Kaspar Hauser a fost un copil găsit care, în secolul al XIX-lea, a devenit cunoscut datorită destinului său enigmatic. Cine a fost acest adolescent ciudat în vârstă de 16-17 ani? Există diverse versiuni privind originea sa. Este cert insă faptul că , prin comportamentul său, el te ducea la ideea că ar fi un copil crescut de animale.

In mai 1828, într-o piaţă a oraşului Nurnberg, se plimba un adolescent ciudat, imbrăcat într-o haină ţărănească sărăcăcioasă. Părea absolut neajutorat, de abia se ţinea pe picioare şi nu ştia să vorbească. Unii l-au auzit rostind frazele: „Nu ştiu” şi „Vreau să fiu cavalerist, ca şi tatăl meu”, insă era evident că el nu ştia sensul cuvintelor pe care le spunea. Adolescentul ţinea în mână o epistolă scrisă de un zilier sărman, din care reieşea că, acum câţiva ani, acest copil fusese lăsat pe pragul casei sale. Băiatul se numea Kaspar. Kaspar a fost dus la poliţie. S-a constatat că el nu avea idee despre lucrurile cele mai simple. Unicul lucru pe care ştia să-l facă bine era acela că putea scrie numele. Pesemne că el nu ştiuse, pâriă atunci, de existenţa încălţămintei şi nici a altor alimente, decât pâinea şi apa. Purta cu el o batistă pe care erau brodate iniţialele „K. N.” şi câteva foi cu rugăciuni catolice. Victimă sau escroc? Au inceput cercetările.

Hauser a fost ţinut două luni în închisoarea oraşului, unde era îngrijit de gardianul Andreas Giltel. Giltel era o fire simplă şi binevoitoare şi se pricepea la oameni. El a simţit că acest tânăr ciudat are un suflet de copil nevinovat şi nu de escroc abil. Ulterior, a fost solicitat să participe la anchetă medicul Judecătoriei din Nurnberg, doctorul Proya. El trebuia să constate cine era Kaspar — un bolnav psihic sau un simulant. După îndelungate observaţii, medicul a decis că este vorba despre un caz nemaiîntâlnit în cariera lui: „Acest om nu este nici nebun, nici debil, insă el a fost privat de o educaţie umană şi socială”.

Totodată, doctorul a menţionat câteva caracteristici ale lui Kaspar, legate de structura corpului său. De exemplu, forma neobişnuită a genunchilor şi o ţinută specifică, de parcă Hauser s-ar fi aflat mult timp într-o cuşcă.

Conform concluziei decisive a lui Proya, băiatul a trăit izolat de societate, încă de pe când era prunc, fiind ţinut într-o încăpere strâmtă, unde, se pare că, nici nu ajungea lumina. După câtva timp, starea tânărului s-a îmbunătăţit, el a început să meargă şi să vorbească. Când a invăţat să vorbească bine, tânărul a povestit că, într-adevăr, a fost ţinut într-o cuşcă strâmtă şi întunecoasă, în care nici nu se putea ridica în toată statura sa, nici nu se putea culca.

Zilnic, un om îi aducea apă şi pâine, în timp ce el dormea, astfel încât micul intemniţat nu i-a văzut niciodată chipul. Acolo, singura lui jucărie era un căluţ de lemn. Mai târziu, omul venea din ce în ce mai des, ca să-l înveţe pe Kaspar să-şi scrie numele, să meargă şi să deprindă a spune acea frază despre călăreţ.

Astfel, o istorie incredibilă a devenit sursa a tot felul de presupuneri: să fie vorba despre consecinţa unor relaţii extraconjugale sau despre o intrigă declanşată de o moştenire? De soarta lui Hauser s-au ocupat primarul oraşului şi preşedintele Curţii de Apel din Bavaria. Cu toate că regele Bavariei a anunţat că-l va premia cu 10 000 de guldeni pe cel care va afla originea lui Hauser, nimeni n-a reusit s-o facă. S-a atentat de câteva ori asupra vieţii sale, iar 14 decembrie 1833 a fost data fatală din biografia lui. În această zi, un necunoscut i-a solicitat lui Hauser o întrevedere, în timpul căreia promitea să-i descopere taina originii sale. Acea persoană i-a aplicat tânărului câteva lovituri de cuţit, în urma cărora acesta a murit după trei zile. Pe baza analizei criminalistice si a cercetărilor istorice, experţii avansează o versiune relativ credibilă.

Ei afirmă. că tânărul Kaspar a fost fiul legitim al marelui duce de Baden, Charles, şi al primei lui soţii, Stephanie de Beauharnais. A fost dat chiar şi numele potenţialei răufăcătoare, presupunându-se că aceasta putea fi contesa Hohberg. Dorind ca tronul din Baden revină fiului ei, ea a pus în locul pruncului Hauser un copil bolnav, care a murit peste câteva zile.

În anul 2002, Institutul de Medicină Criminalistică. al Universitătii din Munster a prelevat mostre de ADN din părul lui Hauser, comparându-l cu cel al unuia dintre descendenţii Stephaniei de Beauharnais. Au fost efectuate două analize, la un interval de câţiva ani. Dacă prima analiză a dat un rezultat negativ, în cazul celei de a doua analize s-a depistat o coincidenţă aproape totală a codurilor genetice — cu excepţia câtorva parametri. Cu alte cuvinte, nu poate fi negată cu certitudine înrudirea lui Kaspar Hauser cu Stephanie de Beauharnais, insă nici nu poate fi confirmată cu certitudine.

Cercetătorii contemporani consideră comportamentul lui Kaspar asemănător comportamentelor copiilor crescuţi de animale: surorile Camala şi Amala, fraţii Victor şi Averon etc. Savantul german P.Y. Blumenthal şi-a intitulat cartea despre astfel de copii „Confraţii lui Kaspar Hauser”. Toţi aceştia aveau văzul, auzul şi simţul mirosului bine dezvoltate, însă nu ştiau să vorbească. Pare că toate dovezile indică faptul că acest copil a crescut în compania animalelor… Dar nu poate fi dovedit ştiinţific. În psihiatrie, sindromul lui Kaspar Hauser se numeşte complex psihopatologic şi e întâlnit la oamenii care, în copilărie, au fost privaţi de comunicarea cu oamenii. Cine ar fi avut interes ca tânărul să moară, nu se ştie nici azi. S-ar putea ca dezvoltarea permanentă a ştiinţelor şi manifestarea curiozitătii faţă de acest caz să conducă la dezlegarea acestui mister. Azi, în piaţa oraşului Ansbach, se înalţă monumentul „Copilul Europei”, dedicat nefericitului Kaspar.