Canalul Panama reprezintă o albie artificială navigabilă, care leagă Golful Panama din Oceanul Pacific cu Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic. Este situat pe istmul Panama, pe teritoriul statului cu acelaşi nume.

Realizarea canalului Panama a reprezentat unul dintre cele mai grandioase şi dificile proiecte inginereşti realizate vreodată şi a avut un impact colosal asupra navigaţiei dintre cele două mari oceane, Atlantic şi Pacific. Canalul este străbătut de vase de diferite tipuri – de la iahturi private până la tancuri petroliere şi nave colosale.

Canalul Panama – Dimensiuni si Statistici

Dimensiunea maximă a navei care poate naviga pe Canalul Panama a devenit un standard al industriei construcţiei navale şi se numeşte Panamax. Deplasarea navelor prin Canalul Panama este efectuată de către serviciul de pilotaj.

Timpul mediu a trecerii unei nave prin canal este de 9 ore, iar timpul minim constituie doar 4 ore şi 10 minute. Capacitatea lui maximală este de 48 de nave pe zi. În fiecare an, prin acest canal maritim trec in jur de 17 500 de nave, transportând peste 203 milioane de tone de marfă. Ideea construirii unui canal, care să lege cele două oceane, a apărut incă din secolul al XVI-lea, dar regele Filip al II-lea al Spaniei a interzis examinarea unor astfel de proiecte.

Canalul Panama – Costuri si Impedimente

În anul 1790, un proiect al canalului a fost elaborat de Alessandro Malaspina, iar echipa lui a inspectat chiar traseul construirii canalului. Cu toate acestea, prima încercare de a construi o cale navigabilă pe istmul Panama datează din anul 1879. Către anul 1888 a fost cheltuită suma de 300 de milioane de dolari (aproape de 2 ori mai mult decât se estima la inceput), realizânduse doar o treime din proiect. Au existat mai multe motive: proiectarea incorectă (Ferdinand de Lesseps a insistat ca acest canal să fie săpat la nivelul mării), dar şi imposibilitatea tratării bolilor, precum malaria şi febra galbenă.

Există informaţii precum că acest şantier ar fi răpit peste 20 000 de vieţi omeneşti. Construcţia îşi câştigase o faimă rea, iar muncitorii din Franţa aduceau cu ei, pentru orice eventualitate, sicrie proprii. Situaţia nu mai putea fi ascunsă, mai ales că Lesseps avea nevoie de capital financiar pentru continuarea lucrărilor. Compania a dat faliment, ceea ce a condus la ruinarea a mii de mici actionari. Ancheta ulterioară a scos la iveală dovezi de corupţie şi de mituire a funcţionarilor şi redactorilor unor ziare.

Cuvântul „Panama” a devenit sinonim cu afacere dubioasă şi fraudă la scara largă. Războiul spaniolo-american din anul 1898 a influenţat Statele Unite să decidă construirea unui canal pe istmul Panama, cu scopul de a-şi spori influenţa în zonele vestice. În anul 1901, Statele Unite au încheiat un tratat cu Marea Britanie, potrivit căruia ei deţineau dreptul exclusiv asupra construirii canalului. Americanii au profitat, acordând un ajutor statului Panama, pentru ca acesta să se desprindă de sub influenţa Columbiei şi să işi câştige independenţa, şi au determinat autorităţile locale sa le concesioneze canalul, care a devenit astfel zonă sub controlul SUA.

Febra Galbena si Malaria, un obstacol

Ulterior, s-a constatat că febra galbenă este transmisă de ţânţari, elaborându-se o metodă de eradicare a acestor insecte. Conştienţi de eşecul primei tentative de a construi canalul, americanii au trimis o adevărată armată pentru lupta cu ţânţarii (1500 de oameni).

Amploarea acestei operaţiuni era fără precedent: trebuiau tăiaţi şi arşi 30 de kilometri pătraţi de arbuşti şi copaci mici, trebuia cosită şi arsă iarba de pe o suprafaţă similară, trebuia asanat un milion de metri pătraţi de mlaştină şi trebuia curăţată o suprafaţă de 2 milioane de metri de şanţuri vechi. Aceste măsuri n-au fost zădarnice: principalul obstacol a fost eliminat – febra galbenă şi malaria au dispărut. Departamentul Militar SUA a început lucrările in anul 1904. John Frank Stevens a fost numit inginer şef al canaluiui. De această dată, a fost selectat un proiect, care prevedea construcţia ecluzelor şi lacurilor.

Lucrările au durat 10 ani. În realizarea proiectului au fost implicaţi 70 000 de lucrători, dintre care 5600 au murit din diferite motive. Pe data de 15 august 1914, prima navă a străbătut canalul, dar inaugurarea oficială a avut loc abia pe data de 12 iunie 1920. Taxa de tranzitare a canalului, care se calculează în funcţie de mărimea (lungimea), tipul vasului şi tipul încărcăturii, este sursa principală de venit a statului Panama.