Sfarsitul lumii – Apocalipsa ar putea veni in urmatoarele scenarii

Unele puțin probabile, altele mult mai probabile, scenarii de sfârșit al lumii există. Și până la urmă, fie ca este vorba de 10 ani sau 100 de milioane de ani, sfârșitul nostru al umanității va veni la nivel de planetă. Putem să afirmăm urmând clișeul: că ceea ce este sigur în viață este moartea, și că sfârșitul vieții pe Pământ va veni mai mult ca sigur. Tot ce putem sa sperăm  este că vom fi atat de dezvoltați astfel încât momentul cu pricina sa nu vină foarte rapid și brusc, și să fim atât de dezvoltați încât să ne luăm “zborul” spre alte planete.

Acestea sunt cele mai probabile scenarii de apocalipsă:

Încălzirea globală

incalzirea globala

Mama tuturor temerilor apocaliptice, de care vorbește toată lumea de 15 ani încoace – schimbările climatice. Acestea sunt cea mai mare amenințare cu care se confruntă planeta, spun mulți oameni de știință. Schimbările climatice ar putea face ca vremea extremă să fie mai severă, să crească secetele în unele zone, să schimbe distribuția animalelor și a bolilor pe tot globul și să facă ca zonele joase ale planetei să fie scufundate în urma creșterii nivelului mării. Cascada de schimbări ar putea duce la instabilitate politică, secetă severă, foamete, prăbușirea ecosistemului și alte schimbări care fac din Pamant un loc imposibil de a supraviețui.

Ciocnirea cu un asteroid

asteroid ciocnindu-se de Pamant

Este elementul principal al filmelor în caz de dezastre, dar oamenii de știință sunt în mod legitim îngrijorați că un meteorit ar putea face praf Pamantul. Un impact cu meteoriti a condamnat probabil dinozaurii la moarte,  iar în evenimentul de la Tunguska, un meteorit masiv a distrus 2.000 de kilometri pătrați de pădure siberiană în 1908. Și, mai înfricoșător, este faptul că astronomii știu doar despre o parte din rocile spațiale ce se îndreaptă spre sistemul nostru solar.

Amenințare pandemică

pandemie virusi

Noi agenți patogeni mortali se dezvoltă în fiecare an. După cum se știe chiar în acest moment suntem într-o pandemie. Din fericire este ca pandemia în care ne aflăm nu este la un nivel apocaliptic de care vorbim în acest articol. Dar specialistii spun ca este foarte posibil ca în viitor un virus/bacterie ce se raspandeste foarte rapid,  imun la orice medicament, și-n același timp sa aibă o rată de mortalitate de peste 95%, să apară.

Război nuclear

ciuperca atomica

Mulți oameni de știință sunt încă îngrijorați de amenințarea clasică de sfârșit al lumii, și anume războiul nuclear global. Doar gândindu-ne că în acest moment anumite țări ce au lideri cel puțin dubiosi (gen Kim Jong Un) au acces la arme nucleare, nu putem să nu ne gandim ce distrugeri ar putea sa existe pe Pământ, dacă armele nucleare ar fi pe mâna cui nu trebuie. Anul trecut, Bulletin of the Atomic Scientists, o revistă non-tehnică privind securitatea globală fondată în 1945 de foștii fizicieni ai proiectului Manhattan, a mutat ora Ceasului Sfarsitului Lumii , la cinci minute până la miezul nopții. Ceasul Sfarsitului Lumii (Doomsday Clock) arată cât de aproape de umanitate este distrugerea prin arme nucleare, biologice sau schimbări climatice globale.

Roboții – propria noastră creație

roboti inteligenti

Filmul „Terminatorul” poate fi doar un SF, dar mașinile care ucid nu sunt departe de realitate. Organizația Națiunilor Unite (ONU) a cerut recent interzicerea roboților ucigași, probabil pentru că experții s-au îngrijorat că mai multe țări le dezvoltă. (vezi știrea de pe site-ul ONU aici)

Mulți oameni experți în informatică cred că punctul în care inteligența artificială depășește inteligența umană, este aproape. Dacă roboții aceștia vor fi folosiți pentru dezvoltarea noastră sau dacă vor fi capabili sa aduca sfârsitul lumii, este încă în discuție. Dar totuși se pot face greșeli atunci când există roboți superinteligenti înarmați cu arme letale.

Suprapopularea

suprapopularea

Teama de un Pământ suprapopulat a existat încă din secolul 18, când Thomas Malthus a prezis că creșterea populației va provoca înfometare în masă și va băga planeta în faliment. Cu o populație globală de 8 miliarde de oameni, mulți conservatori consideră că creșterea populației este una dintre principalele amenințări la adresa planetei. Desigur, nu toată lumea este de acord: mulți cred că creșterea populației se va stabiliza în următorii 50 de ani și că umanitatea va găsi un subterfugiu sa scape supraaglomerarea care se produce.

Invazia extratereștrilor

invazie extraterestri

Acesta devine un scenariu de sfarsit al lumii doar în cazul în care crezi în extraterestrii. Dar dacă stăm și ne gandim logic, orice vietate ce ar ajunge până la Pământ și ar avea intenția sa ne distrugă din diverse motive, ar putea face acest lucru foarte ușor fără ca noi sa putem sa ne opunem. Doar gândindu-ne la faptul că extratereștrii sunt atât de dezvoltați încât au ajuns la noi din abisurile Universului, cu tehnologia lor atât de avansată ne-ar extermina destul de repede.

Radiații din spațiu

radiatii

Cea mai evidentă modalitate prin care un dezastru de radiații ar putea șterge umanitatea este, desigur, dintr-o expunere de mai sus, și anume dintr-un război atomic. Dar,  s-ar putea să nu fim autorii propriei noastre dispariții. Apocalipsa ar putea veni dintr-o explozie de raze gamma venite de la Soare sau de o explozie de particule radioactive extrem de energice ce survin din urma exploziei unei stele. S-ar prăji doar atmosfera Pământului, iar noi împreună cu ea.

Efectul bulgărelui de zăpadă

bulgare de zapada

Deși fiecare dintre aceste scenarii s-ar putea întâmpla, majoritatea oamenilor de știință consideră că este mai probabil un efect al bulgărelui de zăpadă al mai multor evenimente. Adică practic sa se creeze un cerc vicios. De exemplu, încălzirea globală ar putea crește prevalența agenților patogeni, provocând, de asemenea, schimbări pe scară largă a climei. De exemplu, prăbușirea ecosistemului ar putea îngreuna producerea de alimente, albinele ar putea dispărea, și nu mai are cine sa polenizeze culturile. De asemenea dacă unii copaci ar dispărea, cine mai filtrează  apa agricolă? 

Așadar, în loc de o catastrofă epică, mai mulți factori relativ mici ar înrăutăți ușor viața pe Pământ până când se va degrada treptat. Practic nu am dispărea în decurs de o zi sau 10 ani, dar am avea un sfârșit trist, din cauza sindromului broaștei fierte.