În majoritatea timpului asociem mirosurile cu emoţiile pe care le provoacă: plăcere, scârbă etc. Există sapte categorii de mirosuri: mentă piperată, floral, eterat, mosc, răsinoase (camforate), fetid şi acru. Totuşi mirosul rămâne un simţ al noncuvântului, nedefinit, misterios. Odoratul şi emoţiiie sunt strâns legate şi acesta este cu siguranţă unul dintre motivele pentru care memoria olfactivă ne insoţeşte toată viaţa. Puţini uită efluviile prăjiturilor abia scoase de bunica din cuptor sau parfumurile florilor din parc, în serile de primăvară…

De ce vă plac aceste arome mai multe decât altele? Amintirile olfactive sunt adânc întipărite în mintea noastră. Iar dificultatea în a găsi cuvinte pentru a le descrie este rezultatul emoţiilor intense resimţite la contactul cu aceste elemente de miros, familiar, personal. E greu de crezut că doi oameni vor folosi aceleaşi cuvinte pentru a descrie parfumul unui trandafir.

Care este mecanismul mirosului?

În timp ce inspirăm, moleculele odorante se dizolvă de-a lungul foselor nazale. Apoi, aceleaşi molecule întâlnesc celulele senzoriale şi le transmit, prin nervi, zonei olfactive de pe creier. Parfumul ne învăluie percepţiile si îl acceptăm cu plăcere, inspirând adânc sau îl respingem cu o grimasă. De multe ori rămânem indiferenţi în faţa provocării olfactive.

Stiaţi că?

• capacitatea olfactivă se diminuează cu vârsta;
• femeile sunt mai sensibile la mirosuri;
• pierderea simţului olfactiv se numeşte anosmie.

Limbajul olfactiv în cuplu

Negate, criticate, camuflate, mirosurile corpului nostru sunt totuşi primordiale. Prin ele, fără să ne dăm seama, atragem sau respingem oamenii. În cuplu însă se dezvoltă un adevărat limbaj care poate fi decriptat. Toţi indrăgostiţii o ştiu: mirosul persoanei iubite este cel mai plăcut si mai liniştitor. Şi nu e o întâmplare, ci un reflex al emoţiilor noastre prin care stabilim relaţii privilegiate cu cei pe care îi iubim. Cu cât ne simţim mai în siguranţă alături de o persoană, cu atât corpul nostru degajă mirosuri mai suave şi mai liniştitoare. Dimpotrivă, cu cât ne place mai puţin o persoană cu atât mirosul nostru i se va părea mai dezagreabil, mai enervant.

Mirosul personal respinge anumite persoane şi ne protejează, într-un fel, de intruziunile nedorite în viaţa noastră. De aici rezultă o lege: două persoane se atrag inclusiv prin miros. Glandele olfactive sunt cât se poate de bine plasate. Speculând, Freud spunea că odoratul a fost „degradat” la rangul de simţ minor pentru că omul, ridicându-se în picioare, şi-a îndepărtat nasul de „nivelul” congenerilor săi. Dintr-o dată, spre deosebire de majoritatea mamiferelor, fiinţa umană este mai mult vizuală decât olfactivă.

Din inutil, încetul cu încetul mirosul a devenit dezagreabil: „Omul a dezvoltat o puternică neîncredere faţă de manifestările biologice ale animalităţii„, spune Andru Holley, profesor de ştiinţe neurologice la Lyon.

În această categorie intră şi mirosurile corporale. A urmat, evident, apariţia deodorantelor. Si au fost ucise mirosurile corporale. Totuşi ceva a mai rămas. De exemplu cele cu conotaţie sexuală, glandele apocrine care fabrică mirosul de tip „mosc” al corpului uman. Aceste mirosuri corporale creează un spaţiu emoţional intim. Prin perceperea lor este stimulat sistemul parasimpatic şi simpatic şi apare senzaţia de siguranţă. În funcţie de efectul pe care ni-l dorim, la persoana iubită putem mirosi:

• gâtul sau decoltetul – pentru a te simţi în siguranţă;
• mâinile – pentru o mai bună inţelegere a unei conversaţii;
• părul – atunci când te simţi deprimat;
• părţile genitale – în preludiul unui act sexual.