Marea Moschee din Damasc (de asemenea cunoscută sub numele de Moscheea Omeiazilor) este una dintre cele mai mari şi cele mai vechi construcţii de acest fel din lume. Ea este situată într-unul din locurile sacre, în vechiul oraş Damasc, zonă de o mare valoare arhitecturală.

Pe locul acestei moschei, în perioada arameică, se afla templul Hadad. Prezenţa arameică a fost atestată prin descoperirea unei stele (la colţul nord-estic al edificiului), reprezentând un sfinx. Mai târziu, în epoca romană, în acest loc era situat Templul lui Jupiter, apoi, în perioada bizantină, aici era o biserică creştină, închinată Sfântului Ioan BotezătoruI.

Iniţial, cucerirea Damascului de către arabi în anul 636 nu a afectat biserica, deoarece aceasta era venerată atât de creştini, cât şi de musulmani, astfel locaşul sfânt s-a păstrat. Aici se oficiau slujbe, deşi musulmanii au construit o anexă din chirpici în faţa peretelui de sud al bisericii. Califul Omeiazilor, Al-Walid I, a cumpărat biserica de la creştini şi apoi a distrus-o, construind pe acel loc moscheea pe care o putem vedea şi astăzi. Califul Al-Walid a început chiar el demolarea bisericii, prin introducerea unui fus de aur în zidurile acesteia, povesteşte o legendă. Din acest moment, Damascul a devenit punctul cel mai important în Orientul Mijlociu, iar mai târziu – capitala Omeiazilor.

Construită în spatele unor ziduri groase, moscheea se află la adăpost de forfota orașului. Imensa curte este pavată cu plăci alb-negre, lustruite, iar la intrare, în partea stângă, se află un car de lemn cu roţi enorme. Se spune că acesta reprezintă un berbec de asalt, sau un car de luptă din timpurile Romei Antice. Podeaua sălii de rugăciuni este acoperită cu unul din cele peste 5 mii covoare. În sala de rugăciuni se află un mormânt cu capul Sfântului Ioan Botezătorul, tăiat la porunca lui Irod. Cripta este făcută din marmură albă şi decorată cu nişe din sticlă verde. Printr-o deschizătură specială, pot fi introduse notiţe, fotografii, sau pot fi donaţi bani profetului Yahya (aşa cum îl numesc musulmanii pe Ioan Botezătorul).

Unul dintre cele trei minarete ale moscheei Omeiazilor (situat pe partea de sud-est) poartă numele de Isa ibn Maryam, care se traduce „Iisus, fiul Mariei”. Conform profeţiei, Iisus Hristos va coborî din cer, pe pământ, chiar aici, în ajunul Judecăţii de Apoi. Mântuitorul va fi îmbrăcat în haine albe, iar mâinile lui vor sta pe aripile a doi îngeri, părul lui va arăta umed, nefiind atins de apă. Din acest motiv, imamul moscheii așterne în fiecare zi un covor nou pe locul unde se crede că va păşi Mântuitorul.

Povestea moastelor Sfântului Ioan Botezătorul nu este clară, după spusele Arhimandritului Alexandru Elisov (reprezentant al Patriarhului Moscovei și al Întregii Rusii pe lângă Patriarhul Antiohiei și al Întregului Răsărit), poate fi vorba doar despre o parte din capul Sfântului. Mai există încă trei fragmente din capul acestuia: unul se păstrează pe Muntele Athos, altul – în Catedrala Notre Dame d’Amiens din Franţa, iar al treilea – la Roma, în Biserica papei Silvestru.

În moschee, enoriaşii se roagă, citesc, stau pur şi simplu, se odihnesc, unii chiar dorm aici. În incintă, în afara zilei de vineri, au acces persoanele de orice credinţă.

Zilnic musulmanii trebuie să practice „salahul”. Acesta constă în a face de cinci ori pe zi o rugăciune ce aparţine celor Cinci Stâlpi ai Islamului.

Rugăciunea de înmormântare este ţinută de obicei într-o curte sau o piaţă din apropierea unei moschei,în prezenţa tuturor rudelor și a imamului.

Pentru sărbătorile cu importanţă mai mare în tradiţia islamică, în cazul în care moscheea este neîncăpătoare, se pot închiria spaţii publice de dimensiuni mari. În calendarul islamic există două mari sărbători și anume Aid al-Fitr şi Aid al-Adha care se celebrează de obicei în moschei cu spaţii larg deschise, pentru a cuprinde numărul mare de credincioși, veniţi la ceremoniile rituale, specifice sărbătorilor. În ţările unde Islamul este religia majoritară rugăciunile asociate acestor sărbători se practică și acasă.