Aproximativ acum un veac şi jumătate, în oraşul american Johnstown a fost inaugurată oficial deschiderea digului South Fork. În acea perioadă, acesta era cel mai mare dig din lume. El a rezistat 37 de ani şi nu erau niciun fel de semne care ar fi prevestit vreo nenorocire. Insă în anul 1889 s-a întâmplat o catastrofă îngrozitoare…

După construirea digului, autorităţile au declarat de mai multe ori că este imposibil ca acesta să se rupă. Toţi erau siguri de rezistenţa construcţiei. Barajul avea 22 de metri în înălţime şi 275 de metri în lăţime. Rezervorul digului a devenit cel mai mare lac artificial din S.U.A. Oraşul Johnstown se află pe valea râului Conemaugh. Din când în când, râul le crea unele probleme locuitorilor acestui oraş american — drept rezultat al ploilor torenţiale, râul ieşea din matcă, însă nu provoca mari neplăceri. Oraşul îşi trăia viaţa si înflorea. Trecuseră mulţi ani.

Unii locuitori ai oraşului au început să se alarmeze că digul, de fapt, nu fusese reparat de nimeni de foarte mult timp. Şi evenimentele de mai târziu au demonstrat că nu în zadar îşi făceau oamenii griji, însă până a se întâmpla catastrofa, lumea îi considera panicarzi.

„S-a rupt digul! Scapă cine poate!” — această frază devenise în Johnstown o glumă tradiţională. Despre micile cedări ale barajului ştiau mulţi, însă edilii nu luau niciun fel de măsuri. Curând, el chiar a fost vândut unor particulari — Clubul vânătorilor şi pescarilor. Pe malurile râului au apărut cabane, în lacul artificial a început să crească peştele şi întreaga zonă a devenit o zonă populară de odihnă. Nici noii proprietari ai digului nu şi-au făcut griji că ar putea cumva să cedeze. În ajunul catastrofei, nimănui nu i-a trecut vreo clipă prin gând că nenorocirea e atât de aproape.

La sfârşitul lui mai 1889, a început dintr-odată o ploaie torenţială. Ploaia părea că nu se mai opreşte, iar la 30 mai a început să plouă mai tare. Locuitorii acestui oraş se uitau cu groază cum pârăiaşele de pe străzi deveneau adevărate râuri.

În oraş, se adunase atâta apă, încât era imposibil să te mai deplasezi pe străzi. În această zi, cantitatea de precipitaţii bătuse toate recordurile. În ziva următoare, pe data de 31 mai, situaţia devenise critică. Digul South Fork a cedat în faţa presiunii enorme şi apa lacului Conemaugh a inundat oraşul. Douăzeci de milioane de tone de apă au pornit la vale cu viteza de 60 km/oră. Un val înalt de 12 metri si lat de 800 de metri a măturat totul din calea sa — case, blocuri, oameni.

Tot ce era în oraş a dispărut în adâncurile apei. Valul smulgea din pământ clădirile, amestecându-le una cu alta. Oamenii, speriaţi, încercau să se salveze care cum putea. Unii se prindeau de crengile copacilor, alţii — de bucăţi de scânduri…

Pe neaşteptate, la marginea oraşului a izbucnit un incendiu. O imensă coloană de foc a nimicit casele care mai rămăseseră în avalul râului şi pe oamenii incercuiţi de acest infernal vârtej. În acea zi, au murit aproape toţi locuitorii oraşului. Era imposibil să te salvezi de o viitură atât de puternică. Stihia a încetat şi cei puţini rămaşi în viaţă au avut mult de aşteptat, stând în apă, până când le-au venit ajutoarele. La două zile după catastrofă, a fost salvată o fetiţă care plutea în josul râului, aflându-se în micul său leagăn. Corpul unuia dintre orăşeni a fost găsit la 160 de kilometri depărtare de oraş, dus de ape.

Precum se întâmplă de obicei în timpul unor astfel de catastrofe, oamenii işi demonstrau nu doar calităţile lor bune, ci şi pe cele rele. Mulţi salvatori au dat dovadă de eroism, riscându-şi viaţa, insă au existat şi cazuri de jafuri. S-a întâmplat ca unii oameni, din dorinţa de a se imbogăţi, să taie degetele femeilor decedate pentru a scoate inelele de pe ele. Unii jefuitori au fost prinşi şi impuşcaţi. După câteva zile, au început să caute vinovatul de această catastrofă.

Au fost invinuiţi cei care administrau digul, dar aceştia erau daţi dispăruţi. În total, au fost acoperiţi de ape 2 200 de oameni, iar în oraş au fost dărâmate practic toate clădirile. După tragedie, mulţi şi-au amintit că digul nu fusese reparat de mult timp şi că el se afla într-o stare deplorabilă. Deversoarele se umpluseră cu vegetaţie, moloz şi gunoaie; de aceea, în ziva tragediei, ele nu au putut asigura evacuarea apei. Nivelul apei a crescut rapid, iar apa care a venit vertiginos a spart digul.

Câteva luni au fost necesare pentru a reconstrui oraşul. La strigătul de ajutor al sinistraţilor au reacţionat Franţa, Rusia, Marea Britanie, Australia şi multe alte ţări. Aici au sosit ajutoare cu produse alimentare, îmbrăcăminte şi tot ce era necesar, iar oraşul a fost reconstruit. Inundaţia din Johnstown a fost una dintre cele mai mari catastrofe naturale din secolul al XIX-lea.