De mii de ani, oamenii se întreabă ce este gravitaţia şi de ce are Pământul această putere care stă la baza verticalității noastre. Încă din primii ani de şcoală, învăţăm că planeta noastră se manifestă precum un magnet, dar explicaţia acestui fenomen lipseşte. Gravitaţia există… şi gata! Oamenii de ştiinţă s-au mulţumit să inventeze o constantă (care nici măcar nu e constantă!) pe care au numit-o accelerație gravitaţională, au notat-o cu „g” şi au măsurat-o, pur şi simplu. Apoi, au trecut peste ea si au construit un întreg eşafodaj matematic, care dă expresie tuturor fenomenelor din natură, prinzând în legi şi teoreme întreaga lume. Putem spune, fără să greşim, că fizica începe cu gravitaţia. Deci, cu o necunoscută!

Taina cutremurelor

Zvârcolirile scoarței terestre, care ne dărâmă casele şi ne distrug şoselele, acţionează conform unui traseu misterios. Orice ruptură în adâncurile scoartei creează o undă care se manifestă la suprafaţă, în cel mai apropiat loc (numit epicentru), printr-o scuturătură violentă. Această undă traversează însă şi interiorul Terrei, trece prin toate straturile Pământului şi „ricoşează” pe cealaltă faţă a planetei, opusă epicentrului.

De exemplu, dacă un cutremur are loc în Franţa, replica lui ricoşată se va manifesta undeva, în Oceanul Pacific, iar un cutremur din Hong Kong va duce la apariţia unor vibraţii terestre localizate în America Centrală. Tocmai, graţie acestor „unde călătoare” care traversează Pământul, cercetătorii au putut “smulge” planetei noastre o parte din secretele ei… intime.

Măsurând traiectoria undelor seismice și viteza lor de propagare, oamenii au putut să tragă nişte preţioase concluzii privind materialul din care este alcătuit miezul Pământului.

Interiorul Terrei

Geofizicienii au stabilit astfel că se pot diferenţia cinci straturi terestre, în funcţie de materialul din care sunt alcătuite si temperatura la care acestea se află: crusta, mantaua superioară, mantaua inferioară, miezul lichid și nucleul.

Crusta este stratul pietros pe care noi mergem, liniștiți, care măsoară între 30 şi 70 de kilometri adâncime. Pare mult, dar comparativ cu restul straturilor terestre, este la fel de subţire precum coaja unui ou. Cele două mantale, superioară și inferioară, reprezintă 90% din volumul Pământului. Ele sunt alcătuite din silicaţi, sunt solide şi ajung până la 2.900 de kilometri adâncime. Miezul lichid este o pătură de fier şi nichel, aflată la temperatura de 5.500 grade C, care începe de la adâncimea de 2.900 kilometri şi ajunge până la 5.100 kilometri. La adâncimea aceasta, temperatura mai creşte cu încă 500 grade C (deci până la 6000 grade C) şi se consideră că ceea ce rămâne este nucleul.

Despre acest nucleu, sferă de nichel și fier care măsoară 2.500 de kilometri diametru, aflată la o presiune de un milion de ori mai mare decât presiunea atmosferică, vom vorbi în continuare. 

Nucleul este ca o planetă cu mișcare proprie

Sfera metalică din interiorul Pământului, fierbinte şi dură (din cauza formidabilei presiuni la care se află), are un comportament mai mult decât ciudat: se învârtește mai repede decât restul planetei. Doi seismologi americani, Xiaodong Song şi Paul Richards, măsurând activitatea ondulatorie a scoarţei terestre, în două locuri diametral opuse pe glob, insulele Sandwich, din Oceanul Pacific, şi localitatea College, din Alaska, au ajuns la această surprinzătoare concluzie.

Miezul Pământului este deci un soi de planetă în planetă, care are o mişcare proprie, mai rapidă, decât a restului. Mai precis, timp de un secol, nucleul Pământului efectuează un sfert de tură mai mult decât celelalte straturi terestre, adică se învârtește 1,1 ani în plus! Această ştire a bulversat, la vremea ei, cercurile ştiinţifice din întreaga lume. Dar, chiar și cei care au contestat rezultatul obtinut de cei doi americani, nu pot să neglijeze totuşi acurateţea experimentului şi atacă doar concluzia. Astfel, geomagneticianul Gauthier Hulot, din Paris, spune:

„Nucleul Pământului, conform măsurătorilor făcute, în mod evident s-a mișcat altfel decât restul planetei, dar, să spui că el se rotește regulat, în jurul unei axe bine determinate, mai repede decât Terra, este doar o concluzie nefondată. Nucleul ar putea, de exemplu, să fie mai capricios şi să se rotească neregulat.„

Nimeni nu neagă însă evidenţa: nucleul este ca o planetă captivă în interiorul Pământului și are o mişcare proprie, diferită de restul acestuia.

O explicaţie posibilă

Surpriza este însă faptul că această mişcarea de rotaţie a nucleului faţă de restul scoarţelor terestre ar putea fi mult aşteptata explicaţie a magnetismului terestru. Savanţii spun că dacă am asemăna întregul Pământ cu un electromagnet, am remarcat imediat că, în noile condiţii, niciun ingredient nu lipseşte. Nucleul este miezul de fier, aflat într-o mişcare de rotaţie perpetuă, care, la fel ca dinamul, transformă frecarea în curent electric şi produce electricitate. Curenţii electrici, la rândul lor, generează un câmp magnetic, tocmai pentru că se „învârtesc” în jurul unui miez metalic.

Întemeiată sau nu, această explicaţie este plauzibilă şi, să nu uităm, singura pe care o avem deocamdată.