Istoria descoperirii Oceanului Pacific

Fernando Magellan, pe numele adevărat Fernao Da Magalhaes, a trăit intre anii 1480-1521. S-a născut în nordul Portugaliei, într-o regiune muntoasă. De la zece ani a slujit ca paj la curtea reginei Leonora, soția lui Joao II, apoi ca scutier. În timpul acesta a studiat matematica, astronomia, geografia si arta navigatiei. La 25 de ani s-a inrolat ca simplu soldat în flota lui Francesco da Almeida, primul vicerege al Indilor portugheze, şi a explorat insulele Moluce (Mirodeniilor).

Vasco Nunez de Balboa (1474- 1517) s-a născut într-un sat din Galicia, intr-o familie de nobili scăpătati. Aventurier fiind, la 25 ani a hotărât să devină marinar, însă destinul istoric i s-a împlinit pe uscat. Ca să scape de sărăcie, în anul 1500 s-a alăturat unei expediţii în Marea Antifelor şi a ajuns la Santa-Domingo. Nestatomic, aventurier şi urând sedentarismul, a acumulat datorii şi, ca să scape de creditori, s-a ascuns într-un butoi de pe un vas cu destinaţia aşezărilor spaniole din golful Darien, acolo unde istmul Panama se uneşte cu continentul sud-american. Cronicarii contemporani Pedro Martyr dOAghiera şi Fernandez de Oviedo au relatat cu lux de amănunte, la vremea respectivă, peripeţille şi insemnătatea călătoriilor celor doi, făcând din aceasta o adevărată poveste. „... în uralele care îi salută pe cei doi ce săvârşiseră fapta cea mai minunată si însemnată ce s-a petrecut vreodată de când s-a creat lumea„. De la început facem precizarea că primul paşaport oficial este reprezentat de un papirus din secolul al II-lea î. Ch. Acest document a devenit obligatoriu în secolul IV, în epoca sciziunii Imperiului Roman între partea occidentală şi cea orientală. 

Balboa conducătorul coloniei Darien

Spaniolii instalati în golful Darien au fost decimaţi de foamete si de săgeţile otrăvite ale indienilor. Martin Fernandez de Encito, guvernatorul regiunii, s-a dovedit incapabil să organizeze colonia, astfel încât Balboa a profitat de ocazie fiindu-i uşor să preia conducerea. Şi-a mutat oamenii într-un loc mai prielnic unde exista hrană, iar indienii nu aveau săgeţi otrăvite. Aşezarea a numit-o Santa Maria de La Antigua del Darien.

Vasco Nunez de Balboa (1474- 1517)
Vasco Nunez de Balboa (1474- 1517)

Diego Columb, fiul lui Cristofor si guvernator al zonei, l-a imputernicit pe acesta să conducă locuitorii acelei asezări. Ca orice „şef de stat” a întâmpinat greutăţi. Câţiva inlăturaţi de la putere au refuzat să i se supună, din care cauză Balboa le-a cerut repatrierea în Spania. După acest lucru s-a împăcat cu indienii care l-au ajutat intr-un război local pe marele cacic Comagre (Comaco) si s-a căsătorit cu una din fiicele acestuia. În semn de recunoştinţă, Comaco le-a dăruit 112 kg de aur. Împărţirea aurului a iscat o ceartă teribilă. Dezgustat de situaţie si spectacol, Panquiano, unul dintre fiii cacicului, i-a certat pe spanioli pentru lăcomie si le-a dezvăluit o taină geografică mai preţioasă decât tot aurul indienilor. 

Expeditia – Goana după aur

Fără să stea prea mult pe gânduri, Balboa a a adunat 990 de oameni dintre care 190 de spanioli şi 800 de indieni şi, bineînţeles, o mulţime de câini dresaţi să atace oamenii goi (indieni). In formaţia asta a pornit in traversarea istmului Panama. Au traversat defilee inaccesibile împânzite de fiare sălbatice si au escaladat munti abrupţi. Traseul a fost extrem de dificil. După 25 de zile de aventuri şi lipsuri au reusit să traverseze cordiliera. Pe data de 25 septembrie 1513 un ghid quarequa le-a arătat un pisc apropiat.

