Giulgiul din Torino este una dintre cele mai mari enigme ale omenirii. Credincioşii sunt convinşi că pe giulgiu au rămas amprentele chipului şi corpului lui Iisus Hristos, de aceea el este considerat una dintre principalele relicve ale crestinismului.

Giulgiul reprezintă o pânză de in cu suprafaţa de peste patru metri pătraţi, în care, conform legendei, Iosif din Arimatea a învelit corpul lui Iisus Hristos. Pe ţesătură se poate vedea o imprimare slabă, gălbuie, a unui corp de bărbat. Este interesant faptul că imaginea a fost obţinută nu prin folosirea unor vopsele, ci de parcă ţesătura ar fi fost supusă unei prelucrări termice.

Pe ţesătură se observă, de asemenea, nişte pete maro — urme de sânge. Acestea corespund exact rănilor care, conform mărturiilor evangheliştilor, i-au fost provocate lui Hristos atunci când a fost schingiuit. Conform legendei, relicva a păstrat-o mai întâi Apostolul Petru, iar ulterior s-a transmis de la un discipol la altul. inainte de jefuirea Constantinopolului de către cruciaţi, pânza a fost văzută în

Catedrala Sfânta Sofia. În anul 1353, ea apare din nou — în comuna franceză Lirey, la castelul contelui Geoffroi de Charny. Curând, acesta muri si luă cu sine secretul giulgiului, dar deja apăruseră unele incertitudini, în privinţa originalităţii sale. În anul 1453, ea a devenit proprietatea ducelui Louis de Savoia şi s-a păstrat în oraşul Chambery, într-o catedrală construită anume pentru aceasta. În anul 1506, Papa Iulius al II-lea permite închinarea publică la giulgiu, iar în 1578, ducele Emanuele Filiberto di Savoia transportă relicva în Torino.

În anul 1583, după moartea regelui Umberto al II-lea de Savoia, conform testamentului, giulgiul a trecut în proprietatea Papei de la Roma. Condiţia principală a testamentului este: „Giulgiul nu trebuie să părăsească niciodată. Torino”. Acum, pelerinii se pot ruga chiar lângă relicvă, care se află în Catedrală, sub o vitrină din sticlă , într-un etui special. În anul 1898, când giulgiul era expus credincioşilor, fotograful amator Secondo Pia a făcut câteva fotografii ale acestuia şi a observat pe negativ un chip de om.

Descoperirea neasteptată a trezit mai multe întrebări, în urma cărora au început cercetările. Savanţii au încercat să inţeleagă natura imaginii, să determine originea petelor şi să explice cum putea să apară chipul pe ţesătură. De atunci, Giulgiul din Torino a fost fotografiat de nenumărate ori, cu folosirea diverselor raze ale spectrului — de la razele Roentgen, până la infraroşii.

De studierea giulgiului s-au ocupat persoane de diferite profesii: criminalişti, medici, critici de artă, istorici, chimişti, fizicieni, paleobotanici şi chiar numismaţi; în acest scop, s-au organizat congrese internaţionale. Datele obţinute sunt însă contradictorii, iar studierea în continuare a relicvei oferă savanţilor date „pro” şi „contra”, privind autenticitatea giulgiului.

La sfârşitul anilor 70 ai secolului al XX-lea, fizicianul american J. Jackson a folosit programe de computer speciale şi a modelat imaginea volumică a chipului şi corpului de pe giulgiu. El a pornit de la ideea că intensitatea culorii imaginii în diverse sectoare ale pânzei depinde de distanţa dintre pânză şi corp. Savantul consideră că pe giulgiu se află imaginea negativă a omului care a fost înfăsurat în el.

Unii biochimişti au dovedit cu un mare procent de probabilitate că sângele de pe pânză este de om, alţi colegi de ai lor, făcând analiza hemoglobinei, sunt convinşi că petele de pe giulgiu nu sunt de sânge. Nici rezultatele analizelor cu C14, care arată că relicva datează din Evul Mediu, nu sunt considerate exacte şi sigure. Că în acest giulgiu a fost învelit Iisus Hristos, se îndoiesc şi specialiştii în ţesături, care au studiat pânza; ei afirmă că metoda ţeserii fibrelor pe diagonală a apărut doar după trecerea a o mie de ani de la moartea Mântuitorului.

Conform relatării istoricului arhivelor din Vatican, B. Fraley, tehnologiile computerizate au ajutat-o să citească pe giulgiu nişte inscripţii invizibile în limbile greacă, latină şi aramaică, fapt care ne face din nou să credem că giulgiul nu este un fals.

Savanţii americani de la Institutul de Cercetări Aerospaţiale din cadrul NASA, după o serie de cercetări complexe, au concluzionat: „Pentru noi, savanţii, posibilitatea de a falsifica amprenta pe giulgiu ar fi o mai mare minune decât Invierea lui Hristos, pentru că aceasta ar însemna că ţa din secolul al XX-lea nu se poate compara cu gradul de sofisticare a unui falsificator din secolul al XIV-lea, ceea ce este absurd”. K. E. Stevenson şi G. R. Mabermas au scris într-un articol despre rezultatele cercetărilor asupra giulgiului: „Noi suntem savanţi şi nu ne putem conduce după ipotezele credinţei, însă în cazul giulgiului e mai raţional să crezi”.

Biserica Catolică nu recunoaşte oficial autenticitatea giulgiului, totuşi o consideră o amintire despre Chinurile lui Iisus Hristos. Biserica Ortodoxă nu are o poziţie oficială în cazul acesta. După negativele obţinute în rezultatul cercetărilor, profesorul Jackson a confecţionat o copie exactă a Giulgiului din Torino şi a dăruit-o Bisericii Ruse. Aceasta, fiind sfinţită de Patriarhul Alexie, este expusă pentru închinare, în Catedrala Mănăstirii Intâmpinarea Domnului din Moscova.

Conform afirmaţiei Arhiepiscopului din Torino, cardinalul Severino Poletto, „credinciosului nu trebuie să-i dovedeşti că giulgiul este original. Cel care are credinţă, crede în autenticitatea lui, iar cel care nu are credinţă, nu poate fi convins cu niciun fel de dovezi”.