Pe strada Udriştei, în plin centrul Bucureştiului stradă cunoscută în special de conducătorii auto, căci aici se află Brigada Poliţiei Rutiere, se inalţă, impunătoare, Biserica Sfantul Stelian-Lucaci, unde sunt adăpostite fragmente din moaştele Cuviosului Stelian.

Biserica a fost ridicată, la 1736, de către mitropolitul Grigore al II-lea al Ţării Româneşti, la marginea de atunci a oraşului, „mahalaua Lucaciului”, cum era numită, purtand la vremea aceea hramul Sfantului Ierarh Nicolae. Ea va dăinui mai bine de un secol, surpandu-se la 1838, în timpul cutremurului.

Doi negustori macedoneni ridică pe acelaşi loc o altă biserică, care la 23 martie 1847 cade pradă „focului celui mare” ce a mistuit tot centrul Bucureştiului, chiar în ziua de Paşti, din neatenţia unui copil care a aprins fanul din hambarul hanului „Sfantul Gheorghe Nou”. Biserica este refăcută de data aceasta de preotul Ioan Căldărăşanu, un mare iubitor de cultură şi unul dintre ultimii copişti de cărţi religioase. De atunci, în biserică se păstrează manuscrisul „Talcuiri a Apocalipsei”, de Andrei Capadociei.

Biserica a moştenit moaştele Cuviosului Stelian, precum şi pe cele ale Sfinţilor Haralambie, Elefterie şi Onufrie; cu timpul, crescand evlavia pentru Cuviosul Stelian, apare ca principal hram cinstirea acestui sfant.

Sfantul Stelian, ocrotitorul copiilor

Stelian s-a născut intr-o familie de oameni instariţi, într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frămantat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi în defăimarea sfintelor icoane. Părinţii pruncului Stelian treceau printr-o mare durere, aceea ă pierderii copiilor imediat după naşterea lor. Singurul rămas în viaţă fusese Stelian, care avea şă trăiască cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă. Pierzandu-şi părinţii, Stelian alege viaţa duhovnicească, ba chiar pe cea de pustnic, retrăgandu-se peşteră aflată în preajma unei mănăstiri de pe pămantul creştin al Asiei Mici (Turcia de astăzi). El va trăi ani îndelungaţi în această peşteră, în post şi rugăciune necurmată.

Credincioşii veneau la el pentru a-i cere sfatul duhovnicesc sau pentru a-l ruga să înalţe, la randul său, rugăciuni pentru ei, mai ales că prin părţile acelea a bantuit o molimă cruntă, care secera în primul rand copiii. Datorită lui, datorită smereniei sale, mulţi copii aveau să fie atunci salvaţi de la moarte. Convigandu-se de puterea rugăciunilor lui Stelian, mamele cu prunci bolnavi au început să vină la peştera sa pentru a caştiga sănătatea şi viaţa copiilor lor.

Minunile săvarşite de Cuviosul Stelian au fost nenumărate, ele continuand să se producă în peştera în care acesta a vieţuit, chiar şi după trecerea sa la cele veşnice. Trupul lui, neputrezit, a fost depus în biserica mănăstirii sale de metanie, iar Biserica a hotărat canonizarea sa, adică trecerea lui în randul cuvioşilor făcători de minuni, randuind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice. Din cauza năvălirilor turceşti, călugării rămaşi în viaţă părăsesc mănăstirea, trecand în Grecia, la Muntele Athos, şi purtand cu ei, printre alte odoare, moaştele Cuviosului Stelian. O parte din acestea vor fi aduse în Ţara Românească de Mitropolitul ţării, care va înălţa, la 1736, o sfantă biserică în marginea Bucureştiului.

Minunile Cuviosului Stelian

Stelian s-a născut intr-o familie de oameni instariţi, într-o vreme în care Răsăritul ortodox era frămantat de prigoanele unor împăraţi ai Bizanţului dezlănţuiţi în defăimarea sfintelor icoane. Părinţii pruncului Stelian treceau printr-o mare durere, aceea ă pierderii copiilor imediat după naşterea lor. Singurul rămas în viaţă fusese Stelian, care avea şă trăiască cu o dragoste nestinsă pentru copii şi cu milă pentru cei în suferinţă. Pierzandu-şi părinţii, Stelian alege viaţa duhovnicească, ba chiar pe cea de pustnic, retrăgandu-se peşteră aflată în preajma unei mănăstiri de pe pămantul creştin al Asiei Mici (Turcia de astăzi). El va trăi ani îndelungaţi în această peşteră, în post şi rugăciune necurmată.

Credincioşii veneau la el pentru a-i cere sfatul duhovnicesc sau pentru a-l ruga să înalţe, la randul său, rugăciuni pentru ei, mai ales că prin părţile acelea a bantuit o molimă cruntă, care secera în primul rand copiii. Datorită lui, datorită smereniei sale, mulţi copii aveau să fie atunci salvaţi de la moarte. Convigandu-se de puterea rugăciunilor lui Stelian, mamele cu prunci bolnavi au început să vină la peştera sa pentru a caştiga sănătatea şi viaţa copiilor lor.

