Astăzi, cercetătorii visează un nou model de navetă spaţială ce va depăşi într-o zi 300000 km/s, viteza luminii. Peisajul văzut prin geamurile sale nu ar fi alcătuit doar din planete şi stele, ci va cuprinde bucățele de civilizaţii într-o goană nebună: un templu antic, un oraş medieval, un congres al minţilor artificiale din anul 3000 după Hristos. Barierele timpului vor cădea înainte şi înapoi prin erele omenirii.

Deşi călătoria prin timp a fost până astăzi doar material pentru filme şi cărţi, Stephen Hawking, regretatul fizician britanic (decedat in 2018), a anunţat că poate deveni realitate: „Călătoriile în timp sunt posibile teoretic„, declara acesta.

„Cercetările pe această temă au început deja în Marea Britanie şi în S.U.A. şi nu necesită prea mulţi bani„. Aceste cuvinte au provocat adevărate „uragane” printre savanţii din toată lumea, mai ales datorită autorităţii celui ce le-a pronunţat – Hawking – mare matematician, astrofizician. Autor al best-sellerului „Scurtă istorie a timpului – de la Big-Bang la Găurile Negre„, Hawking este acela care a ocupat catedra din Cambridge, predând, prin fax, matematica şi fizica, cel care si-a dedicat viata misterelor cosmosului şi după ani de studii apreciază enigmatic: „Dumnezeu are, se pare, câţiva aşi în mânecă„.

„Se va putea călători şi în trecut„, afirmă Hawking. „Dacă se combină teoria relativităţii generale a lui Albert Einstein cu teoria cuantică, s-ar putea să existe o posibilitate„. Tot astfel gândesc şi creiere strălucite ca Roger Penrose, astrofizician englez, şi Michio Kohu, unul dintre cei mai renumiţi fizicieni de la Universitatea New York.

Eforturile cercetătorilor de la Cambridge, New York, Institutul Caltech din California, care studiază construirea maşinii timpului, au găsit deci un prestigios susţinător. Pentru a da timpul înapoi cu un secol, nu ajunge capturarea energiei unui fulger, banala soluţie adoptată în filmul „Întoarcere în viitor”. Michio Kohu admite că „este necesară capturarea energiei stelelor„, Tullio Regge (1931-2014), fizician relativist, doctor docent al Politehnicii din Torino afirma însă că: „Aceste maşini nu se vor face nici peste 50, nici peste 100 de ani„.

Dar dacă maşina timpului există în natură? Nu se vor putea descoperi mecanismele inversiunii spaţiu-timp în găurile negre? Totul pare a se învârti în jurul acestor fisuri, apărute în spaţiu în urma morţii unei stele, dominate de o extraordinară forţă de gravitaţie.

„Găurile negre vor oferi cheia pentru înţelegerea destinului ultim al universului„, susţine fizicianul englez John Gribbin.

Cadrul de referinţă este acela al relativităţii introduse de Einstein: „Universul are 4 dimensiuni: trei reprezintă spaţiul, iar a patra este timpul. Spaţiul şi timpul nu mai sunt limitabile cum credea Newton, ci subiecte modificabile în urma impactului cu forţele gravitaţionale. Starea de mişcare afectează durata timpului„. Călătoria în viitor este deja o posibilitate demonstrată de teoria relativităţii şi experimentată şi în fizica particulelor elementare„, subliniază fizicianul Fernando de Felice, de la Universitatea Padova.

Dacă voiajele în viitor sunt teoretic posibile, ce împiedică să fie posibile şi cele în trecut? „Există o săgeată a timpului care ne constrânge să mergem mereu înainte„, explică De Felice – „este ca un fluviu ce curge mereu în aceeaşi direcţie. Ca să mergi în trecut este necesar un mare consum de energie pentru că «înoţi» contra curentului. Numai câmpul gravitaţional al corpurilor cosmice, conectate cu mare masă, ca aceea a găurilor negre, ar fi suficient de puternic pentru a deforma spaţiul-timpul conului de lumină în care ne aflăm.”

Frank Tipler, un fizician care lucrează la „Tulam University” din New Orleans, în lucrarea sa „Fizica universalităţii”, descria maşina timpului:

„Un cilindru cu o puternică masă de rotaţie va atrage spre sine spaţiul şi timpul şi, în regiunea de cîmp gravitaţional puternic, va determina înclinarea conurilor de lumină.”

Să luăm în considerare un corp celest care corespunde cazului nostru: o stea de neutroni. Este obiectul cel mai compact şi dens dintre cele cunoscute şi care se deplasează foarte repede. O maşină a timpului ar trebui să aibă un cilindru înalt de 100 km, cu un diametru interior de 20 km; cântărind cât masa condensată a soarelui si având densitatea unei stele de neutroni. O navă spaţială ar putea călători de-a lungul unei traiectorii în spirală pe o axă verticală şi s-ar putea întoarce în acelasi loc, dar în timpuri diferite.

Vi se pare complicat? Iscrac Asimov (celebru autor de S.F), dacă ar putea învia, nu s-ar simti prea fericit: astăzi ştiinţa doreşte să depăşească limitele imaginaţiei.