Evoluția păsărilor din dinozauri

Aripile unor specii de dinozauri au evoluat din membrele lor anterioare, mai scurte decât celelalte, datorită mișcărilor care imită zborul, a arătat un studiu publicat în Statele Unite ale Americii. Cercetătorii de la Universitatea Montana au estimat că ipoteza lor reconciliază două teorii privind evoluţia păsărilor din reptile. Potrivit lui Kenneth Dial, profesor de morfologie a vertebratelor şi principalul autor al lucrărilor publicate de revista „Science”, această evoluție a trecut printr-un stadiu în care dinozaurii își agitau membrele anterioare şi își înclinau corpul în faţă pentru a câștiga în viteză. Evoluţia vertebratelor zburătoare este subiectul unor teorii divergente încă din secolul al XIX-lea. 

Strămoșul comun, dinozaurul Protoavis

Din punctul de vedere al unor cercetători, animalele bipede ar fi dezvoltat aripi acoperite cu pene, care le-au permis să înveţe să zboare. Alţii sunt de părere că animalele care trăiau în copaci şi se deplasau sărind de pe o creangă pe alta sunt cele care au învăţat să zboare, planând pentru a-şi încetini coborârea. Potrivit profesorului Dial, răspunsul ar putea fi găsit în comportamentul unor animale care își agită membrele anterioare. Acest tip de comportament este întâlnit şi la puii de pasăre, imediat după ce ies din ou.

Specialiştii au estimat că păsările au evoluat dintr-un strămoș comun, dinozaurul Protoavis, în urmă cu 225 de milioane de ani. Protoavis, care era răspândit pe toată planeta, ar fi dispărut în urmă cu 65 de milioane de ani. Păsările care au supravieţuit ar fi, potrivit unor teorii, singurii descendenți actuali ai dinozaurilor. Rămășițele unui dinozaur ciudat, de talie mică şi cu patru aripi acoperite în întregime de pene, au fost scoase la lumină în China.

Desen creion Protoavis
Desen creion Protoavis

Înainte de a zbura, au învățat să planeze

Animalul a putut fi reconstituit pornind de la mai multe fosile, vechi de 124-128 milioane de ani (Cretacicul inferior), găsite în vestul provinciei Liaoning din China. Oamenii de ştiinţă care au lucrat sub direcția lui Xin Xu, de la Institutul de paleontologie de la Academia de ştiinţe din China, îl descriu ca pe o nouă specie de microractor, cu lungimea de 77 de centimetri.

Prima specie, Microraptor zhaoianus (un dinozaur carnivor biped terestru, puţin mai mare decât un porumbel), a fost descoperit în aceeaşi regiune, în anul 2000. Cea de a doua specie prezintă o particularitate inedită: amprentele penelor conservate în rocă demonstrează că cele patru membre ale animalului erau toate aripi, iar coada era şi ea acoperită de pene.

Fosilă a unui Microraptor zhaoianus
Fosilă a unui Microraptor zhaoianus

Pentru Xing Xu şi colegii săi, noul microraptor demonstrează că dinozaurii din care au evoluat păsările aveau patru aripi şi că aceştia mai degrabă planau decât zburau.

Desen reconstituire Microraptor
Desen reconstituire Microraptor

Paleontologii deduc din aceasta că primii dromaeosauri („reptile alergătoare”), din a căror familie fac parte şi microraptorii, „erau animale arboricole” şi că „strămoşii păsărilor, înainte de a zbura, au învățat să planeze„.