În ultimul timp, tot mai multe voci afirmă că în rândul papilor din secolul al IX-lea d.H. a existat şi o femeie papă, Papesa Ioana. Mulţi susţin că Papesa Ioana nu este o legendă, ci un adevăr. Ioana, deghizată in bărbat la acea vreme, sub numele de Papa Anglicus al VIII-lea, a păstorit biserica catolică timp de 18 luni (între marţie 854 şi octombrie 855).

Copilăria Papesei Ioana

Ioana, eroina povestirii noastre, era Fiica călugărului englez Williglad şi al Iuditei (până în secolul al X-lea călugării englezi aveau dreptul să se însoare). Din Anglia, călugărul Williglad este trimis (împreună cu soţia) ca misionar în ţara Saxonilor, peste care domnea împăratul Carol cel Mare (742-814).

La Maienta, în anul 818, Iudita a adus pe lume o fetiţă frumoasă, pe care au botezat-o Ioana. Tatăl ei a învăţat-o pe Ioana să citească şi să spună rugăciuni în limba engleză, greacă (bunicul lui era grec) şi când Ioana împlinise opt ani, mama ei a murit. Tatăl i-a dat Ioanei să citească cărţi de dogmatică, scolastică, magie, demonologie şi altele, pentru a fi bine pregătită în viată. Ioana avea o memorie uluitoare şi ţinea predici religioase alături de tatăl ei. Când Ioana mergea pe 15 ani, i-a murit si tatăl. Din lipsa unui adăpost şi a hranei, Ioana, dându-şi seama că tot ce acumulase era doar o oarecare cultură religioasă, s-a hotărît să se facă călugăriţă.

La mânăstirea din Mosbach

Ioana s-a dus la mânăstirea de maici din Mosbach. Stareţa Biltrude, văzând cu cine are de-a face, a instalat-o în chilia nr. 10, care era şi biblioteca mânăstirii.

Aici Ioana a stat doi ani, citind ce era în bibliotecă. Monseniorul Raban, conducătorul mânăstirii de călugări benedictini din Fulga, l-a trimis pe călugărul Fromentin cu o scrisoare la stareţa Biltrude, prin care o ruga să-i trimită o copie după „Epistolele Sf. Pavel”, dar scrise cu litere de aur. Lui Raban îi trebuia această copie, deoarece peste o lună aştepta sosirea superiorului său. Pentru ca această copie să fie făcută cât mai repede, Raban a scris stareţei rețină pe Fromentin, care excela în caligraţie la fel ca Ioana. Stareţa Biltrude s-a dus cu Fromentin în bibliotecă unde, găsind-o pe Ioana, după prezentările făcute, le-a spus ce au de tăcut, urându-le succes. S-a hotărât ca Fromentin să doarmă în chilia nr. 5.

Copierea Epistolelor Sf. Pavel a durat aproape trei săptămîni. În acest timp, cei doi tineri s-au îndrăgostit (Ioana împlinise 15 ani). Copia Epistolelor fiind terminată, ziua despărţirii celor doi tineri s-a incheiat cu lacrimi. Raban a fost mulţumit de munca depusă de supusul lui. După o săptămână, grădinarul Mânăstirii din Mosbach i-a înmânat discret surorii Ioana o scrisoare de la Fromentin. Acesta îi cerea Ioanei o întâlnire pentru a putea fugi din mânăstire.

