Celebrul scriitor german, Johann Wolfgang von Goethe, (1749-1832) a manifestat un interes aparte faţă de lumea misterelor, a cunoştinţelor esoterice, a societătilor secrete, în general, faţă de ocultism. Multe dintre operele sale sunt de inspiraţie ocultă, iar cateva dintre personajele şi situaţille descrise în cărţile au sursa în întamplări trăite de scriitor însuşi.

Ar trebui să începem, în ilustrarea acestor afirmaţii, prin menţionarea unui eveniment care avea să-i schimbe definitiv viaţa: se pare că, în timpul studiilor sale universitare, Goethe s-ar fi îmbolnăvit de o maladie misterioasă, aparent incurabilă, de natură psihosomatică:

„Eram ca un marinar naufragiat pe un ţărm pustiu, mai bolnav în suflet decat în trup„, nota scriitorul, referindu-se la acea perioadă din viaţa sa. Disperaţi, părinţii săi au apelat la ajutorul unui medic mai „special” – dr. Johann Friedrich Metz, despre care un contemporan spunea că era „un personaj misterios, un adevărat savant în spiritul tradiţiei rozicruciene, pentru care tratamentul trupului nu se putea realiza fără vindecarea sufletului„. Aşa cum era de aşteptat, Metz i-a oferit lui Goethe vindecarea mult dorită, dar i-a „inoculat” astfel şi curiozitatea pentru lumea misterioasă a ocultismului.

Doctorul l-a introdus în cercul select al Suzannei von Klettenberg – un alt personaj celebru, legat de zona cunoştinţelor de tip esoteric. Goethe a început să citească operele unor nume de referinţă ca Paracelsus, Basil Valentin, Giordano Bruno si a devenit din ce în ce mai interesat de alchimie: de altfel, cartea sa „de căpătai” era un tratat de specialitate, intitulat „Aurea Catena„.

Există critici care susţin că scriitorul german a fost atat de impresionat de cele două personalităţi ale cercului sus-amintit, încît s-a insipirat din viaţa lor pentru a crea personajul Makarie şi Societatea Turnului din romanul „Wilhelm Meister„.

Deloc surprinzător, în anul 1780, Goethe a devenit francmason. Cu toate acestea, el scria: „Francmasoneria nu este altceva decat un «stat în stat» si nu este recomandabil ca ea să fie introdusă şi stimulată, acolo unde nu există„. Ca francmason inspirat de ocultism, menţinand legături stranse cu grupările esoterice din ţara sa, Goethe şi-a impregnat discret operele cu noţiuni vizand alchimia, simbolismul şi ermetismul (curent filosofico-literar), care a devenit ulterior aproape o obsesie pentru el.

Revenind la personajul Makarie, de care tocmai am amintit mai sus, se pare că acesta se apropie cel mai bine de idealul lui Goethe. Detasat de lumea corporală, va rămane totuşi legat de ea prin „cordonul ombilical al frăţiei umane„. De altfel, pentru celebrul scriitor german, adevărul suprem este strans legat de spiritul umanismului. In finalul cărţii „Dichtung und Wahrheit” (Poezie şi Adevăr), el îşi dezvăluie principiile de bază ale filozofiei sale: un amalgam de neoplatonism, ermetism, misticism şi noţiuni de Cabala. Consiclerat de mulţi ca un adevărat înţelept, Goethe pare să fi înţeles, după îndelungi căutări, aşa cum spune Rudolf Steiner: „miezul misterelor supreme„.