Folclorul românesc înregistrează două versiuni atipice ale vampirului așa cum sunt cunoscute în lumea occidentală. Acestea sunt strigoi și moroi, care, chiar dacă seamănă cu imaginea de vampir occidental, sunt foarte diferite de aceasta.
Tradiția românească face o distincție clară între morții buni și cei răi. Morții buni sunt ființe ale căror suflete trec fără probleme în sferele superioare ale lumii de dincolo, în timp ce morții răi nu pot găsi pacea după moarte și se întorc să-și bântuie rudele sub forma de strigoi sau moroi.
Viața între lumea celor vii și lumea de dincolo
Potrivit unor vechi legende europene, cioara este cea care îi conduce pe sufletele morților către lumea de dincolo, iar atunci când un decedat avea afaceri neterminate foarte importante, se spune că cioara poate oferi o a doua șansă sub forma unei mici perioade de timp pentru a se întoarce și a-și rezolva problemele – pentru a putea intra în lumea morților în pace și fără regret.
Cu toate acestea, în cazul celor care comit sinucidere, se spune că aceștia nu pleacă imediat în lumea celor morți și rămân blocați între lumi exact pe durata timpului până la care ar fi trebuit inițial să moară.
Lucrarea „Emblemata Horatiana” conține o gravură care arată o Moarte speriată după ce a comis o greșeală luând viața unei persoane a cărei vreme nu venise încă. Astfel, sufletul persoanei respective a trebuit să bântuie, fiind blocat între viață și moarte până în momentul în care el sau ea erau cu adevărat meniți să moară.
Toate aceste situații prezintă exemple de moarte rea: oameni care nu au murit în pace, oameni care au murit cu probleme importante nerezolvate, oameni care s-au sinucis și oameni care au murit înainte de timpul lor.
La aceste exemple, conform tradiției folclorice, se pot adăuga acei născuți în anumite momente nefavorabile, cei cu anumite profesii (precum fierari sau tăietori de lemne), profanatorii, cei marginalizați, cei care mor înainte ca timpul lor să se scurgă, cei cu o dorință puternică de răzbunare, cei înhumați fără un serviciu funerar adecvat, cei înhumați într-un loc care nu le place, cei înhumați cu un giulgiu inadecvat (panză de ceară pentru înfășurarea unui cadavru) – când o persoană decedată a fost plânsă prea mult, lacrimile celor dragi au udat giulgiul și acest lucru a împiedicat mortul să treacă în pace, și în cele din urmă, cei care mor în păcat.
Se spune că acești morți impuri sunt foarte predispuși să devină strigoi, astfel încât să se alăture celor care nu au trecut în lumea de dincolo. La rândul lor, moartea bună survine la momentul potrivit și cei care au dus o viață morală nu au nimic de temut. Astfel, conform tradiției folclorice, trecerea în lumea de dincolo depinde de modul de viață.
Tradiția românească afirmă că pot deveni strigoi și cei care au avut parte de următoarele situații: cei morți peste ale căror corp a sărit un animal (în special un pisoi), cei care și-au înghițit cordonul ombilical, cei născuți cu păr, cei care au plâns în pântece, cei născuți cu o coadă, copiii care nu au fost botezați și cei care sunt al șaptelea copil.
Comunitatea din Lumea de Dincolo
În trecut, nu exista îndoială că cei decedați își continuau viața după moarte. Din surse folclorice și mitologice, se pare că cei decedați au activități și hobby-uri similare celor ale celor vii. Îi iubesc și încearcă să își protejeze cei dragi, își apără bunurile, merg la plimbare, dansează „Dansul Morții” în cimitire, își protejează mormintele și pedepsesc profanatorii, trimit mesaje celor vii, participă la slujbe organizate de preoți morți și uneori chiar muncesc.
Unele relatări vorbesc chiar despre morții care beau, mănâncă și sunt intimi cu iubiții lor. Pentru că uneori morții nu pot rupe imediat legăturile cu viața, chiar și atunci când aceasta s-a încheiat, în unele zone, cei vii lăsau mâncare și băuturi pentru ca morții să le găsească în timp ce le viziteaza casa. Similar, banii plasați într-o pungă în sicriu, în gură sau pe ochii celui decedat în timpul funeraliilor sunt folosiți de defunct în lumea de dincolo, unde îi poate cheltui.
