Pe la începutul veacului al XVI-lea, procesele de vrăjitorie din Franța se țineau lanț. Demonomania era în floare în mănăstirile de femei pline de călugărițe ce se credeau „posedate de diavol”. Ele denunțau persoane nevinovate pentru a le fi pus în legătură cu diavolul sau fiind diavoIul în persoană.

Dramaticele întâmplări legate de așa nurnitul caz al „diavolilor din Loudun” se desfăşoară în primele decenii aIe veacului al XVI-lea în acest orăşel de lângă Poitiers, plin de hughenoţi, de preoţi şi călugări, pradă, o ignoranței și relelor moravuri. 

Cazul preotului Urbain Grandier este, în acest sens, edificator. Superioara mănăstirii Ursulinelor din Loudun, „mere Jeanne aux anges” (maica Ioana a îngerilor) oferi serviciul de preot al parohiei lui Grandier, om cultivat, plăcut la înfăţişare, orgolios, bogat, de o elocvenţă sclipitoare, dar și combativ, sarcastic faţă de clericii care-l invidiau pentru succesele sale. 

El își creează partizani fanatici, dar si duşmani feroce. Refuzând la început postul oferit de stareţă, el devine ținta atacurilor acestei călugărițe nevropate. Ea afirmă că Grandier îi apare în vis în toate nopţile în chip de diavol, susţinută de celelalte surori care, contaminate de acest delir erotic, rosteau aceeaşi infamă acuzaţie.

Maica Ioana acuză în public pe preot de vrăjitorie, dând-o pradă unor demoni care sălăsluiau acum în ea. Încercările de a-i izgoni erau, după spusele ei, zadarnice, atât ea cât și celelalte călugărițe zbatandu-se în convulsii, în ghearele necuratului, care căpătase trăsăturile preotului.

Poporul îşi bătu joc de aceste creaturi isterice, iar medicul adus de Grandier făcu să înceteze aceste halucinaţii erotice. Urbain greşi însă în politică opunându-se cardinalului Richelieu care se răzbună dând puteri depline unui consilier, rudă Maicii Ioana, să redeschidă procesul. Infamiile „posedatelor” ajunseră la culme. Au ajuns sa inventeze false „pacturi cu diavolul”, semnate de Grandier cu sângele său.

Acesta nu fu în stare să facă faţă acestor copleşitoare mărturii mincinoase și, în ciuda disculpării lui, a „denunţării isteriei colective si maşinaţiunilor dovedite,ale maicii superioare, el a fost condamnat să fie ars pe rug pentru vrajitorie.

Nevinovăția lui Grandier fu dovedită în 1665, când Maica Ioana muri paralizată în urma unei grave tulburări nervoase, constatată de medici, iar cei doi martori mincinoşi pieriră şi ei, unui în convulsii, al doilea atins de nebunie furioasă. Se pare că până la urmă se face dreptate…