În Marea Mediterană, există două insule mici, care, pe hartă, par să nu aibă prea mare importanţă, însă care au fost locuite de oameni din cele mai vechi timpuri. Se stie că Malta a fost creştinizată de însuşi Apostolul Pavel, iar istoria ei din acel moment este cunoscută destul de detaliat, dar despre viaţa celor de aici până la creştinism avem foarte puţine informaţii.

Unii savanţi presupun că, în Malta, civilizaţia ar fi putut lua nastere mai înainte decât ne-o spun datele oficiale despre apariţia culturii sumeriene. Despre sumerieni se ştie că au apărut acum 6000 de ani şi că au inventat roata, scrisul şi calendarul solar, iar săpăturile arheologice, efectuate în Malta, arată că aici şi-a dus traiul o civilizaţie existentă cu 8000 de ani în urmă.

S-ar putea afirma că maltezii, şi nu sumerienii, au transmis cunostinţele lor altor culturi. Pe tot teritoriul Maltei, s-au păstrat o mulţime de monumente ale antichităţii — temple, megaliţi, peşteri-locuinţe. Încă o mărturie privind apariţia străveche a Maltei sunt şanţurile adânci care intretaie ca o reţea de drumuri interminabile pe ambele insule ale micului stat, Malta şi Gozo. Şanţurile se aseamănă cu urmele lăsate de care, însă, în unele locuri, ele devin mult mai adânci şi mai late: de la 5 până la 50 cm în lăţime şi de la 10 până la 70 cm în profunzime. Prezintă interes faptul că şanţurile traversează nu doar suprafeţele cu solul moale, ci şi platourile de piatră, de parcă secole în şir ar fi trecut pe aici care cu roţi de fier.

Mai mulţi cercetători, profesionişti şi amatori, au exprimat diverse opinii privind destinaţia enigmaticelor şanţuri. Unii afirmă că pe aceste drumuri originale circulau carele romane. Malta, într-adevăr, a aparţinut Imperiului Roman vreme de peste 700 de ani, dar, pe tot întinsul acestei ţări, nu a fost găsită nicio roată, metalică sau de lemn, care ar aparţine acelei epoci îndepărtate şi, conform cercetărilor arheologice, vârsta „şinelor” s-a dovedit a fi mai mare de 6000 de ani.

O altă enigmă o prezintă situarea vechilor temple ale Maltei în apropierea acestor adâncituri. Poate că ele erau folosite pentru transportarea blocurilor de piatră pe şantier? Nu departe de câteva temple, au fost descoperite sfere din calcar cu diametrele de 40-60 cm; pe ele s-ar fi putut să fie puse lespezile de piatră, pentru transportare, dar, în mod inexplicabil, dimensiunile sferelor depăşesc pe cele ale şanţurilor.

Altă versiune, privind destinaţia „şinelor”, este colectarea apei de ploaie în diferite scopuri, dar în acest caz nu poate fi explicat faptul că există două rânduri de şanţuri. O variantă interesantă de răspuns îi aparţine geologului rus Beh Ivanov. El afirmă că nimeni nu a săpat intenţionat aceste şanţuri.

Ele s-au format de la sine, atunci când pe acele locuri treceau carele. Solurile Maltei nu au fost întotdeauna calcaroase, aceste roci dense s-au format mai târziu, deci era simplu să lase astfel de urme. El explică şi motivul pentru care se întâlnesc două straturi suprapuse de şanţuri, cel superior având vârsta de 5-7 milioane de ani şi cel inferior — de 25-35 milioane de ani: pe insulă se putea întâmpla un cataclism, drept rezultat un strat întrepătrunzându-se cu altul. Însă fâşiile stranii, care brăzdează întregul teritoriu al ţării, nu constituie singurul mister al Maltei.

Aici există si construcţii care rivalizează chiar cu cele mai grandioase realizări antice: templele megalitice Hagar Qim şi Mnajdra, care se aseamănă cu Stonehenge, fiind alcătuite din blocuri imense de piatră ce se înalţă pe malul mării, la distanţa de 500 metri unul de altul. Însă acestea sunt dispuse nu în cerc, precum cele din Anglia, ci în forma frunzei de trifoi. În interiorul construcţiei a rămas un fel de mobilă de piatră, de aceea savanţii consideră că aceste edificii puteau avea rol de calendar, de clădiri sacre sau de case ale preoţilor. Unele camere din aceste temple sunt atât de mici, incăt pare să fi fost construite pentru pitici.

Profesorul Michael Morwood afirmă că acest lucru este absolut real. Când s-a ridicat nivelul Oceanului Mondial, Malta a devenit insulă. Oamenii care au rămas acolo s-au pomenit absolut izolaţi. Treptat, ei au devenit mutanţi, deoarece se făceau mariaje între rudele apropiate. Locuitorii insulei au degenerat în pitici. Un fenomen asemănător s-a întâmplat şi pe insula indoneziană Flores. În Malta insă nu au fost descoperite oase de pitici până în prezent. Reiese că singura dovadă, indirectă, despre existenţa lor sunt camerele mici din temple. De aceea majoritatea istoricilor se îndoiesc de existenţa unei populaţii de pitici pe aceste insule. Unii savanţi presupun că în Malta ar fi locuit oameni giganţi. Pe insula Gozo se află cele mai vechi clădiri de pe Pământ, templele Ggantija, care în limba malteză inseamnă. „grota unui gigant”.

Conform analizelor cu C14, templul are mai mult de 6000 de ani. Savanţii nu au dezlegat enigma despre cum au putut transporta şi ridica anticii blocurile acestui turn, care ajung la 5,5 metri în lungime şi cântăresc 50 de tone. O legendă spune că aceşti pereţi au fost construiţi într-o zi şi o noapte de către gigantul de sex feminin Sunsuna, în timp ce alăpta un copil. Mii de navigatori şi aventurieri sosesc anual în Malta, în speranţa de a găsi explicaţia enigmelor acestei ţări incă te de istorie, însă ea continuă să-şi păstreze tainele.