Leonardo da Vinci a marcat Epoca Renaşterii prin geniul său multilateral. După dispariţia marelui florentin, tablourile i-au fost imprăştiate, în special, în colecţiile particulare, iar notele sale au zăcut câteva secole în diverse alte colecţii. Invenţiile şi descoperirile realizate de Leonardo cuprind mai mult de 50 de domenii ale ştiinţei, anticipând direcţiile de dezvoltare ale civilizaţiei contemporane. Şi in fiecare descoperire a lui există o enigmă.

Leonardo s-a născut în anul 1452, lângă aşezarea Vinci, nu departe de Florenţa. Părinţii copilului au fost notarul Pierrot şi iubita sa, ţărăncuţa Caterina. Primii ani de viaţă, Leonardo i-a trăit alături de mama sa.

La puţin timp, după naşterea celui ce avea să devină marele da Vinci, tatăl său, notarul Pierrot, s-a căsătorit cu o fată dintr-o familie nobilă şi bogată, însă neavând copii din această căsătorie, Pierrot l-a luat la sine pe Leonardo, care avea trei ani. Oraşul Florenţa era, pe atunci, un centru cultural, ce i-a permis lui Leonardo să studieze ştiinţele şi să capete unele îndemânări tehnice. El a studiat desenul liniar, chimia, metalurgia, lucrarea metalelor, a gipsului şi a pieilor. Totodată, tânăra calfă desena, sculpta şi modela. Enigma nu constă în numărul de domenii ale ştiinţelor şi ale activităţii umane pe care a tins să le cuprindă el, ci în faptul că toate cunoştinţele lui s-au evidenţiat printr-o profunzime deosebită, Leonardo fiind specialist în domeniile respective.

Acest om a fost atât de talentat, încât şi cercetătorii contemporani rămân uimiţi în faţa aptitudinilor lui. Cum de a reuşit un om să cuprindă atâtea cunoştinţe? La vârsta de 14 ani, Leonardo ştia să cânte foarte bine la liră. Paradoxul constă în faptul că el s-a avut învăţător pe sine insuşi, fiind un autodidact în domeniul acesta. Cu vocea sa dumnezeiască şi cu măiestria de a cânta din liră, Leonardo îi uimea şi pe muzicienii profesionişti. Natura îl dăruise şi cu nişte calităţi exterioare deosebite — era frumos, înalt şi fin. Conform unor mărturii, Leonardo era şi deosebit de puternic. Fiind stângaci, el putea să îndoaie o potcoavă cu mâna dreaptă! Contemporanii lui relatau că Leonardo nu-şi arăta niciodată emoţiile şi se afla, întotdeauna, într-o stare sufletească echilibrată; nu l-a văzut nimeni, vreodată, să sară în sus de bucurie sau să fie întristat. El îsi putea controla emoţiile, fapt care vorbeşte despre puternica lui voinţă şi despre deplina lui stăpânire de sine.

Din jurnalele lui Leonardo, s-au păstrat, până azi, vreo 7 000 de pagini, care se află în colecţii diferite. Mai întâi, nepreţuitele caiete s-au păstrat la cel mai iubit elev al maestrului, Francesco Melzi, însă, după moartea acestuia, manuscrisele au dispărut. Unele fragmente au început să apară la hotarul secolelor XVIII şi XIX.

Numeroasele persoane, în mâinile cărora ajunseseră, nici nu bănuiau cât de importante sunt comorile pe care le stăpâneau. Atunci când savanţii au stabilit autorul, s-a constatat că şi eseurile despre artă, şi crochiurile anatomice, şi ciudatele scheme, şi studiile în domeniile geologiei, arhitecturii, hidraulicii, geometriei, filosofiei, opticii, desenului tehnic şi fortificaţiilor militare — constituie rodul muncii unui singur om. Toate notele din jurnalele lui Leonardo sunt scrise în oglindă. Mulţi consideră că astfel el a vrut să-şi păstreze în taină cercetările, dar, conform altei versiuni, scrisul în oglindă îi era caracteristic (există date în care se afirmă că era mai simplu pentru el să scrie aşa, decât obişnuit). Există chiar şi noţiunea „scrisul lui Leonardo”.