Conform legendelor, morții au o comunitate reală unde își trăiesc „viața de după moarte”. Un număr mare de texte susține ideea că morții nu trebuie deranjați. Când sunt supărați răzbunarea lor poate fi teribilă.
Strigoii se întorc din mormânt în propriile corpuri. Ei nu sunt doar fantome sau schelete, ci morți care se întorc temporar la propriile corpuri, reanimându-le și folosindu-le pentru a-și atinge scopurile.
Tipuri de strigoi
Conform legendelor, există diferite tipuri de strigoi.
Strigoiul care striga
Primul dintre acestea este “cel care strigă”. Spre deosebire de un vampir, strigoiul nu omoară prin mușcarea și suptul sângelui victimei. Deoarece întotdeauna se referă la aspectele fizice, strigoiul care strigă, după cum îi și suna numele, acesta îi strigă numele celui pe care vrea să-l omoare. Dacă persoana răspunde la apel, atunci va muri curând. Din acest motiv, în unele țări există obiceiul ca indivizii să nu răspundă prima dată când sunt chemați, considerând că morții pot striga doar o singură dată.
Strigoiul care bate la usa
Un alt tip de strigoi, similar cu cel care cheamă, este “cel care bate la usa”. Acesta nu strigă numele celui pe care vrea să-l omoare, dar apare la ușă și bate. Din nou, cel decedat poate bate doar o dată la ușă, astfel că dacă persoana nu răspunde, este salvată. În schimb, dacă persoana răspunde întrebând cine este la ușă sau chiar deschide ușa, din nou, persoana va muri în curând.
Strigoiul vizitator
“Vizitatorul” este cel care iese din mormânt noaptea și apare neanunțat în casa cuiva – terorizând pe cei prezenți și cauzând moartea gazdei.
Strigoiul flămând
“Cel flămând” este cel care devorează oameni. De multe ori, trebuie să consume un anumit tip de victimă, de obicei femei tinere și frumoase, pentru a-și prelungi existența.
“Cel ce ucide nouă”
“Cel ce ucide nouă” este strigoiul care provoacă moartea a nouă dintre rudele sale apropiate, după care pofta sa de ucis este satisfăcută permanent.
“Greoiul”
“Greoiul” este tipul de strigoi care este blocat într-un anumit loc (în mod obișnuit într-o pădure sau la marginea unui râu curgător) pe care nu poate să-l părăsească decât dacă se cățără pe spatele unei persoane vii. Desigur, în curând după ce transportă “greoiul”, starea de sănătate a respectivei persoane va începe să se deterioreze și individul va muri de o anumită boală cu simptome de epuizare fizică.
Strigoiul coșmar
“Strigoiul Coșmar” atacă oamenii în timp ce dorm, sufocându-i. Așa cum sugerează numele său, strangulatorul își sufocă victimele până la moarte. Uneori, poate să rupă stomacul sau să zdrobească corpul victimelor sale.
“Cel care mestecă”
Un alt tip de strigoi foarte interesant este “cel care mestecă”. Aceasta se referă la morții îngropați cu un giulgiu necorespunzător sau ale căror giulgiu intră în gura lor. Astfel, decedatul începe să mestece giulgiul respectiv și, în fiecare zi, până când giulgiul este complet consumat, o rudă apropiată moare. El poate fi oprit dacă oamenii își dau seama ce se întâmplă, îl dezgroapă, îi scot giulgiul din gură și îi taie capul.
În cele din urmă, există și strigoi care pot să-și schimbe forma, putând să ia forma unui câine, cal, capră, corb sau bilă de foc. În această formă, el se poate arunca spre victimă cu o greutate mare, care poate induce slăbiciune și sufocare, provocând moartea.
După cum arată numeroasele legende și mărturii românești existente, principala măsură de protecție împotriva strigoilor (vampirilor) este respectarea cu strictețe a obiceiurilor funerare. (Majoritatea strigoilor apar ca urmare a obiceiurilor funerare incorecte.) În acest fel, aranjarea înmormântărilor intr-un mod corect este principala măsură preventivă, astfel încât o persoană decedată să nu poată deveni un strigoi. Decedatul, mulțumit de modul și locul înmormântării, nu va avea niciun motiv să se ridice din mormânt.
