La popoarele altaice se întâlnesc multe povestiri despre lebăda care este înlocuită cu o gâscă sălbatică. Lebăda reprezintă în acest caz fecioara cerească, din care se va naşte mai târziu specia umană. Acelaşi simbol mai este întâlnit la popoarele slave, la scandinavi şi la iranieni.

Bureatii povestesc că un vânător a surprins odată trei femei neînchipuit de frumoase care se scăldau într-un lac. Cele trei femei erau de fapt lebede care îsi lăsaseră pe malul lacului veşmintele din pene. Vânătorul a furat unul dintre vesminte si din această pricină numai două lebede şi-au putut lua zborul.

A treia lebădă-femeie a rămas pe mal si vânătorul a cerut-o de soţie. Ea a acceptat, s-a căsătorit cu el şi a născut 11 fii si şase fiice. Intr-o zi lebăda si-a luat haina şi apoi a plecat. În zbor, după ce i-a spus soţului ei: „Voi sunteţi făpturi terestre şi veţi rămâne pe pământ, în timp ce eu nu vin de aici, vin din cer şi acolo trebuie să rămân. In fiecare an, primăvara, când ne veţi vedea zburând spre miazănoapte, și în fiecare toamnă, când vom zbura spre miazăzi, veţi serba trecerea noastră prin ceremonii rânduite anume„.

La greci, lebăda are o semnificație aparte. Se ştie că Apollo, zeul luminii, al muzicii şi poeziei şi al prezicerilor, s-a născut la Delos într-o zi de şapte. În acea zi mai multe lebede au ocolit insula Delos de şapte ori, iar Zeus, i-a dăruit fiului său o liră si un car la care erau înhămate lebede albe.

Lebăda va deveni, o dată cu trecerea timpului, simbolul poetului, al preotului sfânt al druidului îmbrăcat în alb, al bardului nordic, după cum subliniază Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant în lucrarea „Dicţionar de simboluri”.

In Extremul Orient lebăda este o întruchipare a eleganţei, nobleţei şi curajului. De asemenea, ea constituie un simbol al muzicii si ai cântecului si este deseori confundată cu gâsca sălbatică.

In multe mitologii lebăda este responsabilă de clocirea oului lumii, a oului primordial din care se va naste lumea. Aşa este, de pildă, gâsca Nilului în Egiptul antic, la fel ca şi „hamsa”, lebăda pe care călătoreşte Brahma, în tradiţia indiană.

In legendele celtice făpturile din „lumea de dincolo” care vin în lumea noastră, pământeană iau deseori înfăţişarea unor lebede, care călătoresc în perechi, fiind legate una din alta printr-un lanţ de aur sau de argint. Ele simbolizează stările superioare ale fiinţei, aflate pe cale să se elibereze şi să se întoarcă în Absolut.

Lebăda este de multe ori confundată sau înlocuită, în credinţele unor popoare, cu gâsca, pescăruşul, porumbelul sau cocorul. Popoarele respective (ciukoţi, ruşi, britanici) nu aveau voie să mănânce carnea acestor păsări considerate sacre. Lebăda neagră avea o semnificaţie malefică.

Pentru alchimisti lebăda simboliza, pe de o parte, mercurul, fiind la fel de mobilă şi de volatilă, iar pe de altă parte unirea contrariilor (masculin – feminin, benefic – malefic).