Istoria proiectelor şi prototipurilor realizate de către oamenii de ştiinţă ai celui de Al Treilea Reich este, şi în prezent, prea puţin cunoscută. Mărturii fiabile sunt puţine. Unul dintre întemniţaţii din lagărul Peenemunde, care se afla în apropierea centrului german de rachete, a urmărit, odată, un neobişnuit aparat in formă de disc. El sclipea la Soare în nuanţe de argintiu metalic şi emitea sunete şuierătoare neobişnuite…

Primele cazuri de apariţie a unor O.Z.N.   au fost înregistrate în anul 1942. Martorii au menţionat formele lor deosebite — ţigară, farfurie, disc. Se făceau referiri la imprevizibilitatea absolută a lor şi la viteza uriaşă. Un astfel de aparat zburător putea să apară brusc, să zboare printre bombardierele militare aliniate şi să dispară fără urmă în întuneric. Piloţii militari observau că, în acest interval de timp, aparatele lor de navigaţie refuzau să funcţioneze. Atunci, a apărut termenul obiect zburător neidentificat sau, abreviat, O.Z.N.

După toate probabilităţile, constructorii germani de tehnică aero au început elaborarea unor astfel de proiecte încă din timpul războiului, susţin serviciile secrete, bazându-se pe informaţiile despre O.Z.N. Acest lucru îl aflăm din sursele scrise existente. De exemplu, din memoriile deţinutului lagărului Peenemunde, putem afla că un straniu aparat, în formă de disc, s-a ridicat în aer chiar în faţa ochilor lui, însă, în timpul zborului, s-a putut observa o oarecare instabilitate. O rafală de vânt l-a răsturnat în aer şi aparatul s-a prăbuşit şi a exploadat. Astfel s-a încheiat testarea unuia dintre discurile zburătoare ale celui de Al Treilea Reich.

Aparatele germane aveau forma pe care o ştim din imaginile cu O.Z.N., dar încă nu erau perfecte din punct de vedere tehnic şi, din acest motiv, vibrau şi nu aveau stabilitate.

Ulterior, au apărut câteva modele îmbunătăţite, cu motoare mult mai puternice, de exemplu, cunoscutul „Disc Zburător”. Primul şi ultimul său zbor l-a efectuat în februarie 1945, atingând, în 3 minute, înălţimea de 15 kilometri şi dezvoltând o viteză de 2200 kilometri/oră. Decola şi ateriza vertical, putea rămâne suspendat în aer şi să zboare în orice direcţie, fără să se răstoarne. Fiindcă războiul se apropia de sfârşit, această noutate a tehnicii nu a putut schimba cursul evenimentelor, de aceea, la ordinul comandamentului german, a fost detonat.

De ce nemţii au recurs la discuri? Cercetările savanţilor germani în domeniul aerodinamicii au arătat că o astfel de formă este favorabilă măririi vitezei. După război, savanţii au căutat schemele maşinilor germane de tip nou şi au rămas uluiţi de fotografia aparatului care amintea un O.Z.N. Dacă nu s-ar fi aflat alături de aparat un grup de hitlerişti, imbrăcaţi în haine militare, puteai crede că acest obiect este de origine extraterestră.

Specialiştii celui de Al Treilea Reich au creat o mulţime de aparate de acest fel, dar nu au reuşit să le testeze. De exemplu, unul dintre acestea avea formă de sferă, din care motiv a fost numit „Fulgerul Globular”, şi era destinat nimicirii tancurilor, interceptării şi cercetării câmpului de luptă. Aceste planuri nu s-au realizat atunci, ci mult mai târziu, când Al Treilea Reich nu mai exista…

După cum ne-am convins, nemţii stăpâneau o aparatură puternică. Să admitem că ei nu au reuşit să folosească discurile zburătoare în luptă. Dar au fost construite modelele pentru testare, au fost cheltuite pentru aceasta mijloace. Existau poligoane militare, pe care se desfăşurau testările în secret. Oare chiar toate acestea au fost distruse? Se poate ca germanii să fi reuşit să ascundă totuşi navele lor aeriene, de o tehnică extrem de avansată? S-ar putea ca apa-ratele zburătoare să fi fost evacuate din Germania, dar nimeni nu ştie unde. Unii consideră că discurile zburătoare au fost transportate în Antarctida şi în Norvegia. Acolo, au fost pregătite pentru ele un fel de parcări; această informaţie însă este incertă.

Există date despre faptul că participanţii unei expediţii americane au observat nişte aparate de formă neobişnuită, care apăreau din apele Antarctidei şi, ridicându-se în aer, au făcut schimburi de focuri. Acest caz a fost fixat în anul 1947. Majoritatea savanţilor sunt convinşi că este puţin probabil că acestea erau germane. În acele timpuri, nicio ţară nu putea avea o astfel de tehnică.

Şi atunci, dacă nu nemţii au acceptat o luptă aeriană. cu americanii în ’47, atunci cine să fi fost creatorii acelor aparate ciudate?