarea civilizaţiei în această parte a lumii, cu scopul lichidării comerţului cu sclavi.

Însă a început o perioadă neagră în viaţa lui. Ultima expediţie a fost mai puţin reuşită şi, pe deasupra, s-au întâmplat lucruri tragice în familia sa: mai întâi, îi moare soţia, apoi şi fiul său cel mare, Robert, care îl insoţiseră în această călătorie. Ultima sa expediţie a avut drept scop căutarea izvoarelor Nilului. Pe drum, s-a îmbolnăvit grav de dizenterie, dar continua să se deplaseze. Africanii îl duceau pe targă. Câteva luni a stat la pat, chinuit de boală, iar localnicii se temeau să se apropie de el, pentru că fuseseră. ameninţaţi de vânzătorii de sclavi că acel care va îndrăzni să se apropie de Livingstone va fi omorât. Intrigaţi, oamenii din întreaga lume se întrebau, unde a dispărut marele savant, de ce nu dă nicio veste? Cu toate că Livingstone îşi făcea zilnic note şi scria rapoarte despre realizările sale, expediindu-le în Anglia, scrisorile lui erau interceptate şi, pur şi simplu, nimicite de vânzătorii de sclavi, care îl urau.

După patru ani de lipsă de ştiri despre expediţia lui Livingstone, ziaristul Henry Morton Stanley a echipat o expediţie şi a pornit în căutarea marelui compatriot, convins fiind că doctorul este viu. După multe căutări, Stanley l-a găsit pe Livingstone, insă, la toate rugăminţile lui Stanley de a se întoarce acasă, Livingstone răspundea: „Nu. Eu încă nu mi-am încheiat călătoria”. Celebrul navigator a murit de malarie, în apropiere de localitatea Citambo, aflată nu departe de lacul Bangweulu. Prietenii săi africani au înmormântat inima lui Livingstone pe malul lacului, iar corpul imbălsămat l-au transmis englezilor.

După nouă luni, la 18 aprilie 1874, Livingstone a fost înmormântat cu toate onorurile în abaţia Westminster. Pe placa de marmură de pe mormântul lui stă scris: „Purtat de mâinile prietenilor fideli peste uscat şi mare, aici se odihneşte DAVID LIVINGSTONE, misionar, navigator şi prietenul lumii”. Dar inima marelui cercetător a rămas, pentru totdeauna, în Africa.