Istoria lui Hans, un cal celebru în Berlin la începutul secolului trecut, ilustrează importanţa comunicării subtile. În prezenta proprietarului său, calul era, aparent, capabil să efectueze operaţii aritmetice, indicând rezultatul prin lovituri cu copita în pământ. Frauda ca puțin probabilă, căci calul raspundea şi la întrebări puse de alți oameni. Fenomenul a fost studiat anul 1904 de către psihologul Oskar Pfungst, care și-a publicat studiile in anul 1912.

Pfungst a constatat că putea să obţină răspunsul bun chiar şi numai concentrându-şi atenţia asupra numărului dorit, fiind atent să nu facă nici o mişcare suspectă.

Alte studii asupra cailor înzestraţi cu talente matematice au demonstrat că semnalele senzoriale subtile nu explică singure întreg fenomenul.

După observarea cailor lui Erbenfeld, celebri pentru capacităţile lor de calcul, Mauric Maeterlinck a ajuns la concluzia că, într-un mod sau altul, în loc să reacţioneze la semnale subtile, ei citeau în mintea sa.

După o serie de teste din ce în ce mai riguroase, el a imaginat unul foarte simplu: a luat trei cărţi de joc, fiecare cu o altă cifră, le-a amestecat fără să le privească şi le-a pus cu faţa în jos pe masă. Nu exista în acel moment nici o fiinţa pe Pământ care să ştie ordinea cifrelor. Şi totuşi, fără nici cea mai mică ezitare, calul a indicat prin lovituri cu copita cele trei cifre în ordinea corectă.

Experienţa a reuşit întotdeauna și cu ceilalţi cai dotaţi. Rezultatele obţinute depăşeau clar capacităţile telepatice pentru că însuşi Maeterlinck nu cunoştea răspunsul bun în momentul în care caii urmau să îl enunţe.

Aceasta înseamnă că prin cunoaşterea cifrei înscrise pe carte, calul era fie clarvăzător, fie era capabil să prevadă numărul pe care Maeterlinck îl avea în minte atunci cînd întorcea cărţile.