Balboa a ordonat oprirea şi, singur, a urcat piscul de unde a zărit o întindere vastă de ape. Atunci a căzut în genunchi şi a ridicat braţele spre cer si a salutat Marea Sudului (Oceanul Pacific), numindu-l astfel pentru că a ajuns la el mergând spre sud. A adus mulţumiri lui Dumnezeu si sfinţilor pentru că i-au păstrat șansa descoperirii lui, care era un om obişnuit, fără experienţă şi faimă.

Descoperise tara despre care fiul lui Comaco le spusese atatea minunăţii. Pentru o eventuală si inevitabilă demonstraţie au construit un altar si au scrijelit pe copaci numele suveranilor spanioli. Notarul care însoţea expediţia a redactat un jurământ care a fost semnat de Balboa şi de ceilalţi membri ai echipajului. După un drum parcurs în patru zile au ajuns la tărâmurile noului ocean. A împrumutat de la indieni armură, o sabie si astfel echipat a intrat în apele sărate fluturând drapelul Castiliei şi al leonului, punând stăpânirea pe mare şi pe ţările care o împrejmuiau.

Aşa a cunoscut Balboa apogeul carierei sale. Insă, la fel ca în toate situaţiile similare acestui caz, au existat rivali şi contestatari . 

Expeditia de recunoaştere a Pacificului organizată de spanioli

Tratatul de la Tordesillas stabilea posesiunile Spaniei la 46 grade longitudine vestică. Spaniolii sperau ca Marco Polo, Ptolemeu si Columb să nu se fi inşelat, extinzând prea mult Asia spre est şi asta pentru că nimeni nu ştia ce se afla între această „a patra parte a lumii” şi Asia. Luând în calcul toate aceste date, Carol Quintul a hotărât să trimită o expediţie care avea rolul să recunoască linia de pe partea asiatică pentru a proclama acolo drepturile Spaniei. In acest concurs de imprejurări a ajuns Magellan să facă parte din amintita expediţie.

Oceanul Pacific (prima harta tiparita)
Oceanul Pacific (prima harta tiparita)

După ce a explorat insulele Mirodeniilor, la întoarcerea în Portugalia, în anul 1512, Magellan era căpitan, propus spre înnobilare cu rangul de „fidalgo escudeiro”. Într-o luptă cu maurii din Africa de Nord a fost rănit la un picior, şchiopătând tot restul vieţii. După ce a stat retras o vreme la mica sa proprietate s-a hotărât să îşi ofere serviciile Spaniei, ducându-se la curtea lui Carol Quintul, împreună cu un vechi prieten, Ruy Fabeiro, matematician şi astrolog, care susţinea cu tărie ideea că se putea trece prin sud-vest spre Asia. Inainte de a propune acest proiect, Magellan s-a căsătorit cu fiica unui emigrant portughez, răspunzător de călătoriile spaniole în Indii. Acesta i-a asigurat şi- asentimentul organizatorului Consiliului pentru Indii, Juan Rodriguez de Fonseca, unul din principalii adversari ai lui Columb. Pentru sprijin material Magellan l-a „curtat” pe reprezentantul Băncii internationale Fuggers.

Pe data de 20 septembrie 1519, Magellan a pornit cu cinci nave dotare să facă înconjurul lumii. Echipajul a fost compus din 250 de oameni portughezi, italieni, francezi, germani, negri, greci, un englez si spanioli total neîncrezători sub comanda unui aventurier străin. Amicul său, Fabeira, în ultima clipă a decis să nu-l însoţească deoarece horoscopul i-a prezis că nu va rezista călătoriei.

Fernando Magellan
Fernando Magellan

Fericita coincidenţă a făcut ca la bord să se afle un gentilom şi aventurier italian şi anume Antonio Pigofetta, cavaler de Rhodos, acesta a ţinut un jurnal de bord care a fost transferat apoi în cea mai bună istorie de călătorie a epocii „Primo viaggio intorno al mondo”.

