Antica regină din Saba a traversat trei milenii, trei continente: Asia, Africa şi Europa, dar si, trei religii: iudaismul, creştinismul și islamismul. Dar regina din Saba se pare ca nu este doar un mit etern, a cărui origine pare să se afle in negura timpurilor.

Incursiune în negura timpurilor

„Ajungând până la ea faima lui Solomon, regina din Saba l-a pus pe acesta la încercare propunându-i descifrarea mai multor enigme. Ea aduse la Ierusalim mari bogăţii, cămile încărcate cu mirodenii, aur în cantităţi enorme şi pietre pretioase. Când a ajuns la curtea regelui Solomon, ea îi propuse tot ceea ce meditase, dar Solomon o lumină în privinţa tuturor întrebărilor ei şi niciuna nu fu pentru rege un secret pe care să nu-l descifreze…”

Aşa începe povestea reginei din Saba. Venită dintr-o tară misterioasă, ea a traversat deşerturile Orientului pentru a apărea, asemeni unui miraj, în secolul VI î.H., „cartea regilor” din Vechiul Testament. Cu parfumul său din „O mie şi una de nopţi”, povestea pare să apartină mai mult mitului decât istoriei.

Coranul o redescoperă pe regina din Saba într-o culegere de texte apocrife, iar Evul Mediu occidental face din ea o sibilă. În secolul al XIII-lea, regii etiopieni o venerează ca fondatoare a neamului lor, iar în Renaştere, regina din Saba constituie unul din modelele preferate ale pictorilor, cum ar fi Veronese sau Rubens. Şase secole mai târziu, ea va reprezenta tentaţia voluptoasă la Flaubert sau dragostea absolută la Nodier.

Regina din Saba, prezicătoare a crucii

„Ajungând până la ea faima lui Solomon, regina din Saba l-a pus pe acesta la încercare propunându-i descifrarea mai multor enigme. Ea aduse la Ierusalim mari bogăţii, cămile încărcate cu mirodenii, aur în cantităţi enorme şi pietre pretioase. Când a ajuns la curtea regelui Solomon, ea îi propuse tot ceea ce meditase, dar Solomon o lumină în privinţa tuturor întrebărilor ei şi niciuna nu fu pentru rege un secret pe care să nu-l descifreze…”

Aşa începe povestea reginei din Saba. Venită dintr-o tară misterioasă, ea a traversat deşerturile Orientului pentru a apărea, asemeni unui miraj, în secolul VI î.H., „cartea regilor” din Vechiul Testament. Cu parfumul său din „O mie şi una de nopţi”, povestea pare să apartină mai mult mitului decât istoriei.

Coranul o redescoperă pe regina din Saba într-o culegere de texte apocrife, iar Evul Mediu occidental face din ea o sibilă. În secolul al XIII-lea, regii etiopieni o venerează ca fondatoare a neamului lor, iar în Renaştere, regina din Saba constituie unul din modelele preferate ale pictorilor, cum ar fi Veronese sau Rubens. Şase secole mai târziu, ea va reprezenta tentaţia voluptoasă la Flaubert sau dragostea absolută la Nodier.

Regina din Saba a intrat în sfera imaginarului religios a Evului Mediu începând cu secolul al X-lea. Conform exegeţilor epocii respective, întâlnirea suveranei cu Solomon prefigurează venerarea magilor veniţi să se plece în faţa lui Iisus copil. Imaginea reginei apare adesea în bibliile ornate cu miniaturi şi pe faţadele catedralelor gotice, asociată de cele mai multe ori cu cea a lui Solomon. Începând din secolul al XIV-lea, legenda se îmbogăţeşte cu o altă semnificaţie.

În „Legenda aurită”, Jacques de Voragine face din regină o prezicătoare a crucii. Copacul crucii, spune legenda, s-a născut dintr-o ramură a arborelui cunoasterii. Readusă în paradisul terestru de care Seth, fiul lui Adam, şi plantată pe mormântul tatălui său, această ramură a crescut şi s-a împodobit cu flori astfel, încât Solomon, impresionat de frumusețea sa, a hotărât să o utilizeze în construcţia celebrului Templu a lui Solomon. După câteva peripeţii, copacul a fost în cele din urmă folosit în chip de pod la unul din pasajele ce duc la Ierusalim. Sosită în faţa acestui pod, regina din Saba a refuzat să treacă, întrucât ea a avut premoniţia că, pe acest lemn, va fi sacrificat câteva secole mai târziu „salvatorul lumii”.

Balkis sau intuiţia lui Dumnezeu

În tradiţia arabă, regina din Saba apare sub numele de Balkis. Potrivit Coranului, Solomon, care avea putere asupra vânturilor si inţelegea limbajul animalelor, este interpelat într-o zi de o pupăză. Ea îi spune că ar fi descoperit un regat fără nume în care suverană este o femeie. Şi, continuă pupăza mirată, acest regat ce nu crede în Dumnezeu este bogat si plin de toate binefacerile civilizaţiei. Chemată de Solomon, regina din Saba se duce la el şi, ca în Vechiui Testament, se converteste. Acest mit va fi larg răspândit printre poeţi şi maestrii sofismului arab. Pentru filosoful ibn al-Arabi, din secolul al XII-lea, regina din Saba este singura femeie, din Coran, care a avut intuitia lui Alah.

