Termenul de „xenoglossia” a fost formulat de psihologul francez, Charles Richet; acest cuvânt este alcătuit din latinescul „xeno”(străin) şi grecescul „glossa” (limbă). Cazurile documentate de autentică xenoglossie sunt rare. În multe din cazurile semnalate era vorba, în realitate, de fraze învăţate, apoi uitate, dar reţinute în subconstient, care sunt apoi redate; este vorba însă, în aceste cazuri de un pseudolimbaj. În multe cazuri se poate vorbi însă despre adevărata xenoglossie ca fiind doar un rezultat al comunicării telepatice între două persoane.

Xenoglossia recitativă si xenoglossia responsivă

Există două tipuri de xenoglossie şi anume, tipul recitativ şi tipul responsiv. Primul tip este mai des întâlnit şi constă în recitarea de către o persoană a unor cuvinte sau fraze, într-o limbă, fără ca acesta să-i înţeleagă conţinutul sau semnificaţia. În xenoglossia responsivă subiectul este capabil să poarte o conversaţie într-o limbă pe care nu o cunoaşte.

Cântece și întâmplări dintr-o viața anterioară

Există două tipuri de xenoglossie şi anume, tipul recitativ şi tipul responsiv. Primul tip este mai des întâlnit şi constă în recitarea de către o persoană a unor cuvinte sau fraze, într-o limbă, fără ca acesta să-i înţeleagă conţinutul sau semnificaţia. În xenoglossia responsivă subiectul este capabil să poarte o conversaţie într-o limbă pe care nu o cunoaşte.

Un caz faimos de xenoglossie recitativă este cel al Swarulatei Mishra, o indiancă examinată de către Ian Sternsin în 1969 pe când avea 13 ani. Swarulata cânta cântece şi interpreta dansuri bengaleze fără să aibă habar despre limba şi cultura bengali. Fenomenul a fost interpretat ca fiind cauzat de faptul că, într-o existenţă anterioară, ea a fost bengaleză.

Primul caz de xenoglossie responsivă a fost relatat de către martorii şedinţelor de hipnotism, realizate de principele Acesta a hipnotizat o femeie necunoscută, de naţionalitate germană. Femeia i-a răspuns într-o franceză fluentă, doar că relatările ei se refereau la întâmplări petrecute cu un secol înainte. În stare normală ea nu cunostea deloc limba franceză.

Cazul „Jensen”

Un alt caz celebru de xenoglossie este cel cunoscut sub numele de „cazul Jensen”. El se referă la o femeie din Philadelphia, în vârstă de 37 de ani, care în timpul unor şedinţe de regresie, desfăşurate între 1955 şi 1956, a fost hipnotizată de către propriul său soţ, care avea puteri paranormale recunoscute. „Jensen” era personalitatea în care femeia se reîncarna, situaţie în care se exprima într-o suedeză primitivă, cu o voce masculină groasă. Vorbea fluent, dar de multe ori părea să repete automat frazele în limba suedeză populară, vorbită în secolul al XVI-lea. În transă profundă, femeia a mărturisit că nu a studiat niciodată vreo limbă scandinavă, Ian Stevenson a ajuns la concluzia că abilitatea americancei de a vorbi suedeza se bazează strict pe fenomene paranormale.

Gretchen și Sharada – personaje din trecut

Un alt caz de xenoglossie responsivă este cel cunoscut sub numele de Gretchen si Sharada. Gretchen, o fetiţă vorbitoare de limbă germană, s-a manifestat în timpul unei şedinţe de regresie hipnotică efectuată asupra lui Dolores Jay, soţia unui pastor metodist din Elkton, Virginia Dolores care nu ştia nici o boabă nemteşte, a povestit într-o germană imperfectă că este Gretchen Gottieb, fiica primarului din Eberswalde din Germania, moartă la vârsta de 16 ani. Ea a trăit în cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

Sharada a fost o persoană vorbitoare de limba bengali care a intrat în viaţa lui Uattara Huddar, o indiană vorbitoare de limbă Marathei. Cele două personalităţi s-au succedat în decurs de opt ani de zile. Huddar, născută în 1941 a început să se manifeste ca Sharada la vârsta de 33 de ani. În 1974, Huddar a fost internată în spital pentru o boală de piele.

Una dintre metodele de tratament era şi meditaţia yoga, sub conducerea unui maestru. În timpul acesta, Huddar a început să tremure cu putere şi a devenit o altă persoană, identificată a fi Sharada. Sharada nu putea vorbi decât în bengali; ea trăise la începutul secolului al XI-lea.

Manifestările acestea s-au repetat, durata lor fiind uneori de ordinul săptămânilor. Până în cele din urmă Huddar si familia sa s-au împăcat, cu ideea că cele două personalităţi coexistă.

Limba extraterestra – cazul Smith Helene

Smith Helene a fost pseudonimul Catharinei Elise Muller, medium celebru în Elveţia, la sfârşitul secolului trecut. Ea nu făcea şedinţe plătite ci organiza demonstraţii pentru prieteni şi admiratori.

Între însuşirile sale paranormale se numărau scrisul în arabă (aflată în transă) şi xenoglossia. Smith Helene avea însuşiri paranormale, cu totul ieşite din comun, fapt certificat de numeroşi investigatori. Printre acestia cel mai important a fost Theodore Fiournay, un profesor de filozofie, elveţian, care a asistat timp de cinci ani la sedintele conduse de aceasta.

Concluziile sale au fost că Smith Helene avea o imaginaţie fantastică completată cu extraordinare capacităţi telepatice. Ea a fost în existenţele anterioare o prinţesă indiană şi Maria Antoaneta. Capacitatea ei extraordinară de a călători în spaţiu si timp i-a permis la un moment dat reproducerea unui limbaj atribuit unei civilizaţii extraterestre. Ea localizase planeta locuită ca fiind planeta Marte, dar este foarte posibil ca aceasta să fie situată chiar în afara sistemului solar. Un specialist în sanscrită a afirmat că unele dintre cuvintele pronunţate de Smith Helene prezentau asemănări cu sanscrita veche, dar că în general nu se aseamănau cu nicio limbă vorbită pe planeta noastră.