În Oceanul Indian, într-o zonă care se întinde până la nord de Borneo, au fost observate fenomene luminoase cu origine necunoscută, despre care există numeroase mărturii detaliate și documentate. Mai interesant este faptul că aceste fenomene au apărut la distanțe de zeci de ani.

Ianuarie 1880. Comandantul R.E. Harris al navei „Shahihehan” a constatat un fenomen luminos pe care nu îl mai întâlnise până atunci. Aproape de coasta Malabar, într-o noapte fără lună, marea fiind perfect calmă, atenţia echipajului a fost atrasă de o licărire la orizont, la suprafaţa mării. Ea s-a extins rapid, ca un arc care se înălţa cu câteva grade deasupra mării, formând un unghi de 45 de grade în faţa navei.

Continuându-şi drumul, nava a ajuns la una din extremităţile acestui arc uşor luminos şi a pătruns în el. Cu un moment înainte, comandantul a observat reflexele acestui „abur” straniu în apa mării, distingând benzi alternative, luminoase şi întunecate. Ajuns în centrul fenomenului, el a oprit nava, şi timp de jumătate de oră valuri de lumină s-au succedat fără întrerupere, învăluind, şi apoi depăşind nava. Erau ondulaţii de o luminozitate argintată, care se propagau deasupra mării fără a o atinge, adevărate valuri aeriene.

O altă mărturie este aceea a lui George A. Turner, secundul navei „Counsellor”, aflată în Marea Siam la 24 iulie 1908:

 „Nava a traversat o zonă de benzi luminoase fosforescente, sub forma unui fel de abur aflat la 5 metri deasupra mării. Benzi de ceaţă, uşor luminoase, de 2-300 m lungime şi 30 m lăţime. Nu era nici o modificare în apa mării. Apa cercetată nu avea nicio particularitate de transparenţă sau culoare.„

Mai aproape de timpurile noastre, acest fenomen a fost observat în martie 1967, în mod independent, de trei nave diferite, în golful Thailandei. Benzile de lumină argintie, uşor verzui pe margini, alternau cu benzile de umbră. Ele păreau să emane dintr-un centru și aveau o mişcare de rotaţie. Din această cauză, navele păreau traversate de valuri alternative de lumină şi umbră, ca de razele unui far rotitor succedându-se foarte rapid. Distanţa la care benzile ajungeau era de 2-3 km, ele păreau să aibă 12 m lăţime.

Acest fenomen al „străzilor de lumină” a fost observat în aceste cazuri în aer, dar există şi alte mărturii care le descriu ca fiind în interiorul mării. În 17 mai 1879, căpitanul Evans, hidrograf, membru al Royal Society, a făcut o comunicare Amiralității britanice:

„Mă aflam la bordul navei „Vulture”, în largul Bahrein-ului. Era spre orele zece seara, noaptea era clară şi calmă, cerul înstelat. Am urcat pe catargul de veghe şi am asistat foarte atent, timp de jumătate de oră, la un fenomen deosebit. Erau unde luminoase în mare, un fel de pulsaţii care se deplasau cu mare viteză, trecând pe sub navă. Privind la babord, exista impresia unei roţi imense ale cărei spiţe erau luminoase. Privind la tribord, părea tot o roată, dar care se învârtea în sens invers.

Concluzia mea, ca om de ştiinţă, a fost aceea că, în acest caz, se manifesta un efect de perspectivă: valurile luminoase erau în realitate paralele. Lățimea undelor era de 8 m, cu un interval de 25 m între ele. Ele aveau o viteză de cca 130 km/h.„

Există și mărturii care atestă transformarea benzilor de lumină din apă în benzi luminoase aeriene. Iată cazul descris de revista Kölnische Zeitung din 30 iunie 1980. După o furtună în marea Siam, la miezul echipajul unei nave a observat mai întâi un val de lumină în interiorul mării, care s-a transformat într-o „stradă” luminoasă. Apoi nava a fost înconjurată de o ceaţă uşoară, străbătută de pulsaţii luminoase foarte rapide.

În prezent nu există nicio explicaţie satisfăcătoare pentru acest fenomen. Se presupune că ar exista în apa mării mase de animale microscopice, a căror fosforescenţă ar fi activată de variaţii fizice cu caracter alternativ. Dar nu se explică astfel interacţiunea stranie dintre ceea ce se petrece în apă şi în aerul de deasupra. În plus, în aerul atmosferic, rotaţia de ansamblu în jurul unui centru (ca mişcarea luminii unui far) nu are deocamdată nici o explicaţie…