În primul rând, Leonardo da Vinci ne este cunoscut ca pictor. El este acela care a creat portretul genial al Giocondei (Mona Lisa). Expresia feţei Giocondei nu poate fi explicată, la fel ca şi tehnica realizării portretului. Enigma ei principală constă în expresia enigmatică a feţei, în zâmbetul ei „evaziv”. Unii o consideră un măreţ ideal al farmecului şi feminităţii, altora li se pare neplăcută. Savanţii contemporani au încercat să cerceteze portretul misterios cu ajutorul unui program de calculator. Ce fel de emoţii ascunde zâmbetul Giocondei? Răspunsul electronic a arătat că expresia Monei Lisa manifestă fericire (83 %) şi, totodată, dezgust (9 %), frică (6 %) şi răutate (2 %). Astfel de calcule nu adaugă nimic la cunoaşterea mai bună a portretului, a cărui enigmă a rămas nepătrunsă până în prezent.

Unul dintre cele mai cunoscute desene realizate de Da Vinci este Omul vitruvian, ce reprezintă trupul uman, proporţionat, înscris într-un cerc şi un pătrat — figuri fundamentale ale ordinului cosmic, care constituie o formă de respectare a celor trei ordine arhitecturale inventate de greci: doric, ionic, corintic. Tare mult frapează un desen mai puţin cunoscut al lui da Vinci, care reprezintă o fiinţă deosebită, „nepământeană.”. Se consideră că aceasta ar fi Beatrice, elogiată de poetul Dante. Faţa femeii este minunată şi farmecă pe oricine o vede. Veţi întreba: „Şi prin ce te atrage ea?”. Ochii, care sunt situaţi la o distanţă mare unul de altul!

Îţi lasă impresia că aceasta este o altfel de frumuseţe, necunoscută oamenilor. Portretul îţi poate ţine privirile ţintuite ore în şir. Un interes deosebit prezintă pentru cercetători pictura murală a lui Da Vinci Cina cea de Taină, care acoperă un zid întreg în Biserica dominicană Santa Maria delle Grazie.

În anul 2009, într-un studiu, cercetătoarea italiană Sabrina Sforza Galitzia afirmă că în pictură este încifrat un cod — „un puzzle matematic şi astrologic”, în care este prezisă data sfârşitului lumii. Ea afirmă că în pictură este încifrată informaţia că sfârşitul lumii va fi un „potop universal”, care va începe pe 21 martie 4006 şi se va încheia pe 1 noiembrie în acelaşi an.

Cercetătoarea italiană a descoperit şi nişte documente legate de activitatea marelui Da Vinci, conform cărora el ar fi considerat acest potop universal d rept „un nou început pentru omenire”. Nu este exclus ca da Vinci să fi creat şi sculpturi. Cercetătorii de la Universitatea Perugia afirmă că acel cap de teracotă descoperit în anul 1990 este singura creaţie sculpturală a lui Leonardo, păstrată până în zilele noastre. Da Vinci insuşi se considera inginer sau savant şi acorda mai puţin timp artei plastice, lucrând foarte încet. De aceea, moştenirea artistică lăsată de Leonardo nu este mare, un şir de lucrări de ale lui fiind pierdute sau grav deteriorate.

Important este că Leonardo da Vinci a fost un inventator genial şi neobosit. Se cunoaşte o invenţie de a lui care i-a fost recunoscută incă de pe când trăia — „blocare — deblocare rotativă pentru pistol” (mecanism care era pornit cu cheia). La început, astfel de pistoale erau mai puţin răspândite, dar, la mijlocul secolului al XVI-lea, modelul a căpătat popularitate între aristocraţi, îndeosebi printre cavalerişti. Acest sistem era atât de bun, încât a fost folosit la confecţionarea armelor în secolul al XIX-lea.

Alte studii ale lui Leonardo depăşeau cu mult gândirea contemporanilor săi. De exemplu, se interesa de problemele zborului. În Milano, a realizat mai multe schiţe care denotă faptul că el a studiat zborul păsărilor şi al liliecilor.

