Vechii locuitori ai Egiptului evaluau produsele cu ajutorul unei unităţi de măsură denumite chât. Deși în mod oficial nu a fost realizată nicicând o asemenea bucată de metal care să fie controlată, cântărită şi marcată, comercianții ştiau ce cantitate de aur, argint sau aramă corespundea unui chât. Din această cauză mărfurile nu erau efectiv vândute în schimbul „monedelor”. Tranzacţiile se făceau însă în natură.

În situaţia în care produsele nu puteau fi echivalate, se calcula diferenţa în chât şi se găsea un obiect pe care negustorul îl vindea clientului.

Comerţul se desfășura greu din cauza lipsei unor monede adevărate, chât-ul fiind abandonat în timpul dinastiilor a unsprezecea şi a douăzecea (1320 -1085 î.H.)

În papirusurile din acea perioadă se menţionează faptul că metalelor și pietrelor preţioase li se stabilea o valoare în funcţie de alte unități de măsură numite debeni şi qlites.

Animalele, grânele, fructele, arborii, sclavii, într-un cuvânt tot ce era comercializat era contabilizat pe categorii, pentru ca apoi să se facă un total general căruia nu i se stabilea valoarea în metal deoarece cumpărătorii nu dispuneau în multe cazuri de aur, argint şi aramă.

Noile „monede” au fost puse în circulaţie către apusul dinastiei a XX-a când a început jefuirea bogatiilor din morminte si temple.