In „Scrieri Istorice”, Bogdan Petriceicu Haşdeu cerceta apariţia Cetăţii Neamţului. Neobositul savant, literat, istoric şi filolog începea prin a analiza numele acestei cetăţi. Neamţ este sinonim cu teuton, german, deutsch. Din Bosfor pană în Boemia, Adriatica şi Ural s-au folosit numele de origină slavă inrudite cu neamţ. Cetatea Neamţului este veche. Intr-un fragment geografic rusesc, datat între 1300-1350, în care se menţionează oraşele dintre Nistru, Dunăre şi Carpaţi, se zice lămurit „Neamţul în munţi”. Ca urmare, obarşia acestei cetăţi trebuie căutată în secolul al XIII-lea.

În izvoarele istorice din secolului aI XIII-lea, Moldova actuală este numită Cumania, fiindcă în ea se cuibăriseră printre români neamul năvălitorilor cumani. Pe la 1211, regele maghiar Andrei al II-lea, suit pe tron la 1204, a chemat pe Cavalerii Teutoni din ordinul Sfanta Maria să se stabilească în Ţara Barsei şi apoi şi în porţiunea de graniţă Moldova, tocmai regiunea în care se află Cetatea Neamţului.

El spera că, astfel, realizează un scut împotriva năvălirilor barbare. Cavalerii Teutoni au venit, s-au luptat, au construit cetăţi, una chiar la est de Carpaţi. Teutonii au închinat teritoriul controlat de ei Scaunului Pontifical. Ei au făcut presiuni să creştineze la catolicism pe toţi oamenii şi i-au decimat pe cei care se impotriveau.

Speriat de atrocităţile Cavalerilor Teutoni si de posibilitatea ca năvălitorii să se alieze cu localnicii, regele Bela al IV-lea, fiul lui Andrei al II-lea, le-a cerut Cavalerilor Teutoni să plece.

In 1225 acesta a strans oaste să alunge pe Teutoni. Prin 1236, Hoarda de Aur a lui Batu Han a năvălit, a trecut Nistrul şi a învins pe cumani. Cumanii conduşi de Kuten au fost primiţi în Ungaria, cam 40000 de suflete, şi aşezaţi la sud de Buda, între Dunăre si Tisa. Pe la 1240 ei erau stabiliţi si armata lor a sporit puterea maghiarilor.

Regele maghiar şi tătarii au determinat pe sangerosii cavaleri să-şi caute norocul pe tărmul Mării Baltice. Acolo, au asuprit, dezmoştenit şi exterminat pe lituanieni şi au fundat, prin foc şi sabie Prusia.

Haşdeu scria că Providenţa ne-a scăpat să nu se întample aşa ceva pe teritoriul nostru. Providenţa si tătarii au impiedicat pe maghiari să-şi consolideze puterea la est de Carpaţi, în zona părăsită de Cavalerii Teutoni.

Pentru susţinerea acestor evenimente, B.P. Haşdeu cita bula papei Grigorie al IX-lea trimisa în 1232 regelui Bela al IV-lea. In aceasta, papa mustra pe rege că a alungat pe Cavalerii Teutoni din ordinul Sfanta Maria din partea Transilvaniei pe care le-o dăruise tatăl său. Haşdeu cita în latină si în română un fragment din acest document:

„După ce tatăl Andrei, printr-o pioasă libertate, dăruise teutonilor Ţara Barsei (Borcze), ei au cheltuit mulţi bani, cu destulă muncă şi vărsare de sange, pană au construit acolo cinci cetăţi, pentru ca s-o poată cultiva şi întări, fiind în calea cumanilor, care intrau şi ieşeau printr-insa în desele lor năvăliri asupra regatului unguresc; si măcar că acel rege o luase într-un rind înapoi de la danşii, totuşi la urmă le-a întors, după cum era dator, ba încă, drept îndemnizare de pagube, le-a mai dăruit si peste munţi o parte din Cumania, unde, numiţii cavaleri şi magistrul lor au ridicat o cetate foarte tare, iar cumanii, speriaţi şi întristaţi prin acestea, au adunat o nenumărată oaste atacand pe cavalerii stabiliţi în acea parte, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, au fost bătuţi si fugăriţi cu spaimă, unii chiar inchipuindu-se zişilor cavaleri, şi botezandu-se de-mpreună cu muierile şi pruncii lor.„

Ca toţi barbarii năvălitori, cumanii şi tătarii au fost războinici sangeroşi, înapoiaţi ca civilizaţie, dar, din fericire, nu prea numeroşi, astfel că în timp, mulţi au fost asimilaţi de localnici şi creştinaţi în rit ortodox. Numele lor s-a păstrat şi după intemeierea statului Moldova.

Astfel în 1432, Alexandru al II-lea al Moldovei a dăruit manăstirii Probota pe unul din tătarii noştrii de la Neamţ cu fiul său Dumitru şi casele lor. Intr-un act din 1466, Ştefan cel Mare repeta: „Am dat manăstirii noastre dintre tătarii noştri de la Neamţ. In apropierea Cetăţii Neamţului, după ape se cheamă Comana şi Neamţ.„

Intr-un alt articol vom arăta ca limba română, dar mai ales toponimele, sunt argumente care pot să indrepte si sa lumineze cercetările istiografice.