Ioana la mânăstirea de călugări benedictini

La locul stabilit pentru întâlnire, Ioana s-a dus imediat. Aici Fromentin a imbrăcat-o într-un costum bărbătesc, pentru a putea fi primită, fără greutate, ca neofit, în mânăstirea de călugări benedictini din Fulga, condusă de bătrânul senior Raban. Ioana a devenit astfel „Fratele Ioan” şi a putut să locuiască cu fratele Fromentin în aceeaşi chilie. Ioana se născuse fără sâni. Tinerii au ajuns în curând secretarii lui Raban. Şapte ani s-au scurs fără ca cineva din mânăstire să fi bănuit adevărata identitate a fratelui Ioan. Călugării, când voiau supere pe acesta, îi spuneau „spânul Ioan”, dar acesta nu se supăra. În mânăstire mai era un spân, care era şi castrat. Totul a mers bine în cei 7 ani „de miere”, până când, într-o noapte, părintele Corbin (spânul din mânăstire, un eunuc si un intrigant), ascultând la uşa chiliei lui Fromentin şi auzind vorbe cle dragoste şi scârţâitul patului, le-a bătut în uşă de câeva ori zicându-le: „bată-v-ar Dumnezeu de homosexuali”.

Fuga tinerilor din mânăstire şi pribegia lor

În dimineaţa zilei următoare, tinerii şi-au luat repede asinul şi au fugit din mânăstire. Timp de aproape un an de zile, cei doi au pribegit prin lume, mergând când călare, când pe jos, când cu corăbii, până ce au ajuns la Atena, ţinta lor de moment.

Într-o zi, Ioana şi cu Fromentin au participat la un serviciu religios condus de episcopul Atenei, Nicetas. La ieşirea din biserică cei doi călugări benedictini, cu glugile trase peste frunte, au fost repede înconjuraţi de public, pentru a-i privi mai bine. Numai episcopul Nicetas i-a eliberat şi i-a dus la palatul episcopal, unde li s-a dat casă si masă de mai multe zile. Nicetas a rămas uimit de câtă carte stia părintele Ioan. După zece zile, cei doi călugări benedictini au fost cazaţi în mânăstirea Dafne, de la periferia Atenei.

Activitatea tinerilor călugări intr-un schit de lângă Atena

Episcopul Nicetas a oferit celor doi călugări benedictini dreptul de a dormi şi a face rugăciuni, într-un schit vacant din apropierea Atenei. Aici Ioana si Fromentin au locuit opt ani de zile. Tot aici, părintele Ioan ţinea cu regularitate predici frumoase, care i-au atras pe mulţi oameni din Atena. Lumea nu ştia adevărata identitate a părintelui Ioan. Fromentin devenise tot mai gelos pe acesta, deoarece era foarte iubit de toată lumea. Ioana împlinise 30 de ani şi nu mai voia să stea în acel schit. Simţea că are o altă chemare căreia trebuia să i se dedice. Cu acest gând cei doi au pornit la drum şi după câteva zile au ajuns în portul Pireu, pentru a găsi o corabie cu destinaţia Roma.

Chemarea Romei

Cum Ioana ştia si limba latină, au găsit o corabie ce pleca a doua zi dimineaţă la Roma. Ioana si Fromentin şi-au găsit un mic loc de dormit pentru noapte. Dis de dimineată, Ioana a fugit de lângă Fromentin şi, în fugă, a ajuns în port, s-a urcat în corabie şi dusă a fost. Ajunsă la Roma, Ioana, în haine de călugăr, si-a căutat de lucru. A apelat la Colegiulr Sf. Martin şi a cerut să lucreze, să aibă masă şi casă.

După ce călugărul Ioan a fost examinat 3-4 ore si preotii au rămas uimiţi de învătătura lui, „el” a fost numit pe loc profesor de teologie. Şi astfel Ioana a schimbat haina de călugăr cu o haină de profesor de Colegiu, fără să i se afle adevărata identitate. Un public numeros, adesea în frunte cu Papa Leon al IV-lea asista la cursurile de la Colegiu, ca să-i asculte pe profesorul Ioan. Timp de câtiva ani profesorul Ioan (Ioana) a predat lecţii la acest Colegiu. Reputaţia acestui profesor era cunoscută şi în străinătate. Papa Leon, bătrân şi reumatic, l-a ataşat pe profesorul Ioan persoanei sale, cu titlul de „secretar secret”. De îndată profesorul a primit un alt costum conform funcţiei primite.

