Eldorado este ţara mitică a aurului şi a pietrelor preţioase, „unde aceste comori sunt la fel de obişnuite, precum la noi pietrişul obişnuit”. De mai mult de 300 de ani, Eldorado atrage ca un magnet căutătorii de aur, cărora nimeni şi nimic nu le poate sta în cale, cu riscul de pierde, în cel mai bun caz, averile, iar în cel mai rău,vieţile. Se consideră că pe fundul misteriosului lac Guatavita zac şi azi tone de aur şi pietre scumpe.

Legenda despre această ţară a apărut odată cu descoperirea Americii. Ea a început să fie povestită atunci când au transpirat primele informaţii despre comorile incaşilor, duse în mare secret din Peru în Spania. Vestea neaşteptată a provocat un şoc puternic, deoarece corabia care transporta comorile nu se oprise, în drumul său, în niciun port, fapt care a dat naştere numeroaselor zvonuri despe averile fabuloase din America de Sud. Prima din cele patru corăbii, încărcată cu obiecte de preţ, a ajuns în Sevilia la sfărşitul anului 1533. După această dată, a început să crească vertiginos numărul doritorilor de a căuta comori in Lumea Nouă.

Astfel, în anul 1534 viitorul cronicar Pedro Cieza de Leon, călătorind cu tatăl său, care era comerciant, a văzut în Sevilia descărcarea comorilor conducătorului incaşilor Atahualpa, acest fapt servindu-i drept motiv de a porni spre America de Sud. Istorisirile despre aceste comori au suscitat într-atât imaginaţia şi lăcomia aventurierilor, încât, pe parcursul a 250 de ani, nu au încetat căutările mirificului Eldorado.

Aceste căutări au avut drept rezultat noi descoperiri geografice şi etnografice, dar şi mari cheltuieli şi multe vieţi omeneşti pierdute. După toate probabilităţile, sursa legendelor au constituit-o povestirile auzite de spanioli despre vechiul ritual al indienilor muisca. Preotul suprem, care a fost suveranul ţării, se acoperea din cap pănă în picioare cu nisip de aur şi în razele soarelui-răsare se băga în apa lacului, considerat de indieni sfânt, iar apoi indienii aruncau înspre el coliere, inele, statuete, platouri, executate din aur curat si decorate cu smaralde. Această ceremonie se organiza rar, atunci când urca pe tron următorul preot impărat, însă, prin fantezia oamenilor, s-a ajuns la afirmaţia că acest ritual se desfăşura aproape zilnic.

După toate probabilităţile, lacul sfânt era considerat lacul Guatavita, care se afla în Columbia, în craterul unui Vulcan stins. Conchistadorul spaniol Quesada a fost primul care a aflat de la indieni despre darurile preţioase şi a încercat să le scoată de pe fundul lacului. La porunca lui Quesada, douăsprezece mii de indieni au săpat un tunel într-un crater, pentru a asana lacul şi a ajunge la comori. Dar pereţii tunelului s-au prăbuşit, indienii s-au revoltat, iar Quesada a murit.

Ulterior, un indigen a hotărât să cerceteze el însuşi fundul lacului, insă căutările lui nu au dus la nimic bun, el nu a găsit niciun fel de bijuterii. Şi în zilele noastre, savanţii s-au interesat de lac, însă au găsit pe fundul lui doar nişte exponate aparte, care nu prezentau o valoare deosebită.

După un timp, autorităţile Columbiei au interzis efectuarea scufundărilor în lac, deoarece invazia de cercetători şi căutători de comori ameninţa distrugerea lacului si a reliefului. Se presupune totuşi că în preajma lacului Guatavita au fost găsite câteva plute adevărate, acoperite cu aur. Prima plută aurită a fost găsită în lacul Siecha, aflat nu departe de Guatavita. Atunci pluta a fost achiziţionată de Muzeul Regal din Berlin, însă în timpul Primului Război Mondial ea a dispărut într-un mod misterios.

Mai târziu, locuitorii din apropierea lacului Guatavita au mai găsit, întâmplător, o plută poleită cu aur, însă această descoperire nu era cea mai de preţ. În afară de aceasta, s-au mai găsit figurile regelui şi a zece servitori ai lui, ale căror capete erau decorate cu nişte obiecte neobişnuite pentru acoperirea capului — ceea ce este mult mai important! Cercetătorii contemporani dedică mult timp studierii tradiţiilor şi culturii tribului muisca, însă nu prea cred în faptul că „legenda despre omul de aur” ar putea avea la bază o întâmplare reală. Acest trib nu s-a ocupat cu extragerea de aur. Mai curând membrii lui îl obţineau de la alte popoare prin schimburi. Înseamnă că aurul avea pentru ei un preţ concret şi e puţin probabil ca un popor, nu prea bogat, să işi poată permite păstrarea obiectelor de valoare, în cantităţi mari, pe fundul lacului.

Alţi savanţi afirmă. că nu întâmplător acest lac a fost ales pentru desfăşurarea ritualului. În cultura muisca, fiecare obiect avea un anumit sens şi o anumită importanţă.

Aurul a fost considerat întotdeauna un insoţitor indispensabil şi indienii muisca ţineau să aibă asupra lor permanent un obiect din aur. Este adevărat că aveau dreptul să poarte bijuterii doar reprezentanţii păturilor de sus ale societăţii lor. Acesta a fost cel mai „aurit” popor al Americii!

Doar căutările insistente ale profesioniştilor, pe fundul lacului, pot oferi un răspuns concret la întrebarea dacă intr-adevăr lacul Guatavita este acel loc sacru în care se aruncau obiecte preţioase. Şi dacă nu, trebuie să se efectueze cercetări şi în alte lacuri ale Americii de Sud. Iar dacă Guatavita într-adevăr a fost „lacul din Eldorado”, pe arheologii subacvatici îi aşteaptă noi descoperiri, în faţa cărora vor păli toate comorile din lume, care au fost aduse la suprafaţă de pe fundul apelor considerate sfinte.