Grecii antici recunosteau că au învăţat alfabetul de fenicieni. Poate fi determinat contextul istoric în care a luat naştere această invenţie exceptională? Scrierea alfabetică este considerată, în prezent, un sistem simplu şi evident. Este primul lucru pe care-l invaţă copiii la şcoală. Cu toate acestea mai mult de un mileniu şi jumătate s-a scurs intre crearea celei dintai scrieri în Mesopotamia şi inventarea alfabetului, eveniment considerat o revolutie intelectuală.

Intr-adevăr dacă apariţia scrierii s-a făcut în mod independent, în mai multe regiuni (Mesopotamia, Valea Indusului, China şi sub formă elementară, America precolumbiană), inventarea alfabetului a fost unică. Toate alfabetele au derivat, dacă nu din punctul de vedere al semnelor, cel puţin din cel al concepţiei intelectuale, din forma care a luat naştere în mileniul al II-lea î.H. în regiunea ţărmului Siriei de astăzi, a Libanului şi a Palestinei. Invăţaţii din Grecia antică menţionau în lucrările lor că au preluat de la fenicieni semnele pe care le denumeau phonikea grammata (litere feniciene): ei evocau istoria mitică a lui Cadmos, fiul regelui din Tyr, care a ajuns în Grecia în căutarea Europei, sora sa, răpită de Zeus, preschimbat în taur.

Potrivit legendei antice Cadmos s-a stabilit în Grecia şi i-a învăţat pe localnici alfabetul. Ca de obicei mitul exprimă o viziune înfrumuseţată a realităţii; fenicienii, navigatori renumiţi şi-au „exportat” scrierea în toate aşezările din bazinul mediteranean (o inscripţie de pe un monument din Sardinia datează din secolul IX-lea i.H.).

Intre veacurile al X-lea si al VIII-lea î. H., datorită relaţiilor dintre negustorii fenicieni şi cei greci, aceştia din urmă au învăţat să întrebuinţeze alfabetul fenician. Ei şi-au însuşit nu numai principiul scrierii, dar şi forma si numele literelor: aleph (prima literă avea sensul „bou”) şi beth (desemna substantivul „casă”) au devenit în limba greacă alpha şi beta, în aceste două litere avandu-şi originea denumirea termenului „alfabet”. Si celelalte litere ale alfabetului grec sunt de provenienţă feniciană: gamma (gimmel – cocoaşă), delta (daleth – uşă). Din alfabetul fenician, compus din 22 de semne, au derivat celelalte alfabete, antice sau actuale; prin intermediul limbii aramaice s-au format scrierile ebraică, araba si cea din nordul Indiei.

Alfabetul grecesc stă la baza celui latin şi chirilic. Chiar şi în situaţia în care semnele au fost creaţie proprie, principiul a fost acelaşi cu al invenţiei feniciene. Dorind să traducă Biblia în limba armeană, episcopul Mesrop a realizat un alfabet pentru discipolii săi, inspirandu-se din modelul grecesc. Bazandu-se pe aceeaşi metodă, mult mai tarziu, misionarii creştini din Canada au inventat un alfabet pentru indigeni.

Scrierea alfabetică reprezintă un progres extraordinar faţă de sistemele utilizate anterior. Spre exemplu, locuitorii din Mesopotamia şi din Egipt combinau semne cu valoare fonetică (denumite fonograme) cu semne care desemnau cuvinte sau idei (logograme şi ideograme). Ei foloseau şi semne clasificatoare care nu se pronunţau, dar precizau categoria termenului. In scrierea alfabetică semnele simbolizează sunete. Este vorba de un sistem mult mai abstract care nu mai face referire la realitatea materială, ci la un cod. Analiza fonetică permite descompunerea sunetelor, în timp ce în limba egipteană anumite semne erau corespondentele a două sau chiar trei consoane. ln concluzie, alfabetul este cel mai simplu sistem. Cu ajutorul a aproximativ 20 de semne poate fi notat absolut totul. Alfabetul fenician este atestat din a doua jumatate a mileniului al II-lea i.H. In Liban şi în Palestina au fost descoperite inscripţii gravate pe varfuri de săgeţi fiind indicat astfel numele proprietarului armelor.