Notarea și eliminarea amenințării strigoilor implică o serie de evenimente care au loc în mai multe etape. Acestea sunt următoarele: lanțul de decese, identificarea strigoiului care le cauzează, deschiderea mormântului și omorârea strigoiului.
Lanțul de decese se referă la faptul că după moartea unei persoane din zonă, mai multe alte decese au loc fără nicio cauză clară sau vizibilă și la intervale scurte de timp una după alta. Oamenii afectați de influența negativă a strigoilor își pierd apetitul, încep să slăbească și, după un număr scurt de zile, mor fără febră sau simptome de boală. Unii dintre acești oameni au declarat că înainte de a muri au văzut o entitate albă care îi urmărea pretutindeni, dar nimeni altcineva nu a putut vedea ființa.
Metode pentru a distruge un strigoi
Strigoiul este identificat prin semnele specifice care pot fi observate înainte și în timpul funeraliilor. Apoi, atunci când oamenii doresc să ia măsurile necesare împotriva strigoilor, trebuie să meargă la mormântul unde entitatea își are adăpostul și să o distrugă.
Metodele de distrugere a unui strigoi includ: decapitarea și reînhumarea corpului cu capul așezat la picioare, îndepărtarea inimii și arderea ei, înfigerea unui lemn în inimă sau incinerarea întregului corp.
În jurul anului 1920, în România, în apropierea localității Cujmir, a avut loc o cunoscută execuție a unui strigoi. Când mai multe persoane au murit la scurt timp una după alta, toate aparținând aceleiași familii, s-a suspectat că un bătrân decedat nu demult ar fi strigoiul. La săparea mormântului, s-a descoperit că mortul era roșu, plin de sânge și într-o poziție diferită. Oamenii au reușit să-l scoată din mormânt, apoi au scos inima și ficatul și le-au ars. Apoi, cenușa a fost amestecată cu apă, rezultând o băutură care a fost consumată de toți cei care s-au îmbolnăvit brusc. Aceștia s-au vindecat rapid, bătrânul a fost reînhumat și nimeni altcineva nu a murit.
Un eveniment similar a avut loc undeva în 2004, în satul Marotinu de Sus. După ce a murit Petrică Toma, rudele sale au început să vadă obiecte aparent mișcându-se singure în casă, au auzit voci înfricoșătoare și au început să se îmbolnăvească.
Înarmându-se cu curaj, locuitorii satului au mers la mormânt, au săpat mortul, i-au scos inima din piept cu vârful unei coase, au aprins un foc la o intersecție, unde au ars inima și apoi au băut cenușa amestecată cu apă. Curând după aceea, starea lor de sănătate s-a îmbunătățit, iar totul în casele lor s-a întors la normal.
Dezmembrarea și arderea trupului pentru a scăpa de strigoi este o metodă documentată încă din 1592. O veche scriere romaneasca precizeaza cazul altui strigoi:
„Acum cincisprezece ani, moare bătrâna mama a țăranului Dinu Gheorghita din satul Amarasti, în nordul județului Dolj. După câteva luni, copiii fiului cel mare încep să moară unul după altul, după care sunt urmați de copiii fratelui mai mic. Băieții bătrânei se sperie, deschid mormântul, taie corpul în două și îl pun la loc. În ciuda tuturor acestor lucruri, decesele nu încetează. De aceea, deschid mormântul pentru a doua oară și ce văd? Corpul este neatins, fără nicio urmă de vânătaie!
A fost o minune uriașă. Au scos trupul, l-au dus în pădure și l-au pus sub un copac într-o zonă izolată a pădurii. Acolo, au deschis corpul, au scos inima, din care a curs sânge, apoi au tăiat-o în patru bucăți pe care le-au aruncat în foc și le-au ars. Au adunat cenușa, au amestecat-o cu apă și apoi i-au dat copiilor să bea. Apoi au aruncat trupul în flăcări pentru a-l arde și au îngropat cenușa. Decesele au încetat.”
Cazurile de strigoi au existat și în secolul al XVIII-lea în Banat. Aici, există încă o credință locală conform căreia dacă un decedat este întors cu fața în jos în sicriu, înseamnă că a suferit o moarte violentă și vrea să iasă.