Deşi au încercat din răsputeri să domine timpul (cel mai mare duşman al fiinţelor vii), oamenii n-au reuşit până acum să-l învingă. Pentru fiecare organism viu există un ceas biologic, pe care, din păcate, nimeni şi nimic nu-l poate opri. Oamenii s-au mulţumit atunci cu mult mai puţin, rezumându-se la a „cuprinde” timpul în propriile lor unităţi de măsură, care au cunoscut variate modificări, o dată cu evoluţia societăţii.

Pornind de la poziţiile Soarelui, Lunii, ale planetelor şi stelelor, reprezentanţii civilizaţiilor antice au creat sisteme (unele valabile şi astăzi) pentru măsurarea timpului şi stabilirea unor noţiuni primordiale ca orele, lunile, anii etc.

În bătrâna noastră Europă, descoperirile arheologice indică faptul că, în urmă cu mai mult de 20000 de ani, oamenii primitivi „scrijeleau” oasele de animale pentru a marca timpul scurs între fazele lunii, stabilind astfel „ciclurile lunare”.

Au trebuit însă să treacă în jur de 15000 de ani, pentru ca societatea să descopere un mod eficient de măsurare a timpului. În urmă cu aproximativ 5000 de ani, vechii sumerieni (ce populau valea Tigrului şi Eufratului) au dezvoltat un ingenios sistem; după cum urmează:

– fiecare an era împărţit în luni;
– fiecare lună avea 30 de zile;
– o zi era împărtită în 12 „perioade” (o „perioadă” echivala, în modul actual de măsurare, cu aproximativ 2 ore).

„Strămoșul” calendarului modern

Cel mai „primitiv” calendar egiptean era bazat pe ciclurile lunii. Mai târziu, tot egiptenii au pornit de la mişcarea lui Sirius (denumită şi „Steaua câinelui” sau „Canis Major”) faţă de Soare, pentru a stabili calendarul de 365 de zile. Aceasta se întâmpla în jurul anului 4236 î. Ch.

Si babilonienii au formulat, în 2000 î. Ch., un sistem bazat pe ciclurile lunare:

• un an era calculat pe o durată de 354 de zile şi structura sa conţinea 12 luni;

• durata unei luni alterna (29/30 de zile).

Ne-ar fi imposibil să nu amintim aici si calendarul mayaş, care poate fi considerat o combinaţie de influenţe. Anul era calculat în funcţie de mişcarea Soarelui, de ciclurile lunare si de poziţia planetei Venus. Acest tip de calcul a „produs” două calendare: unul de 260 de zile, celălalt de 365 de zile, ultimul fiind unul dintre puternicele elemente de influenţă ale dezvoltării culturii Maya, între 2400-1500 î. H. Sistemul mayaş de măsurare a timpului a fost preluat ulterior, aproape integral, de cultura aztecă.

Cum au evoluat calendarele în istorie

Calendarul mahomedan „operează” din data de 16 iulie 662 d. H., cunoscută şi ca „ziua Hegirei” (ziua în care Mahomed a fugit de la Mecca la Medina). Anul era împărţit tot în 12 luni, fiecare lună fiind calculată astfel: 29 de zile + 12 ore + 44 de minute.

Calendarul modern este „urmaşul” celui „iulian”, adoptat în anul 46 î. H. în Europa, mai precis în Roma. Acesta stabilea anul la o perioadă de 365 de zile, adăugând o zi la fiecare 4 ani. Mult mai târziu, în 1582, „calendarul a fost preluat şi uşor modificat de cel „gregorian”, Papa Grigore al XIII-lea fiind „responsalpil” de formularea si introducerea sa.

Finalmente, să nu uităm de unde vine, de fapt, termenul de „calendar”: în limba latină, „calendele” reprezentau prima zi a fiecărei luni a anului. Semnificaţia cuvântului era de „adunare, întâlnire” a oamenilor, eveniment popular ce avea loc la începutul lunii. Mai-marele preoţilor romani, denumit „pontifex”, avea, printre altele, datoria de a informa poporul care sunt datele din luna respectivă ce trebuiau să fie respectate ca sărbători religioase.