Cu idealuri egalitariste la începuturile istoriei sale, creştinismul avea să treacă înaintea inegalităţii prestabilite prin „Geneză” o anume egalitate a femeii cu bărbatul. Dar cu toate „Evangheliile” reconsideră în oarecare măsură locul şi rolul femeii, ele menţin încă, firește în formă religioasă, inegalitatea ei cu bărbatul.

De pildă, femeile nu puteau să-l urmeze pe Hristos ca apostolii, ceea ce relevă o anume discriminare, chiar dacă este religioasă. Oricum însă, aceasta este exemplificatoare pentru diferenţa de statut uman dintre bărbat şi femeie în concepţia evanghelică, deci în concepţia creştină.

Cu instituţionalizarea sa, deci o dată ce devine religie dominantă, reflectând structura feudală a vietii sociale în cursul Evului Mediu, crestinismul avea să justifice cu duritate inegalitatea femeii.

Pozitia socială a femeii în Evul Mediu

În Europa medievală, pozitia socială a femeii a fost diferită. Astfel, în Imperiul bizantin, datorită influenţei venite din Orient, femeile nu se bucurau de drepturi. Ele stăteau în casă şi se ocupau de copii. Nu luau parte la petreceri.

În Europa de apus statutul femeii era diferit în funcţie de locul ocupat în societate de familia acesteia. Soţiile nobililor conduceau gospodăria castelului. Când soţii lor plecau la război, ele conduceau întreg domeniul. Femeile de la sate aveau în grijă casa şi copiii. Ele trebuiau să-şi ajute soţii la muncile câmpului. Iarna, femeile de la sate confecţionau îmbrăcăminte sau articole de uz casnic.

La oraşe, deseori fetele învăţau o meserie. Soţiile meşteşugarilor lucrau alături de soţii lor în ateliere. Multe dintre ele se ocupau cu vânzarea mărfurilor. Un element comun tuturor femeilor în Evul Mediu era faptul că se ocupau de educaţia copiilor. La căsătorie, fetele primeau zestre de la părinţii lor. Din acel moment, femeile nu mai puteau dispune liber de bunurile avute.

Împăratul Justinian a desfiinţat dreptul de tutelă al bărbatului asupra femeii. În aceste condiţii, femeile puteau avea acces la moşteniri.

În perioada Renaşterii, drepturile femeilor sunt din nou reduse. Ele sunt supuse iarăşi autorităţii soţilor, nefiindu-le permis să încheie acte fără aprobarea acestora.

Locul si eficiența prezenţei femeii în viaţa bisericească

Epoca modernă care va fi hotărâtoare pentru emanciparea femeii nu avea să rămână fără ecouri în conştiinţele religioase şi în atitudinea bisericească faţă de aceasta. „Mişcarea de emancipare politică şi socială din vremea noastră” („Dicţionar de teologie ortodoxă”, I. Bria), luptă împotriva discriminării femeii în societate şi familie; discuţiile, declaraţiile şi acţiunile cu privire la hirotonisirea femeilor au determinat bisericile să reflecteze din nou asupra locului şi eficienţei prezenţei femeilor în viaţa bisericească.”

Pentru a nu rămâne în urma vremii, bisericiile au fost nevoite să se adapteze la starea de fapt, reală. Această adaptare venea din necesităţi de propagandă religioasă. Bisericile, în genere, au încercat o relansare propagandistică menită să atragă sau să ademenească mai mult populaţia feminină.

În concluzie, trebuie să ţinem seama de faptul că toate aceste reconsiderări de poziţie sunt rezultatul influenţei hotărâtoare a istoriei sociale. Astfel că, noua atitudine faţă de femeie nu exprimă chiar glasul religiei, ci, şi pe această cale, pe acela al vremii. Or, vremea modernă, vremea pe care astăzi o trăim nemijlocit, este una a definitivei izbânzi a omului asupra lui însuşi, căci înlăturarea oricărei prejudecăţi şi discriminări reprezintă o asemenea victorie.