O lege picantă

Până în anii ’50, constituţia Etiopiei făcea din regele Haille Selassie un descendent direct al reginei din Saba. Potrivit acestei versiuni africane, suverana, cunoscută sub numele de Makeda, ar fi originară din Axum, Capitala primului regat etiopian. Ca şi in Vechiul Testament, ea pleacă să-l întâlnească pe Solomon, dar acesta întinde o capcană perfidă. Suveranei i se oferă un festin foarte bogat și picant însă ea face greşeala să-i promită regelui Solomon, odată ajunsă în odăile rezervate ei, că nu se va atinge de nicio băutură. La miezul nopţii, cuprinsă de o sete teribilă, regina întinde mâna spre o cană cu apă. Surprinsă de Solomon, ea „trebuie să se supună dorinţelor regelui„, astfel după nouă luni, suverana va aduce pe lume un băiat cu numele de Menenik, care ar fi la originea dinastiei etiopiene.

„Această versiune romanţată datează din secolul al XIII-lea…, explica Alain Ronaud, de la Centre National de Recherches Scientifiques. La acea vreme, etiopienii răsturnaseră o dinastie uzurpatoare şi trebuia deci să se dea o anumită legitimitate noii puteri, stabilindu-se rădăcini din cele mai vechi„.

Această legendă a cunoscut un destin frumos, graţie numeroaselor schimburi comerciale si culturale între sabaeni şi etiopieni. Astfel, sabaenii au colonizat, cu siguranţă, Etiopia începând cu secolul al X-lea î.H. Chiar şi astăzi, etiopienii din nord au numeroase trăsături semite: ten neted şi nas fin. În ce priveşte limbile etiopiene, ele derivă, în parte, din dialectele sud-arabice.

Intre mit si istorie

Si totuşi, succesul mitului rezidă, ca mai întotdeauna, într-o realitate istorică. Căci regatul Saba a existat, în secolul al V-lea î. H., această ţară sudică fiind una dintre marile puteri din Arabia, situată pe teritoriul actualului stat Yemen. Arabia, regiune înconjurată de deşert, era într-adevăr pentru locuitorii Antichităţii un fel de paradis terestru, un ţinut misterios, ultimul pământ locuit de pe coasta estică, în opinia lui Herodot.

Dar de la acest capăt de lume veneau materiile cele mai pretioase pe atunci: smirna si tămâia, mirodenii ce erau aurul negru al lumii antice. Cu ajutorul lor, vechile regate ale Arabiei, şi mai ales Saba, au făcut averi fabuloase; Plinius explica că un kilogram de tămâie cumpărată în peninsulă era vândut cu un preţ de 50 de ori mai mare la Roma, Atena sau Alexandria. Cea mai mare parte a producţiei venea din est, din Hadramant. Regiunea Qatabon colecta mirodeniile şi le transporta către Mairib, capitala regatului Saba. Graţie pozitiei sale strategice, la marginea deşertului, oraşul controla ruta caravanelor ce ducea spre Palestina şi Egipt.

Născut din comerţul cu mirodenii, regatul Saba va dispărea din cauza lor. Calea maritimă se deschide traficului mirodeniilor către secolul I. După egipteni, care au descoperit secretele navigaţiei pe Marea Roşie, grecii au învăţat şi ei să stăpânească vânturile musonice în Oceanul Indian. Rutele terestre sunt deci abandonate iar beduinii ce trăiau de pe urma creşterii cămilelor s-au găsit deodată într-o situaţie precară. Ei atacă oraşele caravaniere şi le impun cultura lor nomadă, pe măsură ce puterea centrală se prăbuşeste.

Cadrul istoric l-am văzut, şi asta a dat naştere de-o parte, un regat ce si-a clădit bogăţia pe smirnă şi tămâie, de cealaltă parte, o regină ce-l va întâlni pe Solomon în fruntea unei caravane de cămile încărcate cu bogăţii şi cu nelipsitele mirodenii. Problema este că nu stim mai mult. Căci arheologia în Yemen este foarte rudimentară, vestigiile fiind rare şi puţin accesibile.

Studiul lor, început sporadic în secolul trecut, a fost întrerupt mult timp din cauza tulburărilor politice. Astăzi, ultimele sondaje efectuate au scos la iveală urmele unor oraşe datând din secolele XV-XII î. H, într-o regiune numită Jawf, ce acoperă aproximativ teritoriile vechilor regate Saba si Main.

Mitul reginei din Saba începe deci să capete un contur istoric. Ideea unei suverane domnind în peninsula arabică nu este extravagantă: cronicile au reţinut numele mai multor femei ce au guvernat popoarele din Nord în epoca antică. Cum ar fi, de exemplu, Samasi, învinsă în anul 773 î. H. de regele asirian Tiglath-Pileser al II-lea, care îşi anunţa astfel succesul: „Si Samasi, regina Ardbilor, pe muntele Sagiri, 9400 dintre războinicii ei i-am invins, 30.000 de cămile, 5000 saci de mirodenii diferite am obtinut ca pradă de război. Pentru a-şi salva viata, ea a trebuit să se întoarcă în deşert”.

Mai rămâne o problemă: pentru moment, arheologii nu au găsit nici un text menţionând-o regină în Yemenul secolului al X-lea î. H. Remy Auduin, istoric si specialist al regiunii, arăta: „Dacă aş fi fost întrebat în urmă cu cinci ani despre regina din Saba, aş fi răspuns: mitul există, dar în rest n-avem nicio dovadă. Astăzi, pot spune că ea ar fi putut exista cu adevărat. „