Burj Khalifa este un zgârie-nori, a cărui formă aminteşte o stalagmită. Ceremonia de deschidere a avut loc pe data de 4 ianuarie 2010, in Dubai, cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite.
Inaugurarea clădirii a fost planificată in urma cu 10 ani pentru data de 9 septembrie 2009, simultan cu deschiderea metroului din Dubai, dar a fost amânată pentru luna ianuarie 2010 din cauza problemelor financiare ale companiei de constructii. Din anul 2008 aceasta este considerată cea mai înaltă clădire din lume (înainte acest record a aparţinut pilonului de antene din Varşovia, care a căzut în anul 1991).
Înălţimea exactă a clădirii este de 828 de metri (având 162 de etaje). Conducătorul emiratului Dubai, actualul vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite., şeicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, la deschiderea grandiosului edificiu, cunoscut în întreaga lume bu numele Burj Dubai (Turnul Dubai), l-a redenumit, dedicând clădirea preşedintelui, şeicului Khalifa bin Zayed Al Nahyan. Turnul Dubai a fost conceput ca un „oraş în oraş”: cu peluze, parcuri şi bulevarde proprii. Costul total al construcţiei a fost de aproximativ 1,7 miliarde de dolari.
Autorul proiectului este arhitectul american Adrian Smith, care mai construise deja asemenea structuri (a participat la proiectarea Turnului Jin Mao în China, cu înălţimea de 420 de metri).
Burj Khalifa este un element cheie al noului centru de afaceri din Dubai. Conform proiectului, 37 de etaje inferioare sunt folosite pentru hotel, iar de la etajul 45 până la 108 se regăsesc 700 de apartamente de lux. Dar majoritatea suprafeţelor clădirii sunt prevăzute pentru spaţii de birouri. Pe etajele 123 şi 124 sunt amenajate un hol şi o platformă de observare. Turnul, care se află deasupra clădirii principale, are atât functie decorativă, cât şi de comunicare şi este echipat cu sisteme de telecomunicaţii.
Special pentru Burj Khalifa a fost inventată o compoziţie unică de beton, care poate rezista la temperaturi de până la +50° C. Acesta a fost turnat numai pe timp de noapte, cu adăugarea ghetii.
În acest edificiu sunt instalate 65 de lifturi cu două nivele, în valoare de 36 de milioane de dolari. Doar liftul de serviciu se ridică de la parter la ultimul etaj, rezidenţii şi vizitatorii vor fi nevoiţi să schimbe ascensorul pentru a se deplasa între etaje. Lifturile, instalate în acest zgârie-nori, sunt cele mai rapide din lume, ele dezvoltă o viteză de până la 18 m/s.
Lucrările de construcţie au început în anui 2004, cu viteza de 1-2 etaje pe săptămană. Lucrările de beton au fost încheiate după construirea a 160 de etaje, partea superioară a turnului măsoară 180 de metri, şi a fost asamblată doar din elemente metalice.
Sistemul antiincendiu al clădirii prevede evacuarea tuturor oamenilor în numai 32 de minute. Energia electrică, utilizată aici, este generată de instalaţiile aflate în turnul Burj Khalifa. În acest scop este utilizată o turbină eoliană de 61 de metri, precum şi o serie de panouri solare (parţial localizate pe zidurile turnului).
În plus, clădirea este echipată cu protecţie solară specială şi panouri reflectorizante de sticlă, care reduc temperatura din interior Dubai temperatura se ridică până la 50 °C), făcând mai puţin necesară utilizarea aerului conditionat.
Pentru răcirea aerului în acest zgârie-nori, este folosit un sistem de convecţie, care face ca aerul să circule de jos în sus, pe toată inăltimea turnului. Pentru condiţionarea aerului, se foloseşte şi apa marină, dar şi unele module de răcire subterane, astfel temperatura aerului în clădire este de aproximativ 18°C