Deşi pentru persoanele care nu au trăit în China, toţi chinezii se aseamănă, există între locuitorii acestei ţări numeroase deosebiri. Cei din nord sunt puternici, cei din sud scunzi, iar cei din vest robuşti.

De mai multe secole vracii chinezi comercializau o pudră, cu proprietăţi miraculoase, care provenea, după spusele lor din „dinţi de dragon” maceraţi.

În anul 1932 s-a stabilit că aceşti dinţi aparţin unor maimuțe uriaşe, în anii 1955 şi 1956 fiind descoperite şi fragmente de maxilare ale maimuţelor gigantice.

Dar aşa-zişii „dinţi de dragon” au dus la descoperirea sinantropului, acesta fiind un prehominid.

În urma săpăturilor efectuate în apropiere de Beijing în anul 1929, un grup de specialişti au scos la lumina zilei un număr de 14 cranii asemănătoare cu ale pitecantropilor din Africa şi Java (Homo Erectus). Aceste oseminte aparţineau sinantropului, care este considerat în mod oficial „primul locuitor” al Chinei. Rămăşiţele au fost luate de japonezi în timpul celui de-al doilea război mondial, dar nava care le transporta a fost scufundată.

Din fericire, un nou craniu a fost descoperit în anul 1964. S-a constatat că aceste fiinţe locuiau în peşteri şi trăiau din vânat şi cules. În fapt sinantropul nu aparţine rasei chineze. Primii locuitori cu caracteristici asemănătoare cu cele ale chinezilor de astăzi au trăit în urmă cu aproximativ 50 000 de ani, iar aceste oseminte au o vartsa de 105,000-120,000 ani.

Conform celor mai recente teorii, chinezii au venit din centrul Asiei, prezenţa lor fiind semnalată în bazinul Fluviului Galben începând cu mileniul al III-lea î.H. Ei erau păstori, agricultori dar şi crescători de animale.