Misterioasa civilizaţie a celţilor — care-şi aveau scrierea lor — nu a lăsat în urma sa nimic scris. Cultura lor s-a transmis oral, de la om la om, din generaţie în generaţie, sub formă de legende şi datini. De unde au ap ărut, cum au reuşit ei să păstreze amintirea despre sine, despre cultura şi religia lor? E o taină!

Celţii au fost triburi de origine indo-europeană, care aveau aceeaşi cultură, religie şi limbă de comunicare. Există multe versiuni referitoare la apariţia lor. Conform uneia dintre acestea, celţii s-au format ca popor la inceputul secolului al XIII-lea i.Hr., în bazinul Dunării, în Alpi şi în unele părţi ale Franţei şi Germaniei. Conform altei versiuni, civilizaţia celtă s-a născut pe teritoriul dintre Balcani şi Marea Neagra. Unii cercetători caută originile celţilor pe pământurile Indiei de Nord, ale Iranului şi Afganistanului de azi.

Între secolele VI şi III î.Hr., triburile celţilor s-au răspândit treptat pe teritoriile actuale ale Spaniei nordice şi vestice, ale Italiei, Franţei, Britaniei, Greciei, în regiunile sudice ale Germaniei, pe teritoriile de azi ale Ungariei şi Cehiei, în Balcani.

În secolul al III-lea i.Hr., ei au pornit să cucerească Macedonia şi Grecia. Politica de expansiune a celţilor i-a făcut să ajungă până, în Asia Mică, unde o parte dintre ei, cam 20 de mii, s-a stabilit, intemeindu-şi propriul stat — Galatia. O altă parte a rămas în Europa, a treia parte indreptându-se către Insulele Britanice. În secolul I aproape toate teritoriile lor au fost cucerite de romani şi de triburile germanice. Celţii au fost nevoiţi să se retragă, în Irlanda şi în regiunile indepărtate ale Britaniei. Cuceririle romane de mai târziu, dinspre sud, şi a triburilor germanice, dinspre est, au dus la decăderea acestei civilizaţii, care curând va dispărea definitiv.

Urmaşii celţilor s-au păstrat, în special, în Irlanda, în Wales, Cornwall, în Scoţia şi în partea istorică a Bretaniei. Prezintă interes faptul că, vechile oraşe ale Europei se construiau pe locurile taberelor militare romane, care, la rândul lor, se stabileau în vechile oraşe ale celţilor. De exemplu, Londra a fost întemeiată pe locul vechiului oraş roman Londinium al oraşului celt Caer Llidd; Budapesta a fost ridicată pe temeliile vechiului oraş roman Aquincum şi ale oraşului celt Ak Ink.

Vom menţiona că, în istoria celţilor sunt cunoscute două mari perioade: prima este perioada vechilor celţi ai secolului de fier, care au luptat cu romanii, fiind învinşi de aceştia; a doua este perioada celţilor creştinaţi, care locuiau în Irlanda, Scoţia şi Wales. Celţii respectau modul de viaţă, tribal şi nu tindeau să creeze un stat puternic, aportul lor în dezvoltarea altor popoare fiind mare.

La celţi era foarte dezvoltată şi creşterea animalelor domestice si de asemenea, ei se ocupau cu mineritul şi cu prelucrarea metalelor, cu construcţia de corăbii, cu fabricarea sticlei etc. Despre acestea relatează multiplele descoperiri de pe toate teritoriile pe care au trăit celtii. Graţie săpăturilor arheologice, istoricii pot afla mai multe despre ocupaţiile, cultura şi religia vechilor celţi.

Este de remarcat faptul că în secolul al V-lea începe strămutarea treptată a celţilor velşi în Bretania. Ei creează opere literare unice (îndeosebi, textele epice irlandeze şi velşe, numite saga, legendele despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde, despre Tristan şi Isolda, despre vrăjitorul Merlin ,care au avut o influenţă mare asupra dezvoltării intregii culturi vestice din Evul Mediu.

Cu toate că la celţi era dezvoltat scrisul, ei  au transmis istoria poporului lor doar sub formă orală. Cercetătorii afirmă că acest fapt este legat de convingerile lor religioase şi de interdicţiile druizilor — preoţii celţi. Unul din alfabetele de bază ale celţilor era ogham, folosit, în primul rând, în desfăşurarea ritualurilor, dar şi în scopuri magice.

Au fost găsite vreo 150 de variante ale acestui alfabet, cel de bază fiind considerat ogham-ul copacilor. Originalitatea acestui alfabet constă în faptul că fiecărui simbol (literă) îi corespunde un anumit tip de copac. Unii savanţi consideră că celţii au folosit scrierea runică, preluată mai târziu de vechii germani, apoi şi de popoarele scandinave. În cultura celtă, religia işi avea zeii săi, iar druiizii aveau un rol esenţial în viaţa celţilor, fiind nişte iniţiaţi.

Cercetătorii sunt de părere că termenul „druid” vine de la „drus”, vechea denumire a stejarului, care era copacul sfânt pentru celţi. Druizi erau consideraţi preoţii instruiţi în toate domeniile, care aveau cea mai mare autoritate judiciară şi săvârşeau ritualurile religioase. Pentru a fi acceptaţi, ei erau instruiţi timp de douăzeci de ani şi supuşi apoi unui ritual de confirmare. Druizii erau şi păstrători ai cunoştinţelor, şi preoţi, şi vindecători.

Celţii au fost un popor misterios, care a putut cuceri un teritoriu imens, asimilând triburile băştinaşe. Conform afirmaţiilor unor istorici români, în secolul al IV-lea î.Hr., ei au ajuns şi pe teritoriul Transilvaniei (atunci, Dacia). Prezenţa celtă în România este atestată în peste 150 de aşezări şi necropole.