Un renumit biolog britanic, James Lovelock, a propus, cu câtva timp în urmă, înzestrarea planetei Marte cu o atmosferă de… bioxid de carbon, care ar urma să fie produs de nişte bacterii speciale, create prin inginerie genetică, pe Pământ. Efectul de seră, care pe noi ne ameninţă cu creşterea nivelului oceanului Planetar, ar fi benefic pe Marte, deoarece ar determina topirea parţială a gheţarilor şi ar furniza, în mod… natural, apa necesară plantelor.

Dar răspândirea bacteriilor în mediul marţian nu ar dura oare prea mult timp? Nu, ar răspunde matematica reproducerii.

Bacteriile normale se reproduc, prin fragmentare, la fiecare 20 de minute, adică de 72 de ori pe zi. Presupunând că bacteriile duse pe Marte, care s-ar putea hrăni cu unul dintre gazele prezente în atmosfera marţiană şi ar elibera bioxid de carbon, s-ar înmulţi numai de 10 ori pe zi, rezultatele ar fi uimitoare. Astfel, dintr-o tonă iniţială de bacterii, într-o lume unde nu există concurenţă biologică, într-o singură zi ar rezulta 1000 de tone de bacterii. În cinci zile, stratul de bacterii, care ar ocupa întreaga suprafaţă a planetei Marte – de 145 milioane de kilometri pătraţi – ar avea grosimea de un metru!

Desigur, în realitate nu se va întâmpla chiar aşa, pentru că, la un moment dat, fiecare nouă generăţie de bacterii ar fi afectată de produsele reziduale ale generaţiei anterioare.

Efectul net ar fi extragerea din atmosferă şi din solul pietros al planetei Marte a bioxidului de carbon şi apoi a apei, a oxigenului şi a azotului, atât de necesare vieţii. În timp, s-ar putea obţine un mediu similar celui terestru.

Stadiul următor ar fi introducerea plantelor şi apoi a animalelor superioare, în ordinea apariţiei lor pe Pământ, pentru a crea ecosisteme viabile.

Însămânţarea cu viaţă organică a planetei Marte nu este o poveste S.F.

Tristeţea care a cuprins omenirea când sondele spaţiale de tip Mariner şi Viking au transmis informaţia că Marte este, în sens biologic, o planetă moartă, s-a risipit în bună măsură când oamenii au inceput să se gândească serios la posibilitatea grădinăritului pe Marte.

NASA a conceput deja adevărate aşezări acoperite cu cupole, în care aerul, apa şi materialele nutritive sunt circulate. Se fac intense verificări psihice, psihiatrice, pentru a testa rezistenţa omului pe perioade indelungate (2, 4 sau 6 ani) în aceste colonii, fără a fi ajutat in nici un fel! – din afară.

De exemplu, pentru a verifica dacă plantele pot furniza oxigenul necesar supravieţuirii, un tânăr voluntar a fost închis ermetic într-o cameră a cărei singură sursă de oxigen erau 30.000 de fire de grâu. Colaborarea respiratorie dintre om si graminee a fost reuşită: omul i-a furnizat grâului bioxidul de carbon necesar fotosintezei, iar plantele i-au oferit omului oxigenul indispensabil. Experimentul a durat 15 zile şi a fost o reuşită deplină.

În acest moment se desfăsoară experienţe mult mai complexe, cu grupuri mixte (bărbaţi, femei) izolate pentru 10 ani într-un soi de hangare de sticlă uriaşe, ermetic închise, care sunt complet izolate de restul lumii.