Dragonul a fost considerat de majoritatea popoarelor simbolul forţelor răului, dar şi străjerul comorilor ascunse. În mitologia greacă el păzea Lâna de aur şi Grădina Hesperidelor, iar în cea chineză – Perla, giuvaerul care îi conferă toate puterile. Nordicii sunt convinşi că tezaurul aflat sub ocrotirea dragonului este nemurirea.

În folclorul românesc dragonii, sau “balaurii” după cum mai sunt numiți pe meleagurile noastre, sunt oameni predestinaţi a trăi sub forma unor şerpi și dacă timp de şapte ani nu demonstrează că au o putere deosebită rămân muritori obişnuiţi. În cele mai multe basme şerpii care stau ascunşi între şapte şi 100 de ani se transformă în dragoni. Dihaniile au forme felurite: trup de şarpe sau chiar de om, coadă şi cap de crocodil; jumătate om, jumătate şarpe, corpurile fiind acoperite cu solzi de peşte, şarpe cu cap de cal.

Monştrii se adună în anumite zile ale anului şi din spuma pe care o împroașcă „zămislesc” o piatră scumpă miraculoasă pe care o poartă pe cap. Cel care va intra în posesia bijuteriei va fi apărat de toate relele.

În iconografia creștină dragonii nimiciţi de Arhanghelul Mihail şi de Sfântul Gheorghe pun în evidentă biruinţa lui Iisus.

Locuitorii din Extremul Orient văd în dragon atât expresia maleficului cât și simbolului puterii imperiale deoarece animalul este o făptură cerească. O concepţie asemănătoare au avut-o celţii, dar şi vechii evrei; în sprijinul acestei teze pot fi menţionate scrierile sfinte care prezintă dragonul ceresc drept un rege aşezat pe tron.

În China, dragonul a fost venerat încă din cele mai vechi timpuri, fiind considerat simbolul ploilor şi ocrotitorul apelor.

Conform miturilor chineze, animalul fantastic trăiește în timpul primăverii deasupra norilor, iar toamna revine în sălașul din adâncuri. Pentru japonezi el este în acelaşi timp o creatură acvatică, terestră, subterană şi cerească.

În consecință, se poate vorbi de mai multe aspecte ale principiului activ şi demiurgic. Simbolismul ambivalent al dragonului (Yin şi Yang) a fost ilustrat și de artiştii orientali prin motivul celor doi dragoni aflaţi faţă în faţă.

În reprezentări dragonul are cap de cal, coadă de şarpe, patru picioare şi aripi.

În credinţa populară există „nouă asemănări” ale dragonului:

• cap de cămilă;
• coarne de cerb;
• ochi de iepure;
• urechi de bou;
• gât de şarpe;
• pântec de broască;
• solzi de peşte; 
• gheare de vultur;
• tălpi de tigru.

Dragonul dispune de puterea de a se autometamorfoza, de a deveni invizibil și de a muri când dorea.

Aceste însușiri sînt conferite de perla pe care dihania o poartă în frunte, bijuteria simbolizând dualitatea Yin-Yang.

În legendele chinezeşti Universul și fenomenele naturii sunt guvernate tot de dragoni. Astfel dragonul cerului păzeşte tărâmul zeilor, dragonul divin declanșează furtunile şi produce ploile, dragonul pământului stabileşte cursul râurilor, dragonul comorilor ascunse este gardianul tezaurelor pe care muritorii nu le pot vedea.