Biblia este „un ansamblu de mai multe cărţi, pe care o lungă istorie religioasă şi literară a sfârşit prin a ni-l transmite sub forma unei singure cărţi, cu mai multe voci„, notează Frederic Boyer, coordonatorul noii traduceri în franceză a Cărţii Sfinte.

Unitatea Bibliei nu se poate disocia de dubla cultură, evreiască şi creştină, care a determinat naşterea ei, prin filiaţie si separare, a explicat Boyer. Vechiul Testament îşi are rădăcinile în memoria scrisă şi orală a iudaismului, iar Noul Testament, primele cuvinte creştine, care toate fac referire la Iisus din Nazaret.

Elaborarea Bibliei aşa cum este cunoscută astăzi, se întinde pe o perioadă de o mie de ani, din secolul al VIII-lea înainte de Hristos, până în secolul al II-lea era noastră, dar nu se poate vorbi de „texte originale”. Nucleul de bază al Bibliei este Tora, constituită din cinci volume care detaliază istoria şi regulile de viaţă ale comunităţii evreieşti, fără îndoială elaborate în momentul exilului evreilor din Babilon (anul 587 î.H.).

Alte texte au fost adunate până în secolul al II-lea şi sunt numite in general Sfintele Scripturi (Profeţii). Experţii evrei din secolele VI şi X d.H. au fixat textul Vechiului Testament în atenţia comunităţilor iudaice. Biblia a fost scrisă în ebraică, aramaică şi greacă, dar autorii au rămas anonimi. Ceea ce noi numim în prezent Biblia este rezultatul unor traduceri succesive.

Primele două „ediţii” sunt „Septanta”‘ în greacă, realizată de 70 de traducători din biblioteca din Alexandria, către secolul al III-lea d.H. şi Vulgata”, a Sf. Jerome (347-420) în latină. Prima traducere în franceză a fost făcută de reformaţi în secolul al XVI-lea, iar Luther a tradus-o în germană în 1534, iar o versiune în engleză a apărut în 1661. În Ţările Române, primele traduceri (in slavonă şi română) apar în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.