De asemenea, în Palestina a fost găsit un abecedar inscripţionat pe un fragment de ceramică (ostracon). Primul text are o vechime de peste trei mii de ani şi reprezintă o inscripţie funerară executată din ordinul suveranului Itobaal din Byblos pe sarcofagul tatălui său, regele Ahiram. Oraşul Byblos a mai furnizat numeroase inscripţii care datează de Ia sfarşitul sec. al XI-lea i.H. In acea epocă alfabetul fenician era pe de-a întregul constituit, literele avînd forma clasică si modul de scriere fiind stabilit. Aceste date demonstrează că alfabetul a fost inventat cu mult timp înainte de mileniul I (i.H.)

Descoperirile recente din Palestina si din ţinutul locuit în antichitate de fenicieni confirmă această ipoteză: au fost găsite mai multe fragmente de ceramică pe care erau vizibile trei sau patru semne. Majoritatea au tost create în veacul al XII-lea î.H. Texte din secolele anterioare au fost descoperite şi pe coastele Siriei. Incepînd cu 1929, săpăturile arheologice de la Ugarit au scos la lumina zilei palatul, temple, locuinţe şi obiecte de artă. Cea mai importantă descoperire constă dintr-un mare număr de tăbliţe inscripţionate cu o scriere cuneiformă.

Unele dintre ele sunt scrise în limba akkadiană, în sistemul de scriere mesopotamian logosilabic compus din cinci pînă la şase sute de semne. Dar în cele mai multe texte a fost utilizată o altă scriere alcătuită din numai 30 de semne. In 1931, fără ajutorul unei tăbliţe bilingve, savanţii Hans Bauer, Edouard Dhorme şi Charles Virolleaud au recunoscut un alfabet cu care putea fi notată limba ugarită (o limbă de origine semită).

Alfabetul era însă o invenţie anterioară descoperirii tabletelor din Ugarit. Se pare că cea mai veche mărturie cunoscută o constituie inscripţiile de la Serabit el-Khadim din Peninsula Sinai care datează de la mijlocul veacului al XV-lea î.H. Ele au fost gravate în minele de peruzea din care lucrătorii semiţi extrăgeau pietrele semipretioase pentru faraon. Dacă unele dintre semne au rămas necunoscute majoritatea au fost interpretate; cercetătorii au observat că un grup format din cinci litere cu sensul pentru cuvantul „stăpană” revenea de mai multe ori; era vorba fără îndoială de zeiţa egipteană Hathor, protectoarea minelor de turcoaz. Secvenţa de cinci litere demonstrează că scrierea era alfabetică si servea notării unei limbi semite, înrudite cu feniciana. In mod evident nu muncitorii din mină au inventat alfabetul: ei au utilizat un sistem deja pus la punct. Avand la bază această primă invenţie, scribii din Ugarit au realizat litere cu aspect diferit, adaptate scrierii forme, întalnită în civilizaţia asiro-babiloniană. Distrugerea Ugaritului în secolul al XIII-lea î.H. în urma invaziei popoarelor mării a dus la dispariţia alfabetului care purta numele oraşului.

Dar principiul scrierii a supravieţuit. In veacurile al XII-lea şi al Xl-lea î.H. scrierea alfabetică exista sub forma unor semne lineare din ce în ce mai schematice. Forma scrierii era fixată, sensul fiind de la dreapta la stanga. In acea perioadă alfabetul fenician clasic îi luase locul.

Inventarea principiului alfabetului a rămas însă necunoscută. Ideea unei scrieri cu ajutorul căreia erau notate numai consoanele corespunde metodei egiptene care folosea semne fonetice şi logograme care desemnau consoane sau silabe în cuprinsul cărora consoana era unică iar vocalele variau. Un procedeu identic era întîlnit si în alfabetul fenician. Din acest punct de vedere, între sistemul egiptean şi fenician, pe de o parte, si cel mesopotamian, pe de altă parte, existau diferenţe deoarece acesta din urmă nota vocalele într-un mod diferit.

Un alfabet consonantic îi favoriza pe cei care cunoşteau limba egipteană. Este oare posibil ca alfabetul să fi fost inventat „intr-un ţinut aflat sub influenţa egipteană? Ipoteza bazată pe inscripţiile din Peninsula Sinai nu este plauzibilă deoarece regiunea nu a fost un centru cultural activ.

