Sfantul Mucenic Mina era de neam egiptean, iar cu slujba ostaş si cu credinţa creştin, fiind sub stăpanirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgani care au dat poruncă în toate părţile ca să fie munciţi şi omorati toti creştinii care nu se vor inchina idolilor, încat pretutindeni credinciosii erau obligaţi la jertfe idoleşti.

Atunci fericitul Mina, nerăbdand să vadă acest lucru, nici voind să privească cum „se cinstesc idolii cei fără de suflet„, a părăsit ostăşia şi s-a dus în munte în pustie. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţand Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu.

Apoi trecand multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunandu-se mulţime de popor păganesc, se făceau diterite jocuri, curse de cai şi lupte în cinstea „necuraţilor” zei, la care privea toată cetatea cu luare aminte. Acel praznic, văzandu-l Sfantul Mina, s-a înfuriat şi părăsind munţii şi pustietatea, a venit în cetate în mijlocul priveliştii, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: „Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătandu-m-am celor ce nu întrebau de mine„. Acestea strigand sfantul, toţi şi-au întors ochii spre el şi tăcand se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii. Acesta îndată a poruncit să-l prindă pe sfantul şi, aducandu-l, l-a întrebat: „Cine eşti tu?„, iar Sfantul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicand: „Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care impărăţeste în cer si pe pămant„. Auzind aceasta ighemonul, a poruncit să-i ducă pe sfantul în temniţă si sa-l păzească pană a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a indeletnicit cu priveliştea si cu prăznuirea.

Patimile Sfantului Mina

A doua zi ighemonul aflat la judecată si scoţand din temniţă pe Sfantul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece la închinarea idolească, făgăduindu-i daruri şi ingrozandu-l cu diferite chinuri. Dar de vreme ce nu a putut să-i induplece cu ale sale cuvinte la credinţa cea idolească, atunci a început să-i oblige. Dezbrăcandu-l şi intinzandu-l la pămant patru ostaşi, ighemonul a poruncit să-l bată fără cruţare cu „vine de bou”, incat curgeau şiroaie de sange din rănile lui. Iar mucenicul, deşi pătimea, i-a zis: „Nu mă vei birui ighemoane cu chinurile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Impăratului ceresc care îmi ajută si pe care tu nu-i vezi„. Iar ighemonul a poruncit slugilor să-l chinuie mai aspru pe sfantul şi zicea: „Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor„. După aceasta, a mai poruncit „să frece rănile lui cu petece de păr„.

Si acestea făcandu-se, mucenicul zicea: „Acum mă dezbrac de haina cea de piele îmbrac cu veşmintul manturii„. Apoi a poruncit să-l ardă pe sfant cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Si ighemonul l-a intrebat: „Oare nu simţi focul, Mina?” Sfantul a răspuns: „Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi si nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: «Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufietul nu pot să-l ucid㻄.

Iar ighemonul neştiind ce să spună impotriva acestora, a zis către sfantul: „Mina, lasă cuvantarea cea multă si alege una din două: sau fii nostru, ca să nu te chinuim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată„. Sfantul a răspuns cu glas tare: „Al lui Hristos am fost, sunt şi voi fi„. Atunci ighemonul, maniindu-se şi mai mult, a poruncit să aşeze pe pămant carlige şi multe cuie de tier, iar peste acestea să-l tarască legat pe Sfantul Mina. Apoi a poruncit bată cu „vergi de plumb” şi a fost bătut astfel mult timp. Iar unul din ostasii care erau acolo, anume Iliodor, a zis: „Stăpane ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul crestinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfarşi pe acest creştin impietrit.”

Indata ighemonul a luat această hotărare: „Pe Mina, ostasul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca impărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc intea tuturor„. Deci, ostaşii l-au luat pe Sfantul Mucenic Mina, l-au dus în spatele cetăţii şi i-au tăiat capul; apoi aprinzand un foc mare i-au aruncat sfantul trup mucenicesc. Iar nişte credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo si au luat părţi din moaştele sfantului care rămăseseră din foc. Invelindu-le în panză curată, le-au uns cu aromate, iar după scurtă vreme le-au dus în patria lui şi ie-au aşezat la loc de cinste, pe care loc au zidit, mai tarziu, şi o biserică în numele lui.