Această poveste neobisnuită a devenit cunoscută recent, fiind amplu relatată într-o revistă catolică din Italia. Evenimentele s-au petrecut în indepărtatul an 1945, când trupele sovietice au eliberat oraşul polonez Cracovia. Vasili Sirotenko, maior în Armata 59, era comandantul unei unităţi. Într-un oras nu prea mare din apropierea Cracoviei locuia Karol Wojtyla, care a devenit, ulterior, papă, cu numele de pontif Ioan Paul al II-lea.

Uneori, evenimentele sunt ciudate, făcând ca soarta oamenilor mari să depindă de un om obişnuit. Aşa s-a întâmplat şi cu Ioan Paul al II-lea. Viaţa lui a fost salvată de un ofiţer sovietic. Dacă Vasili nu l-ar fi salvat atunci pe Karol, nu se ştie cine ar fi ajuns în fruntea Vaticanului. Maiorul Sirotenko, de profesie istoric, înainte de începutul războiului, absolvise Institutul Pedagogic din Cernigov şi lucra acolo ca profesor. Tema sa preferată era Roma Antică şi perioada de trecere de la Antichitate la Evul Mediu. În timpul războiului, în mâinile lui Vasili au ajuns cărţi despre Imperiul Roman, în limbile latină şi italiană. El nu cunoştea aceste limbi, dar curiozitatea sa profesională nu-i dădea pace şi Sirotenko a început să caute un traducător.

Astfel, a făcut cunoştinţă cu seminaristul Karol Wojtyla, care lucra în cariera de piatră. Karol, în afară de aceste două limbi, cunoştea şi rusa, franceza, spaniola… Viitorul papă a fost adus în faţa comandantului unităţii atunci când acesta dormea. Vasili s-a trezit, fiind zgâlţâit puternic şi insistent de umăr. Ostaşul a raportat că a adus un traducător.

Ulterior Sirotenko işi amintea că, atunci când a văzut în faţa sa un om în sutană neagră, un timp, l-a privit pe cel din faţa lui de parcă era vrăjit. Înalt, subţire, în rasă, cu ochi profunzi şi pătrunzători, tânărul îi părea cu totul neobişnuit. Iată ce a mărturisit maiorul mai târziu: „…Deoarece mă trezisem chiar atunci din somn, aveam impresia că a coborât la mine însuşi Iisus Hristos. Văzusem pe Hristos pe giulgiu — avea aceleaşi trăsături regulate şi faţa albă-albă”. Ofiţerul şi seminaristul au făcut cunoştinţă, iar peste un timp ei s-au imprietenit.

Perioada stalinistă a fost grea; oamenii erau impuşcaţi, aruncaţi în lagăre; se întâmplau tot felul de evenimente triste… Oricine se aştepta la orice nenorocire.

Pe neaşteptate, în Cracovia a sosit un ordin al lui Stalin, conform căruia toţi seminariştii urmau să fie impuşcaţi sau exilaţi pe viaţă în Siberia. Sirotenko nu s-a temut să se pronunţe împotriva acestui ordin — el işi preţuia foarte mult prietenul i nu voia să-l piardă. În telegramă, el a explicat conducerii că are nevoie de Karol în calitate de traducător profesionist i de persoană care ştie bine Cracovia. Sirotenko a început să aibă neplăceri, conducerea armatei îl invinuia de neîndeplinirea ordinului lui Stalin, insă el a suportat eroic toate greutăţile. Iar Karol a inceput „a doua viaţă”. Puţin mai târziu, lui Vasili i s-a întâmplat ceva neplăcut.

A sosit un raport de la SMERŞ, în care Vasili era învinuit de relaţii cu clericii — că el l-ar ascunde pe numitul Karol Wojtyla, rus după mamă, trădător de patrie. Sirotenko nici de data aceasta nu şi-a lăsat prietenul la nevoie. El le-a declarat celor de la SMERŞ că mama lui Wojtyla este rusinkă şi că această naţionalitate nu are nimic co-mun cu ruşii, nici cu Uniunea Sovietică. Adică, alta decât Rusia este patria lui Karol i el nu a trădat pe nimeni. Înţelegând că pe prietenul său îl paşte un permanent pericol de moarte, fără ştirea celor de la SMERŞ, maiorul l-a condus pe seminarist până la poarta carierei, ajutându-l astfel să fugă si să-şi salveze viaţa.

Au trecut mulţi ani de atunci. Într-o zi, fostul ofiţer, acum profesor de istorie, a auzit la radiou comunicarea despre numirea noului conducător al Bisericii Catolice de la Roma. A fost foarte surprins că acest înalt post a fost ocupat de omul căruia îi salvase viaţa! Sirotenko era foarte modest si nu a încercat, după atâta timp, să-i amintească papei despre prietenia lor…

Colegii săi însă i-au scris papei Ioan Paul al II-lea o scrisoare, la care un timp îndelungat nu au primit niciun răspuns. Si iată că fostul maior, chiar în ziua lui de naştere, a primit un plic de la Vatican. El l-a deschis si a văzut fotografia papei; pe verso, papa îl felicita cu ocazia zilei de naştere, încheind cu o frază scurtă: „Mă rog pentru dumneavoastră în fiecare zi”…