Mişcările Populare din 1212 sunt cunoscute şi acceptate, în istorie, sub denumirea Cruciada Copiilor. La inceputul secolului al XIII-lea, în Europa, mulţi considerau că doar copiii lipsiţi de păcate sunt capabili să elibereze Pământul Sfânt. Mii de ţărani, inclusiv copii adolescenţi din Germania şi Franţa, au alcătuit o armată, pentru a cuceri Sfintul Mormânt din Ierusalim…

In anul 1212, cavalerii Crucii au pierdut  Ierusalimul. La discursurile de campanie ale predicatorilor, care deplângeau cucerirea de către „nedrepţi” a Sicriului Domnului, au reacţionat un număr mare de copii şi adolescenţi, în special, din familiile de ţărani din nordul Franţei şi din localităţile germane de pe ambele maluri ale Rinului. Într-un sătuc francez, locuia un băieţel, care s-a autointitulat trimisul lui Dumnezeu.

El a spus că toţi cei care au vrut să ajungă la Sicriul Domnului au fost păcătoşi şi că această relicvă va ajunge să fie doar a copiilor, deoarece credinţa lor este curată şi nevinovată şi că ei nu au păcate, precum au adulţii. Această noutate impresionantă s-a răspândit clipă Cruciaţi în toată’. Franţa. În curând, drumurile ei s-au umplut de o mulţime de copii şi adolescenţi. Descrierea evenimentelor anului 1212 poate fi găsită în romanul „Drumul lacrimilor” al lui David Baker: „Incă nu ajunsesem să sărbătorim Sfânta Treime şi mii de tineri au pornit la drum, părăsindu-şi casele. Unii dintre aceştia abia împliniseră şase ani, alţii erau la vârsta când trebuiau să-şi aleagă mireasa, iar ei au ales eroismul şi slava întru numele lui Hristos, uitând obligaţiile pe care le aveau acasă.

Cei ale căror pământuri până nu de mult au fost lucrate au lăsat plugurile; şi-au părăsit oile cei care au luptat, pentru a le apăra, împotriva lupilor; acum, ei se gândeau la alţi adversari mai puternici, mahomedanii…”

Mii de copii de ţărani erau convinşi că nevinovăţia şi credinţa lor vor săvârşi ceea ce nu au putut săvârşi adulţii cu puterea armelor. Tinerii cruciaţi s-au îndreptat spre ţărmurile Mării Mediterane. Conform unor date, la început, ei mergeau nu spre Ierusalim, ci se îndreptau spre Paris, la curtea lui Filip August, unde un predicator promisese să prezinte regelui scrisoarea de la Iisus Hristos şi să facă minuni. Filip, însă, a poruncit să fie trimişi copiii acasă. Şi Papa cu clerul au încercat să împiedice desfăşurarea acestei cruciade, dar fervoarea religioasă a copiilor era susţinută de înşişi părinţii acestora.

Conform datelor existente, în mai 1212, când armata populară germană trecea prin Koln, in rândurile acesteia se înrolaseră, de bunăvoie, circa douăzeci şi cinci de mii de copii şi adolescenţi, care se îndreptau spre Italia, ca de acolo, trecând marea, să ajungă în Palestina.

La trecerea Alpilor, o treime din armată a murit de foame şi de frig. În cronicile secolului al XIII-lea, se menţionează. de mai mult de cincizeci de ori această drumeţie, care a fost numită, ulterior, Cruciada Copiilor. Evenimentul acesta este descris în diverse anale istorice, în mod diferit. La 25 iulie 1212, luptătorii întru Hristos au ajuns în oraşul german Speyer.

Un cronicar local a notat următoarele: „Si s-a întâmplat marele pelerinaj, mergeau bărbaţi şi fete, tineri şi bătrâni, şi toţi aceştia erau oameni din popor”. La 20 august, armata a ajuns la Piacenza. Cronicarul menţionează că ei intrebau care este drumul spre mare. În aceeaşi perioadă, în Cremona, au fost văzuţi o mulţime de copii, sosiţi aici din Koln. Autorităţile au expediat copiii înapoi, dar, la întoarcere, au murit aproape toţi. E posibil ca, ulterior, cei rămaşi în viaţă. să fi fost vânduţi ca sclavi Tunisia.

În alte cronici, se relatează că detaşamente de adolescenţi francezi, în frunte cu ciobănaşul Etienne, au ajuns până în Marsilia şi s-au imbarcat pe corăbii. O parte dintre ei au murit în timpul unui naufragiu; ceilalţi, ajunşi in Egipt, au fost vânduţi ca robi de către proprietarii de nave. Puţini dintre participanţii la Cruciada Copiilor s-au întors la casele lor. Aceasta, de fapt, a fost cea mai tragică încercare de a recâştiga Pământul Sfânt. Poate că anume acest eveniment a stat la baza legendei despre flautistul prinzător de guzgani, care a chemat după el toţi copiii din oraşul Gammeln.

Recente cercetări istorice pun sub semnul întrebării amploarea şi măreţia acestei cruciade, şi însăşi versiunea despre existenţa ei. Cercetătorii contemporani consideră că majoritatea participanţilor o alcătuiau nu copiii, ci adolescenţii şi tinerii, deoarece cuvântul „pueri” („băieţi”), din sursele medievale, are sensul de „oamenii din popor” (analogic cu „băieţii” — „ţăranii” din limba română).

Savanţii presupun, că prin Cruciada Copiilor se înţelege, de fapt, mişcarea oamenilor săraci, adunaţi în cruciada săracilor (iobagi, muncitori agricoli, zilieri), care au suferit atunci când au ajuns doar până în Italia.