În afară de observaţii asupra zborului, celebrul savant a efectuat şi experienţe, insă acestea au eşuat. Leonardo voia foarte mult să construiască un aparat de zbor. El zicea: „Cel care ştie totul, acela poate totul. Trebuie să aflu — şi aripile vor fi!”, Pentru a construi şi a folosi un aparat de zbor, lui i-a lipsit un singur lucru: un motor care putea dezvolta o forţă suficientă. Celelalte detalii ale aparatului el le intuise.

Acest om, om-legendă a inventat şi submarinul, şi scafandrul, şi vaporul, şi înotătoarele. De exemplu, costumul de scafandru, confecţionat din pie-le tăbăcită, însă foarte uşor, avea ataşat un furtun prin care se putea respira, dar şi un clopoţel care trebuia să stea în permanenţă la suprafaţă. Dacă cel scufundat nu mai rezista în adâncuri, putea să dea alarma sunând din clopoţel. Costumul avea ataşată şi o punguţă pentru nevoile fiziologice ale scafandrului. Un scafandru cu o secţiune aparte pentru necesităţile fiziologice a fost confecţionat şi peste jumătate de mileniu, adică în secolul al XX-lea, pentru astronauţi. S-a păstrat un manuscris în care Da Vinci descrie posibilităţile de scufundare la adâncime, fără scafandru. Secretul constă în folosirea unui amestec deosebit de gaze, iar „reţeta” el a elucidat-o. Dar, pentru a folosi acea compoziţie de gaze, trebuie să cunoşti procesele biochimice din organism, iar atunci acestea nu erau cunoscute!

Da Vinci geologul a intuit că prezenţa munţilor are la bază adâncurile unor mări dispărute şi că ei s-au înălţat de-a lungul unor mari perioade de timp. Teoria sa, care părea lipsită de logică la acea vreme, s-a confirmat însă peste secole. Pe lângă altele, marele da Vinci a inventat războiul de ţesut, maşina de fabricare a âcelor, macarale puternice şi multe altele. Surprinde faptul că toate aceste aparate complexe sunt descrise de el până în cele mai mici amănunte, deşi, în acele timpuri, oamenii nu ştiau să facă astfel de construcţii, deoarece nu cunoşteau rulmenţii; însă talentatul savant i-a redat în desenele si schemele sale. Leonardo era şi un extraordinar scamator! El ştia să creeze astfel de minuni, încât unii credeau că el, într-adevăr, se ocupă cu „magia neagră„. Leonardo transforma vinul rosu în vin alb; turnând vin peste lichidul care fierbea, fă-cea să se ridice din el o pară multicoloră etc. Probabil că, pe deasupra, el era şi un foarte bun chimist.

Intr-un cuvânt, numeroasele sale talente uimeau lumea în acea perioadă şi continuă s-o uimească şi azi. Da Vinci este unic; în istoria omenirii, nu a mai existat un om cu atât de multe talente! Aşadar, cine a fost el într-adevăr? Se vorbea, mai înainte, că persoanele din cercul lui erau suspecte şi chiar se zvonise că aceştia erau adepţi ai unor ştiinţe secrete. Acum se obişnuieşte să se afirme că el nu a fost copilul părinţilor săi, nu a fost nici florentin, nici italian, şi în genere, nu a fost pământean.

Mentalitatea lui depăşea cu mult nu doar nivelul contemporanilor săi, ci şi al omului în general. De aceea amatorii de senzaţii îl numesc pe Leonardo navigator în timp sau oaspete dintr-o lume paralelă. De fiecare dată, când cercetătorii cred că sunt foarte aproape de decriptarea enigmelor marelui geniu, ajung să înţeleagă, în final, că sunt şi mai departe de adevăr. „Io continuero” (voi dăinui), a scris genialul artist, savant şi inventator Leonardo Da Vinci în însemnările sale. Şi a avut dreptate: invenţiile şi operele sale stau la baza dezvoltării artei şi ştiinţelor.