Ioana si-a realizat visul tineretii

În scurt timp, Papa Leon al IV-lea, văzând dragostea de muncă şi supuşenia secretaruiui său Ioan, îl numi pe acesta fiul lui. Cu timpul, secretarul Ioan îşi câştigă stima şi recunoştinţa tuturor acelora care aveau probleme cu Sf. Scaun. După un timp Papa Leon a căzut bolnav la pat, unde a zăcut până în clipa morţii. Înainte de a-si da sufletul, papa i-a cerut secretarului Ioan să aibă grilă de unicul său nepot Florus, care nu împlinise 20 de ani, nepot pe care îl ridicase la rang de camerist secret, gata oricând să sară la chemarea papei. Ceremoniile de înmormântare a papei au durat puţine zile. Trebuia ales un nou papă. Populaţia Romei, adunată în Piaţa Sf. Petru, l-a ales ca papă pe secretarul Ioan. Astfel acesta a devenit Papa Anglicus al VIII-lea. Ioana îşi realizase visul din tinereţe.

Dorințele carnale au dat-o de gol

Iubit si respectat de toată lumea, Papa, la cei 40 de ani pe care nu-i arăta, simţea nevoia unei iubiri intime, aşa cum o avusese cu Fromentin timp de 15 ani. Cum patul papei era alături de camera unde dormea Florus, papesa s-a aruncat în braţele lui. Nimeni nu ştia de dragostea lor. A venit o vreme rea cu secetă şi lăcuste. S-a organizat o procesiune pentru a-l ruga pe Dumnezeu să-i scape de secetă. Papa, călare pe asin (aşa era obiceiul pe atunci) şi durându-l rău stomacul, a condus cu chiu cu vai procesiunea până în centrul pieţii Latra, unde s-a oprit. Aici papa s-a urcat cu greu si cu dureri pe treptere de lemn ale scării ce duceau spre falnicul tron înălţat în mijlocul pieţii.

Papa a stropit cu apă sfinţită cele patru puncte cardinale, apoi a luat în braţe o icoană mare şi grea, pentru a face cu ea semnul crucii. Deodată icoana i-a căzut papei din mâini, apoi acestuia i s-a făcut rău, a căzut şi s-a rostogolit pe scară, lovindu-se cu capul de caldarâm. Preoţii adunaţi cerc în jurul tronului i-au sărit imediat în ajutorul papei, i-au desfăcut hainele, atât la piept, pentru a lua aer, cât şi mai jos pentru desfacerea curelei de la pantaloni. Dar deodată dintre picioarele papei a căzut un prunc care ţipa de mama focului. Preoţii s-au retras repede, făcându-şi semnul crucii, făcând loc si publicului care s-a repezit la papă, l-au omorât şi au omorât şi pe noul născut. Dumnezeu se „revoltase” contra unui sacrilegiu atât de monstruos. Toată lumea a flat că papa era o femeie şi se numea Ioana. Explicaţiile le dăduse Florus, care era acolo. Acesta a îngropat-o pe Ioana chiar în locul unde fusese omorâtă. Florus s-a ascuns repede într-o mânăstire şi acolo i-au putrezit oasele.

Papesa Ioana a constituit o lecţie amară pentru Vatican. Pentru a nu se mai repeta un astfel de caz, s-a mărit vigilenţa Vaticanului. Astfel, viitorul papă este aşezat pe copronic (scaun rotund fără fund), pentru a se face verificarea dacă este bărbat; apoi focul în vatra unui coş înalt pentru ca fumul negru să fie văzut de toată lumea; apoi se scandează: „Habemus Papam”. Catolicii nu vor să discute despre Papesa Ioana. Adevărul supără. I-au şters numele din evidenţa papilor, dar au mai rămas unele înscrisuri cu numele ei.