Având un adevărat simt, geniu al supravieţuirii, ceva de genul „scapă cine poate” sau „legea junglei”, el a fost unul din cei 18 oameni care s-au întors din expediţie.

Exploatarea lui Magellan a fost mult superioară celor ale lui Gama, Columb sau Vespucci. A avut de infruntat mări agitate şi pericole, pentru a ajunge într-un ocean mult mai mare, mai vast decât Atlanticul. A comandat oameni înclinaţi spre răzmeriţă dar a dovedit tact, fermitate si nu în ultimul rând umanitate. A rămas constant în cele mai potrivnice împrejurări. „Îndura cel mai bine foamea şi intelegea mai bine ca nimeni altul lumea de la cel mai mărunt lucru până la navigaţia astronomică” scria Pigafetta.

„Nimeni nu avea atât talent si nicio dorintă atat de arzătoare de a afla cum se putea face ocolul lumii…”

În dreptul Patagoniei, corăbiile au ajuns la sfârşitul lunii martie, deci la începutul iernii astrale. Magellan a decis să aştepte acolo primăvara însă oamenii s-au răsculat si trei nave conduse de ofiţeri spanioli au plecat pentru a-şi petrece iarna in zonele tropicale. Lui Magellan i-au rămas credincioşi oamenii de pe navele Trinidad si Santiago, cea mai mică navă a flotilei. În vreme ce explora coasta, Santiago naufragiază, iar echipajul se întoarce după zile întregi de marş, traversând ţinuturi pe care ei le considerau nelocuite. In drumul lor au întâlnit un patagonez (om cu picioare mari) astfel prezenta lui a atestat existenţa unei „rase de uriaşi”. Omul era aşa de mare, încât nu-i ajungeam decât până la brâu. Arăta destul de bine si avea o faţă mare, pictată cu rosu. Părul era tăiat scurt si colorat în alb, era imbrăcat în piei de animale”, consemna Pigofetta. Regiunea a fost botezată Patagonia, iar localnicul a rămas la bord.

La sfârşitul lui august pornesc la drum spre sud, pentru a găsi trecerea care să permită traversarea pe apă a acestui continent despre mărimea căruia nu se stia nimic. Pe 21 octombrie, la 52 grade latitudine sudică au zărit o deschidere care părea a fi un golf. Spre deosebire de Magellan, echipajul era sceptic, oamenii nu credeau în posibilitatea găsirii drumului. Insă priceperea, tenacitatea, curajul şi norocul lui Magellan a triumfat şi de data aceasta. Au intrat în Atlantic pe la Capul Fecioarelor. Pe pământurile dinspre sud, ziua se vedeau trombe de fum, iar noaptea nenumărate focuri. Regiunea a primit numele de „Tierra de Fuego” adică „Ţara Focului”.

Magellan a traversat cei 580 km, care separă cele două oceane, în 38 de zile. A intrat în trecătoare cu patru corăbii şi pe cea mai mare, San Antonio, a trimis-o înainte să exploreze un posibil drum. Cum corabia a întârziat, Magellan a pornit pe urmele ei. Pilotul acesteia, Esteban Gomez, supărat că nu i s-a încredintat lui comanda, şi-a încătuşat căpitanul şi a luat drumul Spaniei.

Traversarea a fost inşelătoare şi capricioasă. Când Magellan a ajuns la concluzia că a atins capătul ei, a trimis o barcă în recunoaştere. După două zile şi jumătate oamenii s-au întors cu vestea că au zărit capul şi marea. Căpitanul a plâns de fericire şi a numit acel promontoriu „Cabo Deseado” („Capul Dorit”) pentru că toti îl doriseră atât de mult. După ce au ieşit din acel labirint şi au înfruntat primejdii, furtuni, vânturi aprige şi periculoase, s-au trezit în faţa unui imens „deşert” de ape unde au stat vreme de o sută de zile. Navigatorul şi oamenii lui au cunoscut chinuri groaznice în aparenţă fără sfârşit, au îndurat boli, foamete, sete.

