Cu toate că mulţi oameni au auzit despre cele şapţe minuni ale lumii, puţini pot să le şi numească. Lista celor sapte minuni a fost intocmită, se pare, în secolul al II-lea î H. Decenii mai târziu, istoricii greci au scris despre ele, povestind lumii despre frumoasele monumente. Lista finală a fost realizată în timpul Evului Mediu. Ea cuprinde şapte dintre cele mai impresionante monumente ale lumii antice. Dintre ele, astăzi mai există doar Marea Piramidă a lui Keops. Cele mai multe dintre „minuni” nu au supravieţuit nici până în Evul Mediu. Astăzi, noile descoperiri arheologice aduc lumină în privinţa misterelor care au înconjurat, secole de-a rândul, cele şapte minuni. Pentru constructorii lor, ele au reprezentat o preamărire a religiei, mitologiei, artei şi stiintei. Pentru noi, ele constituie o dovadă a capacităţii omului de a schimba mediul înconjurător şi de a se apropia, chiar şi numai cu un pas, de nemurire.
Dintre cele şapte minuni ale lumii antice, numai una avea si un scop practic, în afara eleganţei sale arhitectonice: acesta era Farul din Alexandria. Pentru marinari, farul era cel care îi ajuta să se întoarcă în siguranţă în ceea ce ei numeau ” Marele Port”. Pentru arhitecţii antici, farul avea o importanţă deosebită, fiind cea mai înaltă construcţie de pe Pământ. În ceea ce-i priveşte pe oamenii de ştiinţă, aceştia erau fascinati de misterioasa oglindă ce se afla în far, oglindă care putea fi văzută de la o distanţă de 50 de kilometri de ţărm.
Asezarea Farului
In vechea insulă Pharos, astăzi un promotoriu al oraşului Alexandria din Egipt.
Istoria Farului din Alexandria
In vechea insulă Pharos, astăzi un promotoriu al oraşului Alexandria din Egipt.
La scurt timp după moartea lui Alexandru cel Mare, comandantul oştilor lui, Ptolemeu Soter, a câştigat Egiptul. El asistase la întemeierea Alexandriei si şi-a stabilit capitala în acest oraş. Nu departe de ţărmul acestui oraş-port se afla o mică insulă, numită Phoros. Numele acestei insule vine, potrivit legendei, de la Insula Faraonului. Insula era legată de ţărm printr-un baraj (numit Heptastadion) care împărţea portul în două. Construcţia unui far în acea zonă era absolut necesară, din cauza condiţillor periculoase de navigaţie şi a coastei foarte joase.
Proiectul construirii farului din Alexandria a fost iniţiat şi pus în practică de Ptolemeu Soter în anul 290 î.H., dar a fost finalizat după moartea lui, în timpul domniei fiului său, Ptolemeu Filadel-Sostratus, contemporan cu Euclid, a fost arhitectul farului, dar calculele detaliate necesare pentru înălţarea structurii au fost încredintate Bibliotecii din Alexandria. „Monumentul a fost înclinat „Zeilor salvatori”: acestia erau Ptolemeu Soter („soter” însemnând „salvator”) şi soţia lui Berenice.
Timp de mai multe secole Farul din Alexandria a servit drept reper pentru toţi marinarii, folosind focul noaptea şi oglinda, care reflecta razele Soarelui, în timpul zilei. Devenise atât de cunoscut în lumea antică încât a fost reprezentat şi pe monedele romane.
Când arabii au cucerit Egiptul, ei au rămas impresionaţi de Alexandria şi de bogăţia ei. De aceea, ei au mentionat farul în descrierile lor si în „ghidurile” de călătorie ale vremii. Dar noii stăpânitori ai Egiptului şi-au mutat capitala la Cairo, pentru că nu li se părea necesar să menţină legăturile cu Marea Mediterană.
Atunci când oglinda reflectorizantă a fost coborâtă din far (din întâmplare), conducătorii arabi nu au aşezat-o din nou la locul ei. In anul 956 d.H. un cutremur puternic a zguduit Alexandria, afectând, printre alte construcţii, şi farul. Dar abia în 1303 şi în 1323, două cutremure de intensitate mare au afectat structura de rezistenţă a minunatului edificiu.
În anul 1480 sultanul mamelucilor egipteni, Qaitbay, a hotărât să întărească zidurile de apărare ale Alexandriei. El a costruit un fort exact pe locul unde se înălţa odinioară farul, folosind marmura din care acesta fusese construit.
Descrierea Farului din Alexandria
Dintre cele şase minuni dispărute, Farul din Alexandria a fost cea care a rezistat cel mai mult. De aceea, astăzi beneficiem de o descriere si de o localizare exacte ale acestei minuni ale lumii antice. Istoricii Strabon şi Plinius cel Bătrân ne-au povestit în scris cum arăta magnificul turn acoperit cu plăci de marmură. Legenda spune că oglinda farului era folosită pentru a detecta şi chiar arde navele duşmane care doreau să ajungă la ţărm.
In 1166, un călător arab, Abu-Haggag Al Andaloussi, a vizitat Farul. Datorită lui, avem astăzi o descriere precisă şi amănuntită a minunatei constructii. Monumentul avea trei etaje. Primul avea o înălţime de 55,9 metri si avea un „miez” cilindric. Etajul de mijloc era octogonal, latura octogonului având 18,30 metri. Inăltimea etajului al doilea era de 27,45 metri. Al treilea etaj, înalt de 7,30 metri, era circular.
Inălţimea totală a farului, incluzând fundaţia lui, era de 117 metri, echivalând cu cea a unui imobil modern de 40 de etaje. In vârful construcţiei se afla celebra oglindă ce reflecta razele Soarelui în timpul zilei; noaptea era aprins focul, pentru care se aducea combustibil cu ajutorul miezului cilindric, aflat în far. În vârful acestuia se afla o statuie reprezentându-l pe Poseidon, zeul grec al mărilor si oceanelor.
Cu toate că Farul din Alexandria nu a supravietuit până în zilele noastre, influenţa lui se face si astăzi simţită, din mai multe puncte de vedere. Monumentul a fost folosit ca model arhitectonic pentru realizarea multor edificii de pe tărmurile mediteraneene. Iar din punct de vedere lingvistic el si-a „dăruit” numele tuturor farurilor din lume…