In fiecare an, la 8 Noiembrie, Biserica Ortodoxa, sărbătoreşte ziua praznicului Sfinţifor Arhangheli Mihail si Gavril.
Sarbatoarea isi are inceputurile in secolul al V-lea. In icoane, Sfintii Arhangheli sunt reprezentati, de cele mai multe ori, impreuna. Mihail, are intr-o mana o sabie de foc (simbolul luptei cu diavolul), iar in cealalta, o balanta (simbolul judecatii). Gavril tine o floare de crin, simbolul puritatii si al Bunei-vestiri.
Sfantul Arhanghel Mihail este cel care, înainte de crearea lumii, a purtat război cu Lucifer si cu îngerii lui răzvrătiţi, izgonindu-i pentru totdeauna din cer. De aceea, Dumnezeu l-a randuit căpetenia tuturor îngerilor buni. In această ipostază apare, atat Vechiul, cat Noul Testament, cand, în repetate randuri se arată oamenilor: ajută pe David să invingă pe uriaşul Goliat, hrăneste pe profetul Ilie, pe muntele Carmel, eliberează din lanţuri pe Petru, îi arată împăratului Constantin cel Mare Sfanta Cruce, pe cer, zicandu-i : „In acest semn vei invinge!”. Numele lui inseamnă „cine este ca Dumnezeu”. Sfantul Arhanghel Gavril, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este putere”, apare în Evanghelie ca vestitor al lucrurilor sfinte. El este cel care a adus vestea naşterii lui Iisus Cristos, spunandu-i Maicii Domnului „Bucură-te Marie, Domnul este cu tine”, care dezleagă blestemele ce cad asupra oamenilor.
Tot el i-a inştiinţat pe părinţii Sfintei Fecioare (Ioachim si Ana) că Dumnezeu îi va binecuvanta prin naşterea unui copil. Elisabeta, mama lui loan Botezătorul, a primit vestea venirii pe lume a Inainte-mergătorului tot de la Arhanghelul Gavril. Ingerul de la Mormantul Domnului, îmbrăcat în veşminte albe, cel care a spus femeilor: „Nu plangeţi, Hristos a inviat!”, nu a fost altul decat Gavril.
Soborul Sfinţilor arhangheli
În Legea Veche, poporul ales s-a depărtat de Dumnezeu, a început a se inchina idolilor făcuti după asemănarea făpturilor văzute, cate sunt în cer şi pe pămant. Atunci oamenii aduceau soarelui jertfă de închinare, ca lui Dumnezeu, precum şi lunii şi stelelor, pe care le socoteau că au suflet „viu”. Cu astfel de jertfe se inchinau ei şi îngerilor, despre care lucru se pomeneşte în Cărţile împăraţilor, unde se zice: „Se cade a aduce tămaie lui Baal şi Soarelui, Lunii, planetelor şi la toată puterea cerului, adică Ingerilor, căci aceştia sunt ostaşii cereşti„.
In Colose, unde la inceput se aducea închinare ingerilor, a început a se săvarşi cu dreaptă mărire, prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici prea-frumoase în numele Sfantului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor. Astfel s-a zidit şi în Hone o mărită şi prea-frumoasă biserică, în care insuşi Sfantul Arhanghel Mihail s-a arătat Sfantului Arhip. Apoi s-a aşezat a se prăznui soborul Sfinţilor ingeri in a opta zi a lunii noiembrie, care este a noua după luna martie – ce este întaia de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor ingereşti, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfantul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfantului Apostol Pavel. Căci, răpit fiind Sfantul Pavel, pană al treilea cer şi văzand acolo deosebirile cetelor a spus aceasta şi lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărţite în trei ierarhii, care cuprind cate trei cete, cea de sus, cea de mijloc şi cea de jos.
In cea dintai ierarhie, de sus, şi mai aproape de Preasfanta Treime, sunt Serafimii, Heruvimii şi Scaunele. In cea de jos ierarhie, la fel, sunt tot trei cete ale sfinţilor îngeri: Puterile şi Stăpaniile. In cea de jos ierarhie sunt trei cete: incepătoriile, Arhanghelii şi Ingerii. Arhangheli se numesc cei mari si vestitori de bine, adică cei care vestesc tainele cele mari şi preamărite şi aceştia au slujbe, precum zice marele Dionisie, a descoperi proorocirile, cunoştinţa voinţei lui Dumnezeu inţelegerile pe care le primesc ei de la cea dintai ierarhie, pentru a vesti Ingerilor de la cea de jos ierarhie si apoi oamenilor. Iar Sfantul Grigorie Dialogul zice: „Aceştia Inmulţesc sfanta credinţă între oameni, luminand mintea lor cu lumina Intelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei drepte”.
Ingerul Mihail este cel ce va anunţa Sfirsitul lumii

Ingerii slujesc la apărarea si călăuzirea oamenilor. Ei duc rugăciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepţi. Sfantul Arhanghel Mihail este Ingerul morţii, care întampină sufletele atunci cand acestea părăsesc trupurile. El trece de cele 24 de Vămi ale Văzduhului sufletelor celor credinciosi, goneşte cu sabia de foc pe demonii ce îndrăznesc să se apropie. Ingerul Mihail este purtător de lumină, cel ce va anunţa Sfarşitul lumii si Judecata de Apoi, „trambiţand trambiţa cea mai de pe urmă”. Sfantul Arhanghel Gavril a răsturnat piatra de pe uşa mormantului Mantuitorului şi dat Mironosiţelor vestea Invierii.