Au stat trei luni şi 20 de zile fără să se aprovizioneze în niciun fel. Au mâncat pulbere de biscuiţi amestecată cu grămezi de viermi, care mirosea îngrozitor a urină de şoareci, rumeguş, pielea de bou cu care era învelit catargul, şi chiar sobolani. Apa pe care o beau era tulbure şi putrezită de multe zile. Insă cea mai mare nenorocire care s-a abătut asupra lor a fost aceea de a le creşte gingiile, unora peste dinţii de sus, altora peste dinţii de jos, încât nu mai puteau mânca sub nicio formă. 

Calatoria a fost reeditată de Francisc Drake abia in anul 1578

Magellan a estimat traversarea mării în maximum câteva săptămâni. Însă toate hărţile cunoscute de el aveau o eroare, în raport cu dimensiunile reale ale oceanului, de 80%. In acest fel, întinderile adevărate ale Pacificului au constituit pentru Magellan o descoperire. Dar, cu siguranţă, cea mai mare si involuntară dintre descoperirile lui. Vremea i-a fost prielnică. Pe tot parcursul celor 20 000 km n-a înfruntat nici o furtună. Amăgit de această experienţă excepţională a botezat oceanul „Pacific”. Din consemnările lui Pigofetta cităm: „N-am descoperit decât două insulite pustii în acest răstimp. Dacă n-ar fi fost vremea aşa bună, am fi murit cu toţii de foame pe acea întinsă mare. Nimeni, cred, nu va mai face o asemenea călătorie!„. E adevărat că abia în 1578 călătoria a fost reeditată de Fracisc Drake.

La 6 martie 1521, flotila lui Magellan a aruncat ancora lîngă insula Guam pentru aprovizionare. Aceste insule, Marianele, au fost botezate de Magellan „Insulele Hoţilor” şi asta pentru că atunci când au ancorat pentru aprovizionare au fost atacaţi de indigeni, care au invadat cele trei nave luând tot ce au găsit în cale, inclusiv o barcă. O săptămână mai târziu au ajuns în insula Samar din arhipelagul Filipine.

„Si astfel au ucis „oglinda, lumina si alinarea noastră, pe adevăratul nostru conducător” (Pigafetta)

În acel ţinut, unde portughezii, chinezii, musulmanii erau într-o continuă competiţie comercială, Magellan a comis o imprudenţă fatală. Regele insulei Cebu, care s-a lăsat creştinat de Magellan pentru a-i intra în graţii, a reuşit convingă devină complice si aliat ca împreună să dea foc caselor de pe insula Mactou pentru a-l supune pe Cilampulapu, regele acestei insule, pentru că nu-i mai trimitea capre şi băutură de orez drept tribut. Oamenii lui Magellan şi-au implorat cu lacrimi în ochi căpitanul să nu participe la această expediţie-revoltă dar, ca un bun camarad, nu a conceput să-şi lase tovarăşii la nevoie şi a plecat la luptă. La 27 aprilie 1521, pe mica plajă de pe Mactou, aflată în faţa portului Cebu, Magellan a fost răpus de săgeţile otrăvite, de lăncile şi săbiile indigenilor războinici. Muribund fiind a avut grijă, cu ultimele puteri, să le asigure retragerea bravilor lui camarazi în deplină siguranţă.

Expediaţia nu s-a oprit aici. După multe neajunsuri şi pericole, nave în stare proastă, incapabile să parcurgă drumul spre casă şi jumătate din oameni luaţi prizonieri de portughezi, pe 8 februarie 1522, la trei ani după plecare, 18 oameni s-au întors la Sevilla în uralele mulţimii care îi salută pe cei ce săvârşiseră „fapta cea mai minunată şi mai însemnată ce s-a petrecut vreodată de când s-a creat lumea”. (Oviedo)