Vâlva a izbucnit la ora 22 şi 30 de minute în seara zilei de 21 aprilie, 1977, pe când trei băieţi, în vârstă de 17 ani, mergeau cu maşina spre nord, prin Dover, Massachusetts, cea mai populată suburbie a oraşului Boston. Lui Bill Bartlett, unul din băieţi, i s-a părut că zăreşte ceva strecurându-se pe lângă un zid jos, de piatră, la stânga drumului.

Când silueta a întors capul, fixându-şi privirile în reflectoarele automobilului, Bartlett a văzut – după cum a spus – doi ochi sticloşi, rotunzi şi mari, fără pleoape, care sclipeau ca nişte „bile portocalii”. Capul, sprijinit pe un gât subţire, avea forma unui pepene verde şi era tot atât de mare cât restul trupului. Cu excepţia capului supradimensionat, fiinţa era subţire, cu braţe şi picioare lungi, fusiforme, cu palmele mâinilor si labele picioarelor mari. Pielea, de culoarea piersicii, era lipsită de păr şi părea aspră ca glaspapirul. Fiinţa, inaltă de cel mult 1 metru jumate, tocmai înainta cu şovăiala de-a lungul peretelui, cu degetele sale lungi apucând pietrele, când a fost surprinsă în lumina maşinii. Ceilalţi doi băieţi aveau atenţia fixată în altă direcţie şi de aceea nu au observat fiinţa, care – dealtfel – a fost vizibilă doar câteva secunde.

Ulterior însă, ei au afirmat că prietenul lor părea cu adevărat tulburat. Când Bartlett a ajuns acasă, tatăl a observat emoţia fiului, care a istorisit întâmplarea şi a schiţat fiinţa pe care o văzuse.

In jurul orei 00:30 dimineaţa, John Baxter, un băiat de 15 ani care se înapoia de la locuinţa prietenei sale, a văzut – după cum a relatat – o siluetă scundă care se apropia de el. Crezând că era unul din prietenii săi mărunt de statură, Baxter l-a chemat pe nume, dar nu a primit răspuns. Silueta s-a apropiat şi s-a oprit determinându-l pe Baxter să se oprească şi el. Dorind insă să vadă mai bine, el a făcut un pas înainte, iar silueta s-a îndepărtat repede spre stânga, în josul văii, pe traseul unui pârâu pe care l-a trecut şi s-a făcut nevăzut de partea cealaltă. Baxter l-a urmărit de pe pantă, oprindu-se la albia pârâului. Silueta, care nu semăna cu nimic din ceea ce văzuse sau auzise vreodată, se profila cam la vreo 10 metri departare, cu degetele picioarelor incleştate de un bolovan, la mică distanţă de copacul de care se sprijinea cu degetele mâinilor încolăcite în jurul trunchiului.

Baxter a afirmat că nu a avut cunostinţă de păţania lui Bartlett, dar descrierea pe care a făcut-o fiinţei misterioase se potriveşte exact. Baxter s-a retras uşurel şi a urcat panta, părăsind scena întâmplării.

A doua zi, Bartlett i-a povestit bunului său prieten Will Taintor, în vârstă de 18 ani, ceea ce i se întâmplase. În aceeasi seară, Taintor o conducea acasă pe Abbi Brabham, de 15 ani. Brabham a spus că a surprins „ceva care se profila în lumina farurilor”. In partea stângă a drumului se afla o fiinţă lipsită de păr, cu tripul subţire ca al unei maimuţe, cu capul mare, lunguieţ, lipsit de nas, urechi şi gură. Suprafaţa facială, in zona ochilor, era de culoare mai deschisă, iar ochii verzi scăpărau. Brabham a insistat asupra acestui detaliu chiar şi atunci când cercetătorii i-au spus că Bartlett afirmase că ochii erau portocalii. Taintor a spus că el a zărit fiinţa doar o clipă, fugitiv.

Loren Coleman, cercetător al fenomenelor anormale, care intâmplător se afia prin împrejurimi, a auzit despre cele relatate de Bartlett, prin intermediul unui prieten care îl cunoştea pe adolescent. Ulterior acesta, impreună cu O.Z.N.- ologii Walter N. Webb şi Ed Fogg, i-au chestionat pe Bartlett şi pe ceilalţi martori oculari, în prezenţa părinţilor, cadrelor didactice şi a poliţiştilor, dar nu au izbutit să găsească vreo dovadă de inşelăciune; dimpotrivă, cei care îi cunoşteau pe adolescenţi i-au calificat ca fiind demni de-a fi crezuţi. Un ziar local a dat fiinţei numele de „monstrul de la Dover”