Anumiţi savanti au presupus în Palestina a fost creat primul alfabet dat, fiind faptul că aici au fost descoperite numeroase inscripţii cu scriere alfabetică care datau din mileniul al II-lea î.H. Dar numărul mare de inscripţii poate fi numai o întîmplare.

ln final, a fost avansat numele oraşului Byblos. Incepind cu mileniul al III-lea î.H., cetatea era în relaţii cordiale cu Egiptul care cumpăra lemn de cedru şi pin din Munţii Libanului. In Călătoria lui Wen-Amon, o istorisire egipteană care are o vechime de peste patru mii de ani, sunt relatate peripeţiile unui trimis al faraonului care a plecat din Teba pentru a achiziţiona materiale pentru confecţionarea bărcii sacre a zeului Amon. Ajuns în Byblos, eroul este primit cu răceală de către rege deoarece în timpul expediţiei piraţii i-au furat darurile destinate suveranului. Acesta din urmă îi aduce din arhivă papirusurile pentru a-i demonstra cum erau plătiţi în timpurile indepărtate monarhii pentru vînzarea lemnului.

Povestirea constituie atat o mărturie a relaţiilor dintre Egipt şi Byblos, cat şi a faptului că existau arhive regale. Toate acestea nu vin însă în sprijinul afirmatiei potrivit căreia alfabetul a fost inventat în Byblos. O altă întrebare care a rămas fără răspuns se referă la ordinea literelor. Aceasta a rămas oare neschimbată în decursul mileniilor? Se cunoaste că denumirea de alfabet provine de la numele primelor două litere ale alfabetului grecesc si, deci şi ale celui fenician. Orginea actuală a literelor este identică cu cea a fenicienilor, fapt demonstrat de psalmii alfabetici din Biblie care sunt compuşi din 22 de strofe; fiecare strofă începe cu una dintre literele alfabetului. Psalmii constituie o dovadă a înşiruirii literelor din alfabetul ebraic din primul mileniu i.H. Ordinea fiind identică cu a alfabetului grecesc se poate presupune că este aceeaşi şi cu a alfabetului de origine, cel fenician.

Descoperirile de la Ugarit au făcut posibilă constatarea că ordinea a fost fixată încă din secolul al XIV-lea i.H. Mai tarziu, grecii au suprimat cateva litere care nu corespundeau sunetelor din vorbirea lor. Romanii şi-au adaptat alfabetul limbii lor.

In alfabetul sud-arabic, insuşirea literelor este însă diferită ceea ce înseamnă că au existat două tradiţii care au evoluat în paralel. Dacă ordinea literelor a fost stabilită din cele mai vechi timpuri, nu există niciun document din care să rezulte denumirea lor. Pornind de la ipoteza că numele literei era în stransă legătură cu forma şi valoarea semnului corespunzător, se poate concluziona că este contemporan cu apariţia alfabetului. Dacă semnul „beth” reprezenta o casă, la origine el era denumit „beth”. In anumite situaţii ordinea literelor depindea de numele acestora: astfel „yad” (mană) se sfla înainte de semnul „kaph” (palmă). O dată cu apariţia alfabetului si înainte de a fi poziţionate într-o listă, literele au primit un nume.

Sensul scrierii a variat în decursul mileniilor. ln urmă cu patru mii de ani inscripţiile erau trasate de la dreapta la stanga şi de la stanga la dreapta. Inscriptiile regale de la Byblos au stabilit sensul de la dreapta la stanga, modalitate întrebuinţată si în prezent de evrei arabi. Exceptand aceste cazuri, textele sunt scrise de la stanga la dreapta în zilele noastre.

Dacă în mileniul al II-lea î.H., documentele cu scriere alfabetică erau foarte puţine, începand cu secolul al X-lea i.H. alfabetul fenician clasic se răspandeşte din sudul Palestinei pană în nordul Siriei si chiar în Anatolia, traditiile regionale au influentat tipul de scriere: astfel iau nastere scrierea aramaică, israelită si feniciană. In acelaşi timp în cadrul unui grup se formează si se dezvoltă stiluri locale. Lipsa documentelor face imposibilă identificarea alfabetelor diferitelor cetăţi feniciene.

In Mesopotamia, evolutia alfabetului este izbitoare: începand cu secolul al VIII-lea i.H. asirienii au utilizat aramaica drept limbă oficiala în detnmentul limbilor asiriană si babiloniană datorită simplitătii scrierii. In decursul mileniului I î.H. alfabetul se răspandeşte în tot bazinul mediteranean. Cu puţin timp înainte de era noastră chiar si egiptenil utilizau în documente alfabetul grec.

Apariţia alfabetului a reprezentat o veritabilă evoluţie mentală. El a făcut posibilă dezvoltarea şi utilizarea pe scară largă a scrierii, civilizatia din zilele noastre depinzand de această invenţie.