Minunile săvarşite de Cuviosul Stelian au fost nenumărate, ele continuand să se producă în peştera în care acesta a vieţuit, chiar şi după trecerea sa la cele veşnice. Trupul lui, neputrezit, a fost depus în biserica mănăstirii sale de metanie, iar Biserica a hotărat canonizarea sa, adică trecerea lui în randul cuvioşilor făcători de minuni, randuind ca zi de pomenire 26 noiembrie, ziua trecerii sale la cele veşnice. Din cauza năvălirilor turceşti, călugării rămaşi în viaţă părăsesc mănăstirea, trecand în Grecia, la Muntele Athos, şi purtand cu ei, printre alte odoare, moaştele Cuviosului Stelian. O parte din acestea vor fi aduse în Ţara Românească de Mitropolitul ţării, care va înălţa, la 1736, o sfantă biserică în marginea Bucureştiului.

Cuviosul Stelian este considerat a fi ocrotitorul copiilor, iar slujbele săvarşite, în cinstea sa, în fiecare miercuri, precum şi prăznuirea numelui său, la 26 noiembrie, atrag numeroşi credincioşi din tot oraşul. Printre aceştia se află si doamna Maricela Vişescu, în varstă de 34 de ani, care nu cu foarte mult timp în urmă s-a confruntat cu un mare necaz. Fiul său Marius, acum în varstă de 11 ani, a contractat o viroză respiratorie puternică ce a lăsat sechele severe:

„cand, în sfarşit, am zis că s-a însănătoşit, a început să fie chinuit de convulsii, povesteşte femeia. Medicii mi-au spus că nu-i ceva grav, că aşa fac copiii după o răceală puternică, şi mi-au mai prescris nişte medicamente. Crizele s-au rărit, dar n-au încetat. Mă temeam că băiatul meu are epilepsie şi atunci am inceput să umblu prin biserici. Aşa am ajuns la biserica Sfantul Stelian, despre care am aflat că este ocrotitorul copiilor. Am stat de vorbă şi cu preotul-paroh Ilie Georgescu, care m-a sfătuit să-l aduc pe băiat să atingă moaştele cuviosului. Aşa am făcut, şi vă rog să mă credeţi că, după doar cateva săptămani, Marius n-a mai făcut nici o criză. Sfantul mai înfăptuise o minune, pe langă cele de care auzisem deja. De atunci vin mereu aici, în primul rand pentru a aduce prinosul meu mulţumire pentru binele făcut. Oricum, m-am convins că Sfantul Stelian îi iubeşte şi acum pe copii, din lumea celor drepţi, în care se află el acum.„

Doamna Felicia Muraru a ieşit la pensie de doi ani; avand mai mult timp liber la dispoziţie, vine des la Biserica Sfantul Stelian. La începutul lunii decembrie a anului trecut a căzut pe gheaţă şi şi-a fracturat mana stangă, la caţiva centimetri sub cot. După ce i s-a scos gipsul, au apărut dureri cumplite, pe care nici medicii nu le-au putut explica — cu atat mai mult, cu cat osul se sudase foarte bine:

„Ajunsesem să înghit cantităţi uriaşe de calmante, dar îndată ce le trecea efectul, calvarul începea din nou, spune doamna F.M. Nu-mi mai rămăsese decat să mă rog, ceea ce am şi făcut. Am venit aici la biserică şi am atins, cu mana bolnavă, racla Cuviosului. De asemenea, am citit, stand în genunchi, Acatistul Sfantului Stelian, şi curand durerile au incetat. A fost o minune, căci nu credeam că-mi voi mai reveni vreodată. Mă gandeam cu groază că aş putea avea cancer osos, dar Sfantul Stelian mi-a spulberat această temere!„

Domnul Pavel Lucian Mandriu, un bucureştean în varstă de 48 de ani care locuieşte în apropierea Bisericii Sfantul Stelian Lucaci, a reuşit să-şi găsească un loc de muncă bun, aproape imediat după ce fusese disponibilizat din întreprinderea de la care crezuse că va pleca numai atunci cand se va pensiona. El s-a rugat fierbinte Sfantului Stelian pentru reuşita în găsirea, cat mai grabnică, a unui loc de muncă. „Dacă eu n-aş fi muncit, am fi murit de foame, fiindcă doar eu aduc un ban în casă; cei trei copii sunt prea mici ca să poată înţelege asta sau ca să meargă să-şi caştige singuri existenţa.”

Exemplele de minuni săvarşite de Cuviosul Stelian ar putea continua, dar acestea sunt cele care au fost „obtinute” de la fata locului, de la credinciosii gasiti in incinta bisericii. Aceste marturii care par reale, cel putin din punctul de vedere al credinciosului. Fie ca este un fel de placebo spiritual sau nu, a functionat.