Era oare numai un templu? De ce a fost inclus pe lista minunilor antice, laolaltă cu Piramida lui Keops, Colosul din Rhodos sau Farul din Alexandria? Răspunsul la această întrebare era simplu pentru cei care l-au vizitat. Nu era numai un templu, era cea mai frumoasă construcţie de pe Pământ. Fusese construit în onoarea zeiţei vânătorii şi a naturii. Era Templul lui Artemis din Efes.

Templul se găsea în oraşul antic Efes, lângă oraşul Selcuk de azi, la 50 de kilometri sud de Izmir (Smyrna), în Turcia. Cu toate că fundaţia templului datează din secolul al VII-lea î. H., structura care a câștigat un loc de frunte în lista celor şapte minuni a fost construită în jurul anului 550 î. H. Ea era numită „Marele templu de marmură”, iar ridicarea sa a fost posibilă datorită contribuţiilor mai mult decât generoase ale regelui Lydiei, Cresus. Arhitectul grec Chersiphron a fost cel care a proiectat templul, în interiorul căruia au fost amplasate statui de bronz sculptate de cei mai importanţi artişti ai momentului: Fidias, Polycleitus, Kresilas şi Fradmon.

Templul era în acelaşi timp o instituţie religioasă şi o piaţă comercială. Timp de mai mulţi ani, sanctuarul a fost vizitat de negustori, turişti, de meșteșugari și regi care s-au închinat zeitei Artemis şi i-au acius ofrande. Recent, au fost găsite, în apropierea templului, mai multe daruri aduse de pelerini. Printre ele se aflau statui din aur și fildeș reprezentând-o pe zeiță, cercei, brățări şi numeroase coliere. Unele artefacte fuseseră realizate chiar în Persia sau India.

În noaptea de 21/22 iulie 356 î. H., un cetăţean aI Efesului, Herostrate, a dat foc templului, în încercarea de a-şi imortaliza numele. Din păcate, a reuşit. Dar în noaptea aceea, s-a petrecut, oricât ar părea de ciudat, un alt eveniment important pentru istoria omenirii: s-a născut Alexandru cel Mare.

Istoricul roman Plutarh avea să scrie mai târziu că „zeiţa era prea ocupată cu naşterea lui Alexandru, pentru a mai trimite ajutoare pentru templul ei.” Timp de douăzeci de ani, efesienii au încercat să restaureze templul incendiat. Alexandru cel Mare a contribuit și el la această acţiune, atunci când a cucerit Asia Mică.

Mai târziu, când Pavel, apostolul lui Iisus, a ajuns în Efes pentru a răspândi învățăturile creştine, el s-a izbit de rezistenţa efesenilor, care încă o adorau pe Artemis. Iar atunci când templul ei a fost distrus din nou, de data aceasta de către goţi, în anul 262 d. H., cetățenii Efesului au votat pentru reconstruirea lui.

În secolul al IV-lea d.H majoritatea efesenilor se convertiseră la creștinism, iar templul zeiţei Artemis nu mai avea aceeaşi importanţă religioasă. Capitolul final al istoriei acestei minuni a lumii antice avea să fie scris în anul 401 d. H., când templul a fost distrus de Sfântul Ioan Hrisostomul.

Mai târziu Efesul a fost părăsit de către locuitorii săi şi abia în secolul al XIX-lea el a intrat din nou în atenţia istoricilor. La data aceasta, era vorba despre arheologi, care au început săpăturile în celebrul sit.

Fundaţia templului avea o formă rectangulară, cum aveau, de altfel, multe construcţii cu funcții religioase. Spre deosebire de alte sanctuare, marmura a fost, în acest caz, materia primă folosită pentru ridicarea templului. Treptele de marmură care inconjurau fundaţia conduceau vizitatorul către terasa înaltă a templului, care avea 130 de metri lungime şi 80 de metri lăţime. Existau 127 de coloane înalte de 20 de metri şi decorate cu capiteluri ionice.

În templu se aflau multe opere de artă, inclusiv patru statui de bronz care reprezentau amazoane. Pe vremea când Sfântul Pavel a vizitat Efesul, sanctuarul era împodobit cu stâlpi de aur şi statuete de argint. Se pare, potrivit descrierilor mai multor istorici antici, că în centrul templului se găsea o statuie reprezentând-o pe zeiţa Artemis.

Arheologii au încercat să reconstruiască sanctuarul pornind de la mărturiile care ne-au fost transmise. Dar, din păcate, ştim astăzi că frumuseţea acestei construcţii rezida mai ales în detaliile arhitectonice și picturale, care, probabil, ne vor rămâne necunoscute.