Astăzi, la început de mileniu III, a devenit mai mult decât evident faptul că omenirea se află pe punctul de a beneficia de noi şi spectaculoase descoperiri. În această direcţie, s-a vorbit mult despre crearea (la dimensiuni reduse, desigur) a unei găuri negre în condiţii de laborator. Subiectul, îndelung disputat de savanţi, a provocat noi şi aprinse controverse.

De o parte a „baricadei” se află cercetătorii care susţin cu îndârjire ideea, afirmând că astfel vom putea înţelege mai bine (si chiar recrea, la o scară redusă) condiţiiie în care a avut loc Big-Bang-ul. De cealaltă parte însă, se situează cercetătorii, să le spunem, mai „tradiţionalisti”, care se tem de o astfel de realizare, fie ea unică în istoria ştiinţei.

Motivul acestor reticenţe? Există riscul, spun ei, ca, o dată creată, această „gaură neagră experimentală” să scape cumva de sub control, să se „afunde” în inima planetei noastre, „devorând-o” din interior cu o viteză uluitoare. Astfel, ducând mai departe speculaţiile, Pământul ar fi înlocuit de o… gaură uriaşă în timp si spaţiu. Desigur că aceasta nu rămâne, deocamdată, decât o ipoteză demnă de un roman science-fiction.

Până una-alta, savanţii „pro” îşi continuă cercetările cu asiduitate, fără să ia în seamă avertismentele taberei adverse. Unul dintre aceştia este şi cercetătorul Murat Ozer, de la universitatea „Regele Saud” din Arabia Saudită. El a lansat, recent, o teorie foarte îndrăzneaţă, care ar putea revoluţiona tot ce se ştia (sau se spera) pînă acum despre obţinerea unei găuri negre în laborator; în urma unor toarte complicate calcule teoretice, dr. Ozer a avut curajul să afirme că nu este chiar atât de greu să realizezi aşa ceva, dar nu în condiţiile prezentate până acum de ceilalţi cercetători.

Ar fi vorba despre o gaură neagră care nu ar „înghiţi” altceva decât… electroni. Toate celelalte particule, inclusiv cele luminoase, ar fi capabile să intre si să iasă din această gaură neagră experimentală. (După cum se ştie, noţiunea generală de gaură neagră presupune ca orice tip de materie ar intra înăuntru să dispară pentru totdeauna).

Iată ce declară îndrăzneţul cercetător:

„O gaură neagră pentru electroni ar putea fi construită în laborator destul de uşor. Nu am avea nevoie decât de un generator Van de Graaf, o sferă metalică şi un «supliment» de electroni. În aer, ea ar putea avea un diametru de jumătate de metru, chiar mai mic dacă ar fi construită în vid„.

Teoria cercetătorului saudit a stârnit imediat o controversă de proporţii; unii spun că ideea este cu adevărat genială şi că studiind crearea unei „găuri negre electronice” s-ar putea ajunge la o inţelegere mult mai profundă a găurilor negre din Univers. Alte voci, mult mai precaute, susţin că experimentul este prea periculos pentru a merita atenţie. Dacă de aici se va ajunge la un dezastru planetar şi Pământul va dispărea, aşa cum am precizat la începutul articolului? Oare suntem capabili, cu tehnologia actuală să stăpânim, să controlăm un astfel de experiment?

Dr. Ozer însuşi a evitat să răspundă acestor delicate întrebări, însă s-a arătat ferm pe poziţie şi hotărât să-si demonstreze teoria. Ar putea oare o descoperire ştiinţifică majoră, pe care toată lumea o aşteaptă cu sufletul la gură, să se întoarcă împotriva omenirii? Numai viitorul ne va putea da un răspuns…