Acum 55 de ani, mai precis, începând din februarie 1966 (când Cleve Backster descoperă fenomenul de „biocomunicatie”), au luat amploare în diferite țări cercetări privind posibilitatea oferită de efectul Kirlian de a se investiga universul bioenergitismului vegetal şi animal pentru profitul medicinei și al cunoașterii umane în general. Autorii experimentelor au venit cu ample repetate relatări în presă pe baza cărora putem face o succintă recapitulare a şocantelor experiențe:

– plantele reacționează la sunete şi la game diverse de agresiuni;

– sesizează chiar de la distanţă intenţia unui agresor, distanţa aceasta putând fi de ordinul kilometrilor;

– când se comite o agresiune asupra unei plante se constată că intră în reacţie şi o altă plantă, „martor”: aceasta trimite două „braţe” energetice spre planta afectată, ca într-o reacţie de „compasiune” sau de „solidaritate”;

– Cleve Backster demonstrează experimental că toate celulele vii, chiar cele aflate pe o scară inferioară de evoluţie, „se sperie” de agresiune răspunzând, în anumite condiţii, la acest gen de stimulare psihică umană, ceea ce înseamnă că întreaga lume vie, indiferent de rang şi specie, „pare să comunice pe un canal necunoscut, diferit de sistemul nervos”; 

– Ken Hashimoto traduce reacţia de răspuns electric a unui cactus în sunet realizând deci o „conversaţie” sonoră cu plantele;

– M. Vogel observă, lucrând pe filodendroni, că aceştia au perioade de activitate și perioade de inactivitate. Tot el face remarca excepţională că „pentru a obţine un răspuns de la plante este nevoie de o comunicare afectivă cu ele, întocmai cum se întâmplă în telepatia spontană„;

– cercetătorii sovietici evidenţiază existenţa unui potențial electric care se transmite de la celulă la celulă asemenea influxului nervos. Tot ei confirmă că răspunsurile vegetale depind de relația afectivă dintre om şi plantă, de maniera de stimulare etc.;

– plantele au capacitatea de a păstra informaţii pe o durată variabilă de timp. „S-a reuşit chiar să li se inducă ceea ce s-ar putea numi reflexe condiţionate„. Astfel, unui filodendron i se aplica un impuls electric de câte ori era aşezat lângă el un cristal. După un timp planta reacţiona imediat ce era așezat lângă ea cristalul, fără să mai fie stimulată electric;

– bulgarul Athanas Smilov cuantifică amplitudinea grafică a reacţiei plantei şi constată că sugestia hipnotică provoacă cea mai mare reactivitate din partea plantelor; 

– plantele răspund diferit la agresiune şi protecţie. Ele sunt „terifiate”, recunoscând un agresor, şi „tandre” în preajma unui protector;

– în sfârșit, o serie de alte experiențe confirmă din nou că plantele sunt sensibile la „emoţiile umane şi îndeosebi de proprietarul lor, la amenințări formulate la adresa lor”.