Capela Sixtină este fără îndoială una dintre cele mai mari comori artistice ale lumii; deține o valoare culturală universală. Capela Sixtină face parte din Muzeele Vaticanului, care adăpostesc o vastă colecție de capodopere artistice adunate de papi de-a lungul secolelor. În muzeele din Vatican se află unele dintre cele mai importante opere de artă din lume; din acest motiv, acestea se numără printre cele mai populare atracții ale Romei. Aproximativ cinci milioane de oameni pe an vizitează aceste muzee, deci, aproximativ 25.000 de oameni pe zi.

Despre Capela Sixtina, ce știe omul de rând, este că tavanul acesteia  a fost pictat de Michelangelo Buonarroti, și… cam atat. Daca doriti sa aflati de ce Capela Sixtină se numește “Sixtină”, puteți să săriți la sfârșitul articolului. Dar este păcat să nu știm mai multe detalii interesante despre acest monument fenomenal al umanității.

Michelangelo nu dorea să aibă de-a face cu tavanul Capelei Sixtine

În 1508, papa Iulius al II-lea, nepotul lui Sixt al IV-lea, a decis să modifice parțial decorarea Capelei Sixtine și i-a cerut lui Michelangelo să-i picteze tavanul. Acesta era ocupat în acea perioadă să lucreze la un mormânt de marmură pe care papa însuși îl comandase.

Michelangelo a fost reticent în a-și asuma lucrarea: se considera în primul rând sculptor, nu pictor, și prefera să se concentreze asupra mormântului. Cu toate acestea, el a acceptat și a petrecut următorii patru ani pictând povești biblice, de la Cartea Genezei la Creație și povestea lui Noe. Când a început în 1508, tavanul capelei sixtine era o imagine cerului de noapte, o boltă albastră cu stele, pictată de artistul umbrian Piero Matteo d’Amelia. Când a terminat în 1512, lui Michelangelo i-a “ieșit” o capodoperă fără precedent care a schimbat cursul artei occidentale.

Michelangelo a pictat tavanul Capelei Sixtine stând pe spate?

Contrar credinței populare, Michelangelo nu a pictat pe spate. El și asistenții săi au pictat în picioare, pe platforme de lemn pe care Michelangelo însuși le concepuse. Aceste schele au fost atașate de pereți și puteau fi mutate cu ușurință atunci când era necesar. Acestea totuși nu i-au făcut viața artistului mai ușoară. Michelangelo se simțea atât de mizerabil pictând tavanul Capelei Sixtine, încât a scris chiar și o poezie despre aceasta, lamentându-se de efortul fizic la care era supus zi de zi. 

Interesant este faptul că, deși Michelangelo nu avea nicio modalitate de a privi lucrările în desfășurare de dedesubt, el era totuși capabil să picteze imagini de o scară vastă de la o distanță de câțiva centimetri.

(Prea multă) nuditate în Capela Sixtină

La mulți ani după finalizarea frescelor de pe tavan, Michelangelo s-a întors în Capela Sixtină pentru a picta Judecata de Apoi pe peretele altarului din capăt. Vasta frescă, pictată între 1536 și 1541, este una dintre cele mai controversate lucrări ale lui Michelangelo. Acesta a fost acuzat că s-au folosit prea multe figuri nud.

Când conducatorul de ceremonii al papei, Biagio da Cesena, l-a criticat dur spunând că „nu este o lucrare pentru o capelă papală, ci mai degrabă pentru băile și tavernele publice”, Michelangelo i-a răspuns pictându-l pe acesta ca un semizeu al infernului, cu urechi de măgar și un șarpe mușcându-l de testicule. În 1564, Conciliul Tridentin a cerut ca nudurile mai explicite să fie acoperite cu frunze de smochin și pânză de lână. Artistul Daniele da Volterra a fost chemat pentru aceasta sarcină, ceea ce i-a adus porecla de „Braghettone” sau „Fabricantul de pantaloni”.

Papii sunt aleși în Capela Sixtină

Papi noi au început sa fie aleși în Capela Sixtină din 1492 (iar din 1870 numai în Capela Sixtina). În timpul verdictului și a concluziilor trase înaintea votului final, 115 cardinali se întâlnesc în capelă după ce au jurat să țină secret detaliile discutate, iar dacă este încălcat jurământul, îi va condamna focul iadului. În zilele noastre, dispozitivele electronice nu sunt permise în interior și toți cardinalii sunt verificați de microfoane ascunse înainte de a intra.

După intrarea cardinalilor, ușile capelei sunt blocate și sunt spuse cuvintele „Extra omnes”, adică „Toți ceilalți afară”. De aici provine cuvântul conclav: „cum clave” sau “închis cu cheie”. Un coș special instalat pe acoperișul capelei semnalează progresul alegerilor – sau lipsa acestora: fumul negru indică faptul că niciun candidat nu a primit încă majoritatea necesară de două treimi; fumul alb se ridică deasupra Capelei (și sună clopotele) atunci când noul papă a fost ales.

De ce se numește Capela „Sixtină”?

Capela Sixtină, sau “Cappella Sistina” în italiană, este numită după Sixtus IV, papa care a ordonat crearea acesteia în anii 1470. „Sixtus” în italiană se traduce prin „Sisto”. A angajat pictori de calibru precum: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio și Pinturicchio pentru a fresca cei doi pereți lungi ai capelei: povestea biblică a lui Moise pe peretele din stânga și povestea lui Hristos din dreapta.

Chiar dacă Capela Sixtină este cunoscută în principal pentru frescele lui Michelangelo, este important de remarcat faptul că acest grup de artiști au introdus Renașterea timpurie în Roma și că picturile lor reprezintă unele dintre cele mai apreciate fresce din lume. Au fost finalizate în 1482, iar la 15 august 1483, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, Sixtus IV a dedicat Capela Sixtină Fecioarei Maria.